Călătorii, România

Un Crăciun acasă: Lugoj

25 decembrie 2009

Când am ajuns în dimineața de ajun la Lugoj m-am simțit brusc fericită: era cu mult mai cald decât în București, iar peste orașul adormit plutea atmosfera aceea tihnită de provincie la care visăm cu toții când locuim într-un oraș mare. Șoferul de taxi mi s-a părut o ființă minunată pentru că era politicos (spre deosebire de cel bucureștean care m-a tutuit tot drumul spre gară), pentru că în mașină mirosea inexplicabil a zambile și pentru că toată cursa m-a costat numai 4 lei.

Dar s-a făcut zi și, când am ieșit din nou la plimbare, impresiile de dimineață n-au rezistat. Orașul mi s-a părut ciuntit, parcul jupuit, magazinele sărăcăcioase rău, iar oamenii mulțumiți de ceea ce mie mi se părea strigător la cer: banalitatea unei zile obișnuite într-un mic oraș cu mici tabieturi și mici perspective, repetând aceeași rutină, mergând zilnic pe aceleași cărări, spre aceleași locuri și dându-și binețe cu aceiași oameni.

Și unde sunt locurile odată fermecate în care puteam petrece ore în șir doar culegând castane și imaginându-mi povești? Acel parc de lângă casă pe care l-am adorat și care era pentru mine un loc magic este acum sluțit de un teren de fotbal trântit drept în mijlocul său și de tăierile de copaci – arbori prea masivi, prea bătrâni, prea umbroși și prea periculoși pentru trecători. M-am uitat după puiul meu de nuc pe care îl adoptasem și pe care îl vizitam cu regularitate după școală – nu mai era, desigur.

Într-o poză făcută acum vreo 20 de ani, eu, copil, cu râul Timiș în spatele meu, sunt încadrată de niște păduri falnice de sălcii care creșteau pe malul apei. Doar câteva au rezistat până astăzi. Iar casa aceea pe care o priveam cu invidie și admirație, pentru că avea peluză și piscină în curte, acum e degradată și vopsită strident – cine mai visează la ea? Doar fostul meu liceu arată la fel, cu o curte mult mai mică. Iar eu – eu sunt mare și am plecat de aici; în locul meu au venit un cârd de rațe sălbatice care fac de strajă la Podul de fier. Sunt cele mai frumoase din tot Lugojul și cele mai cuminți.

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Ania 29 decembrie 2009 at 8:45 am

    Imi place mult a treia imagine: atmosfera este grozava, culorile sunt placute, tehnic este bine realizata. Cred ca acolo ai incadrat cel mai bine atmosfera acestor zile in orasel.

  • Reply Anca 30 decembrie 2009 at 11:32 pm

    Anda, ce binecuvantare sa stai in Bucuresti si sa fii inghesuit in metrou, in trafic si pe strada, nu? 🙂

  • Reply Anca 30 decembrie 2009 at 11:32 pm

    Ania, multumesc, dar a trebuit sa lucrez la pozele astea ca sa iasa cat mai decente – de ce trebuie sa transforme iarna un oras in ceva cenusiu si tern?

  • Reply Anda 30 decembrie 2009 at 9:46 pm

    Inteleg ce spui cu atmosfera de provincie…Eu nici nu iau taxiul, ma duc spre casa mea PE JOS!

  • Reply Claudiu 4 ianuarie 2010 at 4:18 am

    Am dat de blog din intimplare. Salutari din Lugoj.

  • Reply Anca 4 ianuarie 2010 at 9:38 am

    Multumesc! Salutari din Bucuresti 🙂

  • Reply Claudia Mihaila 9 iunie 2011 at 4:49 pm

    Ce mica e lumea! Si eu sunt lugojeanca, stabilita de vreo 10 ani la Cluj si cam aceleasi sentimente le am cand ajung (cam rar) prin Lugoj…

  • Reply Anca 9 iunie 2011 at 4:59 pm

    Ei, bravo! 🙂 Ma bucur sa aud de lugojeni calatori prin lumea mare 🙂

  • Lasă un răspuns