NLP – Programare Neuro-lingvistică | Tot ce trebuie să știi!

    0

    Cu siguranță ați auzit termenul de Programare Neuro-lingvistică, ori de prescurtarea NLP, indiferent de domeniul în care activați.

    Este un termen utilizat pentru a defini o metodă de dezvoltare a abilităților de comunicare și de folosire eficientă a creierului nostru. Specialiștii au demonstrat de-a lungul anilor prin studiile demarate că practicarea NLP-ului conduce la creșterea încrederii de sine și la o mai bună abordare și rezolvare a conflictelor.

    Definiție NLP – Programare Neuro-lingvistică

    Trebuie să menționăm că nu există o definiție aprobată care să înglobeze tot ceea ce înseamnă Programarea Neuro-Lingvistică deoarece este o știință, o practică și o metodă excelentă de comunicare interumană. Așadar, putem spune că definirea presupune detalii mult mai ample pentru a putea îngloba acest termen tot mai des utilizat de către oamenii interesați de dezvoltarea personală.

    În primul rând, abrevierea NLP poate fi explicată astfel:

    • Litera N provine din cuvântul Neurologie, știința care se ocupă de studierea minții umane și a gândurilor noastre de zi cu zi;
    • Litera L reprezintă Lingvistica, adică modul în care ne folosim de limbaj pentru a comunica;
    • Litera P presupune Programarea, felul în care coordonăm acțiunile și gândurile noastre astfel încât să ne atingem obiectivele.

    În al doilea rând trebuie să înțelegem faptul că vorbim despre noțiuni relativ noi pentru publicul larg. Primele semne de practicare a Programării Neuro-Lingvistice au fost înregistrate în anii ’70 de către fondatorii Richard Bandler și John Grinder. Pe parcurs, au fost studiate beneficiile acestei strategii cu ajutorul terapeuților pentru a demonstra dacă există într-adevăr o legătură între modul în care gândirea și acțiunile noastre pot fi programate astfel încât să obținem rezultatele dorite.

    Nu în ultimul rând, NLP este practicat de personalități marcante, de către oamenii care au obținut roluri importante în organizații și își doresc să obțină rezultate excepționale pe plan profesional și personal. Scopul NLP-ului este acela de a gestiona, sau chiar optimiza relația cu sinele, dar și cu cei din jur, prin dezvoltarea încrederii de sine pentru ca ulterior să fie atinse obiectivele, iar emoțiile să poată fi controlate mai ușor.

    Așadar, nu este de mirare faptul că anii de practică au condus la un interes ascendent asupra NLP-ului și tot mai multe persoane sunt interesate de Coaching în acest domeniu, cursurile de specialitate fiind cel mai eficient mod de a învăța NLP. Inclusiv în țara noastră există nenumărate opțiuni de învățare, însă puteți începe și cu o serie de cărți scrise pe acest subiect. Dacă doriți să înțelegeți practica NLP-ului și să vă schimbați viața, vă recomandăm următoarele cărți:

    1. Manual de NLP de Joseph O’Connor
    2. NLP și Succesul de Steve Andreas și Charles Faulkner
    3. Spiritul programării neuro-lingvistice (NLP) de Dr. L. Michael Hall
    4. Introducere în Programarea Neurolingvistică de Alessio Roberti & Owen Fitzpatrick
    5. Aplicarea NLP-ului în viața de zi cu zi și în business

    NLP-ul este eficient în diferite situații cu care ne putem confrunta în viața de zi, iar practica demonstrează faptul că noțiunile și tehnicile NLP sunt benefice mai ales în sectorul de business. Eficiența acestora este demonstrată ca fiind un adevărat avantaj în situațiile în care vă confruntați cu:

    • agresivitate
    • dezvoltarea personală
    • stare generală proastă
    • stări continue de tensiune
    • depresie și tentative de suicid
    • problemele legate de sexualitate și de relații
    • îmbunătățirea performanțelor pe plan profesional și personal

    Cum putem aplica tehnicile de NLP?

    Practicarea NLP-ului înseamnă că individul trebuie să își găsească propriul pattern, propriile sale metode pentru a obține ceea ce își dorește în viață. Odată descoperit acest pattern, va știi ce abilități și resurse trebuie să diminueze sau să adauge pentru a fi mai productiv și pentru ca în timp să ajungă să își atingă toate obiectivele propuse.

    Cel mai simplu mod de a aplica o tehnică de Programare Neuro-lingvistică este ca în loc de ,,Nu pot” să spuneți ,,Cum ar fi dacă?”. La prima vedere par doar niște cuvinte goale care să vă convingă să fiți optimiști, nimic diferit față de orice altceva ați fi citit în cărțile de dezvoltare personală până aci. Însă analizați modul în care vă simțiți când spuneți altceva în afară de ,,Nu”. Ori încercați să aplicați tehnica pe altcineva și urmăriți cum expresia de pe chipul persoanei respective se schimbă.

    Pe scurt, NLP-ul este un mod de gândire, un mod de viață care vă va garanta succesul în tot ceea ce vă propuneți și a sosit momentul să beneficiați de această practică life-changing.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here