Bucureşti

Un aer de primăvară…în ianuarie

31 ianuarie 2015

M-am trezit la 7 și jumătate dimineața în sunet de furtună. Și ce furtună! Se zgâlțâia balconul de la vijelie, iar afară turna cu găleata. 31 ianuarie și plouă, can you believe it? Am adormit la loc. Nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, câteva ore mai târziu, o zi însorită! Cald și frumos și soare și un aer de primăvară, deși, repet, azi a fost ultima zi din luna ianuarie, pe care oricum o detest, pentru că, de obicei, ianuarie nu are nicio legătură cu primăvara și mai e și o lună teribil de lungă și urâtă.

* * *

După multă vreme am ieșit în oraș doar ca să fac fotografii și să mă plimb. În aparatul foto încă mai aveam o poză de pe 31 decembrie, de când cu zăpada și revelionul și 2014. Am lăsat-o acolo și am ieșit afară. Incredibil ce mult ne schimbă dispoziția sufletească câteva raze de soare! Cel puțin pe mine mă influențează destul de mult, sunt printre cei care iarna, dacă iese un picuț soarele, ies afară să se încălzească ca niște gândaci care văd pentru prima dată lumina.

Mi-a fost așa de bine că chiar m-am gândit, cu entuziasm, la următoarea călătorie din martie. Și am visat cu ochii deschiși și m-am bucurat de lucrurile văzute. Ah, life is good când soarele apare. Și știu că nu sunt în „sezon”, dar azi am mâncat primele căpșuni pe anul ăsta – n-or fi fost ele cele mai parfumate, dar au fost bune și nu mai e mult până când primăvara o să vină de-adevăratelea. Următoarea chestie pe lista mea de „to do” este să găsesc niște narcise sau zambile la ghiveci, să mi le pun în geam și să le urmăresc cum înfloresc pe nesimțite. Și apoi or să înflorească și copacii, iar eu o să mă uit la ei uluită, pentru că-n fiecare an se întâmplă același miracol 😊

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns