Prin viață

Trei concluzii la care am ajuns până acum

13 mai 2015

#1. Educația (sau lipsa ei) îți poate decide viitorul

Pentru generația mea școala era un lucru luat mai în serios decât acum, dar tot nu mi-a explicat nimeni, dincolo de clasice predici părintești de care ești sătul la vârsta aceea, că ceea ce faci sau nu faci în școală îți poate decide restul vieții. Că înveți în primul rând pentru tine, iar ceea ce alegi atunci îți trasează un drum în viață de la care e foarte greu să te abați mai apoi, că e bine să ai ambiții și așteptări mari de la tine încă de mic și că vârsta copilăriei și a adolescenței nu e doar pentru joacă și bătut mingea pe maidan pentru că „este timp”. Nu este chiar așa de mult.

* * *

Când mai citesc câteodată prin presă lamentările vreunui cetățean revoltat că este plătit cu salariul minim pe economie îmi vine să îl întreb „Bine, bine, dar când erai la școală ce făceai? Erai un elev destoinic sau vreun olimpic la vreo materie? Îți plăcea să citești în timpul liber? Luai vreodată nota 10 pe merit? Sau frecai messengerul în discuții fără rost, stăteai cocoțat pe gard cu băieții și fluierai după fete, iar la teze copiai?

Oamenii cu puțină școală nu au prea multe șanse să ajungă undeva: muncitori necalificați, vânzătoare de butic, oameni care dau cu sapa sau altele de felul ăsta. Există, desigur, oameni de toată isprava și printre ei și e nevoie în lume și de aceștia. Cineva trebuie să dea și cu mătura, nu putem fi toți „intelectuali”. Dar trebuie să realizezi că dacă ăsta ți-e locul e și pentru că ai făcut niște alegeri cândva; pe vremea când credeai că nu contează dacă treci sau nu bacalaureatul sau când l-ai ascultat pe tac’tu care-ți băga în cap că tu nu ești fiu de doctor și trebuie să muncești ca salahor ca și el.

Educația nu înseamnă doar un sistem rigid de învățământ. Înseamnă să te alegi la final cu ceva cultură, să fii curios și să cercetezi, să fii mai ambițios cu tine însuți. Nu să ieși pe porțile școlii cu o diplomă, dar fiind tot un bou.

#2. Mediul strică sau înlesnește totul

Dacă ai prieteni care nu sunt în stare să lege două idei fără să-și scoată p*** din gură, colegi care nu știu nimic altceva în afară de a-i înjura și bârfi pe alții, iar tu nu ai destulă minte ca să realizezi că toate astea te vor trage și pe tine în jos, atunci da, îți meriți soarta de a-ți trăi viața în mijlocul lor. „Cine se aseamănă se adună” este perfect valabil în societate. Cei bogați cu cei bogați, proștii cu proștii și tot așa. Dacă ai un anturaj de tot rahatul este pentru că și tu ești, probabil, la fel, nu te deranjează așa de tare că cel mai bun prieten al tău vinde țigări-țigări la Obor, iar cea mai bună prietenă e o țoapă care răcnește pe stradă.

Mediul nu se referă doar la anturaj. E vorba și de zona în care alegi să locuiești, slujba pe care alegi să o faci, felul în care alegi să te îmbraci. Toate astea își pun amprenta asupra ta în mod subtil și pot ajunge să te influențeze. Când în jurul tău toți se hăhăie și au standarde foarte mici, ajungi să crezi că locul tău este printre ei. Poate ai făcut greșeala ca după bac să te angajezi la vreo tarabă pentru câteva luni până te decizi ce să faci mai departe și te trezești, 20 de ani mai târziu, vânzând chiloți turcești și bârfind-o pe florăreasa de la colț. Poate ai crescut la țară cu veceul în curte și crezi că asta e norma peste tot în lume și nu te mai miri când te prinde mijlocul vieții și tu ești tot acolo, spălându-te la hârdău. Sau îți alegi drept soț un bărbat care te bate, pentru că asta ai văzut în copilărie și crezi că e ceva perfect normal.

