Bucureşti

Uzinele Wolff / Hesper S.A.

26 noiembrie 2011

Halele Wolff sunt ca o întoarcere în timp, dar un timp deja sfârșit – cărămidă roșie, spații dezafectate, uși și cercevele de metal ruginit, prăfuit și împăienjenit. În tavan, găuri. În podea, alte găuri prin care poți privi etajul inferior – acolo au fost odată coloane de aerisire și alte chestii misterioase. Pe fereastră se zărește o bucățică de parcul Carol, în timp ce curtea e toată un labirint de cotloane, instalații și culori.

* * *

Într-una din halele astea, plină cu strunguri și alte chestii metalice la care mă uitam ca vițelul la poarta nouă, niște seifuri proaspăt vopsite stăteau cuminți la uscat. Wolff sau Hesper cum e cunoscut acum e un spațiu funcțional, o întreprindere respectabilă cu portar (respectabil) la intrare.

”Atașat ca furnizor de pansamente pe lângă cartierul general rus în timpul războiului ruso-româno-turc, inginerul elvețian Erhardt Wolff înființează în 1877 un mic atelier în Ghencea, transferat în 1887 pe actualul amplasament. Își va extinde afacerea importând mașini pentru fabricarea focoaselor de război, livrate Arsenalului armatei, furnizând totodată primele instalații din țară pentru alimentarea locomotivelor cu aburi și răspunzând cererii pieței locale pentru articole de feronerie, pentru care va dezvolta turnătoria de alamă și bronz. […]

Terenul, care în 1921 avea o suprafață de 15.000 mp, era legat direct printr-o linie de garaj cu gara și avea o linie interioară de cale ferată pentru deservirea atelierelor. După 1948, profilul de fabricație se schimbă de mai multe ori, orientându-se către producția de mașini și utilaje ușoare pentru construcții și echipamente hidraulice. […]

Primele construcții se regăsesc în planul din 1899. Dintre acestea se mai păstrează, probabil, o construcție în partea de sud a terenului, lângă Biserica Filaret. Într-o imagine cu parcul Carol datând din 1906 este vizibil corpul de clădire ce bordează latura de est a terenului. […] O dată cu elaborarea P.U.Z. Parcul Carol, parcela a fost inclusă în zona verde, prevăzându-se pentru construcțiile existente conversia funcțională în spații polivalente: sport, expoziții, spectacole.”
(Patrimoniul industrial ca resursă, Asociația Zeppelin)

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns