Bucureşti

Zona industrială Filaret-Rahova

noiembrie 27, 2011

Încă o excursie cu Bucureștiul meu drag, de data asta organizată de cei de la Asociația Zeppelin care pentru 30 de lei ne-au fost ghizi prin șase situri industriale la care în mod normal nu ai acces, ne-au hrănit (și îmbătat un pic) la The Ark și ne-au dat niște broșuri foarte frumos tipărite.

Nu știu câte excursii de tipul ăsta se organizează în București sau în România, dar pentru mine asta a fost prima: în afară de o vizită făcută inopinat moarei lui Assan acum vreo 2 ani și o vizită la fabrica de pâine pe vremea când eram în școala generală, nu-mi amintesc să fi avut alte tangențe cu mediul ăsta care e la fel de misterios pentru mine ca Londra cețoasă a lui Jack the Ripper.

Sâmbătă dimineață, pe un frig groaznic, am pornit spre primul obiectiv: Uzina Electrică Filaret. Clădirea se găsește pe Strada Candiano Popescu nr. 2, unde am mai stat un pic la poartă până când nenea paznicul a primit telefonul deschizător de uși pentru grupul de 100 de oameni înarmați cu aparate foto. Uzina e folosită în continuare, dar mai mult curtea – ca parcare pentru diverse mașini și utilaje. Hala largă în care am intrat și care nu e într-o stare foarte bună, adăpostea un mini-camion prăfuit de pe vremea lui Pazvante, din acela cu faruri mari și rotunde și bot pătrățos. În rest nu era mare lucru, bătea vântul, cum s-ar zice.

Însă locul are o istorie, o poveste:

”În 1906 Compagnie du gaz de Bucarest deținea concesiunea iluminatului comunal cu gaz produs la Uzina de Gaz Filaret (1871), concesiune ce urma să expire în 1908. Compania intenționa să obțină un nou contract de concesiune și a fost inițial reticentă la propunerea de introducere a iluminatului electric. În cele din urmă, la insistențele municipalității, acceptă necesitatea modernizării, se transformă în Societatea de Gaz și Electricitate și obține concesiunea iluminatului public electric.

Societatea construiește în perioada 1907 – 1908, pe terenurile proprii de la Filaret, în colaborare cu Societé du Gaz pour la France et l’Etrangère și după proiectul inginerului francez Alin Lonay, prima uzină electrică comunală a Bucureștilor. Uzina era una de vârf la nivel european, dotată cu motoare Diesel Carels Frères de 675 cp. […]

Clădirea inițială, cu o alură romantică, executată în cărămidă aparentă, amplasată perpendicular pe strada Candiano Popescu, este extinsă cu un corp realizat în același stil și dispus paralel cu strada. Acesta este la rândul lui prelungit în etape (ajungând la o lungime de cca. 120 m) odată cu creșterea consumului și necesitatea instalării de grupuri mai mari. […]

Considerată ca depășită tehnic, uzina a fost dezafectată în anii ’70 și golită de toate instalațiile. […] Unul dintre grupurile inițiale Carels Frères și elemente din tabloul de comandă sunt păstrate și expuse la Muzeul Național Tehnic prof. Ing. Dimitrie Leonida din vecinătate. Aflate azi în proprietatea Electrica Serv, corpurile istorice ale Uzinei sunt utilizate ca garaj al mașinilor de intervenție.”
(Patrimoniul industrial ca resursă, Asociația Zeppelin)

Ce se va întâmpla cu această veche clădire? Poate se va reuși să fie transformată într-un muzeu al energiei, ca parte dintr-un posibil viitor Parc Național al Științei și Tehnicii în zona Filaret / parcul Carol. Ar fi mai potrivit, ținând cont de istoria lui, decât să fie parcare neîngrijită pentru mașini.

You Might Also Like

1 Comment

Lasă un răspuns