Le este mult mai ușor celor care au norocul să nască într-un mediu bun – da, viața nu e dreaptă în felul în care îi avantajează pe unii și îi defavorizează pe alții, dar nu e totul scris în stele undeva, avem și noi un cuvânt de spus în viața pe care ne-o facem. Cei care au avut un ghinion cumplit încă de mici copii, dar au reușit totuși să iasă oameni întregi din asta și să realizeze ceva în viață sunt o dovadă că toți ceilalți care își bocesc soarta de zor sunt doar niște puturoși care așteaptă să îi salveze „alții”.

Data viitoare când te duci la birtul din cartier să bei o bere cu băieții, aceștia fiind șomeri care joacă salariul nevestei la păcănele, uită-te bine în jur. Și apoi uită-te în oglindă.

#3. Nu trebuie să te uiți prea mult în gura altora. Vei găsi mai degrabă niște măsele cariate decât un izvor de înțelepciune

Oamenii care îți spun cum e una sau alta trebuie ascultați cu circumspecție, chiar dacă e vorba de proprii părinți. Poate îți vor binele și știu ei cum este viața, dar n-ar strica să îți folosești și tu ceea ce natura ți-a oferit cu generozitate: propriul creier. Găsește-ți propriul răspuns, dar analizează-l și pe acesta. Nu te înfumura la 14 ani că știi deja totul, dar nici nu da prea multă atenție vorbelor de clacă, jurnaliștilor ahtiați după click-uri, oamenilor striviți de soartă care nu mai cred în nimic sau proștilor care se cred deștepți.

Alegeți-vă cu grijă oamenii de la care aveți ce învăța, citiți cărți, informați-vă din surse credibile, nu din fițuici murdare, și învățați să gândiți. Așa zisele adevăruri cu care își conduc unii oameni viața sunt de fapt niște proptele care îi ajută pe invalizi. „În viață trebuie să XYZ”, „Femeile nu pot face X pentru că Y”, „Oamenii nuștiucum sunt mai nuștiucum decât alții”, etc. Credințele nu sunt decât niște păreri fără nici o știință în spate, iar oamenii le repetă papagalicește pentru că cei mai mulți dintre ei nu sunt capabili să își pună întrebări.

Cu cât realizezi mai repede că lumea e construită pe un morman de minciuni și prostioare, iar cunoașterea înseamnă putere (de a decide în cunoștință de cauză, de a ști ce drum să alegi, de a te înconjura de oameni pe măsura ta și de idei bune, de a ști ce să mănânci ca să îți fie bine și ce să faci la un necaz), cu atât mai bine îți va fi. Dacă asta pare prea greu sau prea riscant, atunci nici o grijă, există și credințe gata mestecate, care nu dau dureri de cap și îți țin de cald pe vreme rea.

* * *

Pe scurt, ca să nu mă lungesc până vineri, eu nu cred în soartă, destin, ursită. Că e totul hotărât și „asta e”. Când mai aud pe câte unul cerând „Ajutați-mă și pe mine”, îmi vine să îi răspund „Bine, te ajut, dar tu ce ai de gând să faci pentru tine?

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Mircea 14 mai 2015 at 4:42 pm

    Sunt un mare admirator al tau si te citesc cu seriozitate.
    Astazi m-ai lasat mut pentru ca ai scris ceea ce gandesc eu.
    Incerc sa scriu si eu despre ce am invatat si ce ceea ce fac si multe din lucrurile spuse de tine le-am spus verbal sau le-am scris sau doar le-am gandit fara sa le impartasesc cu nimeni.
    Multumesc 😀
    O sa le arat articolul tau despre viata si prietenilor mei.

