Călătorii

Trulli din Alberobello, „trulli turisticus”

3 aprilie 2014

Nu mai știu exact când și cu ocazie am aflat prima dată de trulli, căsuțele cu acoperiș conic din sudul Italiei, dar imediat ce le-am văzut mi-am propus să ajung acolo. Au trecut câțiva ani de atunci și de abia iarna trecută am simțit că mă roade iar dorința asta și am pus mâna cardul și mi-am luat bilet de avion pentru Bari.

* * *

Trulli au avut rolul de depozite temporare și mai puțin de locuințe (se pare că iarna nu se încălzesc prea bine, doar vara e plăcut înăuntru), iar la un moment dat au fost părăsite în favoarea unor case adevărate, asta până când s-a născut “hommo turisticus” și cineva a avut ideea să renoveze niște trulli. În zilele noastre cartierul de trulli din Alberobello este o afacere serioasă, un fel de “nici un trulli fără un magazin de suveniruri înăuntru”.

Proprietarii te îmbie din stradă să le vizitezi al lor trullo – gratis – și dacă vrei poți să cumperi ceva, dar nu te obligă nimeni. Cine are acces pe acoperiș e și mai câștigat, pentru că se poate lăuda cu “vedere panoramică” spre celelalte acoperișuri de trulli. Am intrat în vreo doi trulli d’ăștia, am urcat și pe terasă și am degustat vreo 4-5 feluri de lichior local, foarte bun, de altfel: de nuci, de cactus, de pepene, etc. Sunt drăguți trulli, dar la un moment dat e obositor să tot primești invitații să le vizitezi trulli-magazinele… În plus e foarte multă lume, Alberobello e un orășel turistic, iar eu am fost în extra-sezon.

Dar de ce Alberobello? Oare numai acolo sunt trulli? Nu, trulli sunt peste tot în Apulia, îi zărești din tren pitiți printre măslini, cu rol de depozit abandonat. Acei trulli sunt frumoși, înconjurați de vegetație și uitați în mijlocul câmpiei arse de soare, nu trulli care se înghesuie perete în perete pe delușorul din Alberobello. Cel puțin asta e părerea mea.

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge acolo: din Bari se poate ajunge cu trenul cu Ferrovie Sud Est – această companie se găsește în interiorul gării Bari Centrale, la peronul 11. Biletul se poate cumpăra de acolo și costă 4,80 Euro, iar drumul Bari-Alberobello durează o oră și jumătate.

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply dreamsearchmagicworld 27 aprilie 2014 at 10:02 am

    Ce frumoase sunt!

  • Reply Mirela Savulescu 15 octombrie 2014 at 8:08 pm

    E si pe wishlist-ul meu si era cat pe ce sa ajung anul asta acolo dar a intervenit ceva si n-am mai luat biletele… la anu 😀

  • Reply Magda Stanciu 15 octombrie 2014 at 8:08 pm

    Eu acum aflu de trulli turisticus,multumesc !

  • Reply Oana Dumitrescu 15 octombrie 2014 at 8:20 pm

    Sunt foarte dragute, iar pozele mi-au facut pofta de vizitat 🙂

  • Reply Anca 15 octombrie 2014 at 9:59 pm

    E si usor de ajuns acolo, sa stii 🙂

  • Lasă un răspuns