    • Reply Anca 14 mai 2015 at 5:39 pm

      Multumesc, Mircea, esti unul dintre cei mai fideli cititori ai mei 🙂

  • Reply Ramona 26 mai 2015 at 9:18 pm

    "Când mai citesc câteodată prin presă lamentările vreunui cetăţean revoltat că este plătit cu salariul minim pe economie îmi vine să îl întreb… "
    Asta crezi tu? Ca cei care au salariul minim pe economie nu au facut alegerile potrivite?
    Dar ce zici de mediul social in care s-au nascut? Spui ca prima oara ai zburat cu avionul in copilarie,deci nu te-ai nascut intr-o familie de maturatori "de isprava".
    De zona geografica sau de marimea urbei unde locuiesc? Spui ca lucrezi intr-o multinationala, atunci precis stii ca o angajata pe un post similar dar dintr-un punct de lucru in vreun oras neinsemnat nu este remunerata la fel ca tine, desi are aceeleasi studii superioare solicitate de fisa postului.
    Ce o opreste sa se mute sa se asocieze cu cei "bogati"si sa aleaga unde locuieste sau cu cine se asociaza sau cum se imbraca?Poate nostalgia, poate incapacitatea de-a acumula un minim buget din acel salar minim,sau poate vreun parinte singur si bolnav ramas in urma…Si as mai putea continua asa pana "vineri",vorba ta.
    Dar nu cred ca are rost…Ma bucur ca iti merge bine si pot fi de acord in general cu ceea ce ai scris,dar tocmai fiindca citesti asa mult…nu pot intelege acest punct al tau ,de vedere.

    • Reply Anca 26 mai 2015 at 11:25 pm

      Ramona, articolul asta nu este despre cat de „bine” imi merge mie. Daca ai citit atat de mult din blog incat sa stii cand am zburat prima data cu avionul cred ca ai inteles si ce am vrut sa spun aici, si anume ca suntem, macar un pic, raspunzatori pentru soarta noastra si ca o buna parte din decizii ne apartin. Nu sunt „de vina” numai mediul, zona geografica, familia. Oamenii mai au si de ales. Nu le este tuturor la fel de greu sau usor, dar refuz sa cred ca un om in putere nu mai are nici un control asupra vietii lui, ca doar „i se intampla lucruri” si el nu mai poate face nimic. Atata timp cat te-ai nascut sanatos si normal si nu te-a abandonat nimeni dupa nastere ai destule sanse sa iti depasesti conditia, trebuie doar sa vrei si sa nu te dai batut foarte usor.

      Nu spun asta din perpectiva cuiva care a fost privilegiat – stiu cate ceva despre dezamagiri, depresie, singuratate, saracie si foame. Despre traume fizice si sufletesti. Despre cum e sa fii copil nedorit de parinti sau sa fii umilit si respins de oameni apropiati. Le stiu pentru ca mi s-au intamplat si am invatat din copilarie ca poti riposta la ceea ce iti ofera viata, poti refuza „adevarurile” altora si sa ti-l gasesti pe al tau. Poate de asta si par un pic dura, pentru ca mi-e greu sa fiu realmente impresionanta de oamenii care isi cultiva suferintele si tragediile personale, fara sa faca absolut nimic.

      E un tip la vreo 50 de ani pe care il vad zilnic la iesirea de la metrou cu o pancarta pe care scrie „Ajutati-ma sa traiesc”. Zi de zi e acolo, rezemat de gard. Ar putea sa bata orasul, strada cu strada, sa gaseasca ceva de munca si pana la urma ar gasi. In blocul in care locuiesc am ramas fara femeie de serviciu o luna de zile pentru ca nu a vrut nimeni sa dea cu matura 2 ore pe saptamana pentru 200 de lei lunar si pana la urma a trebuit sa angajam o firma, pentru un tarif mai mare. Dar poate ca barbatul de la metrou e demoralizat? Poate l-a parasit nevasta si nu are unde sta. Sunt multe necazuri pe lumea asta, dar nu le depasesti stand rezemat de gard, asteptand sa te ajute altii sa traiesti.

  • Reply Anca 31 mai 2015 at 1:29 pm

    M-am gândit undeva pe la jumătatea postului că există șanse să fii ”înțeleasă” în felul în care ai fost înțeleasă mai sus.
    Și deși sunt destul de tânără (poate) ca să mă exprim asupra subiectului, știu de unde pornesc lucrurile de care vorbești. Există tot timpul loc de o alegere care să schimbe lucrurile.

    Keep up, Anca! 🙂

    • Reply Anca 2 iunie 2015 at 2:41 pm

      Un gand bun si de la mine 🙂

    Lasă un răspuns