Lucruri utile

„Travel kit” sau trusa de călătorie

3 februarie 2012
Sunt câteva lucruri fără de care nu plec într-o călătorie. Unele sunt descoperiri mai recente, pe altele le car după mine de multă vreme. Împreună formează o trusă care îmi ușurează experiența călătoriei. Fiecare dintre noi are grijă să ia anumite lucruri absolut necesare pentru el într-o călătorie, fie că este vorba de o excursie de o zi sau una de o lună. Pe internet se pot cumpăra asemenea kit-uri gata pregătite pentru nevoile fiecăruia. E decizia ta dacă apelezi la ele sau îți alegi singur obiectele care să te însoțească pe drum.


Unul din lucrurile fără de care nu mai plec nicăieri este masca pentru ochi. Atunci când stai la hotel un asemenea obiect nu prea își are rostul, dar când stai mai mult prin hosteluri, cu mulți colegi de cameră care vin și pleacă la cele mai neobișnuite și neplăcute ore, masca asta te salvează de la nesomn și oboseală – lumina puternică combinată cu zgomotul este foarte neplăcută pentru mine, iar o pătură trasă peste ochi nu e de ajuns. Puteți folosi masca și pe zborurile foarte lungi – mai demult mi se părea caraghios când vedeam în filme oameni călătorind cu avionul și dormind cu masca pe ochi, dar realmente obiectul ăsta minuscul își face treaba foarte bine. Cu mască, deci 😊

Dopuri pentru urechi. Din astea cred că am încercat aproape toate modelele existente pe piață, atât acasă, cât și în călătorii. De la dopuri dintr-un fel de plastilină / ceară pe care o modelai cu degetele, dopuri cumpărate din farmacie (foarte proaste, sunt prea moi și ies rapid din ureche), dopuri ca un tirbușon de plastic și care, de fapt, nu sunt pentru dormit cu ele ci pentru cei care au meserii zgomotoase, până la dopuri dintr-un fel de burete mai tare – le-am avut de toate. Am dormit în hosteluri cu femei care sforăiau mai abitir decât orice bărbat, cu oameni care vorbeau (tare) în somn, în camere care aveau sub fereastră vreun bar gălăgios – zgomotul este dușmanul călătorului și trebuie ținut la distanță. Găsiți dopuri pentru urechi și în farmacii, dar gama cea mai largă am văzut-o în magazinele DM – aveau acolo inclusiv un model netestat încă, un fel de bile gelatinoase transparente.

Șervețele antimicrobiene sau gel din aceeași familie. Când călătorești pui mâna pe o grămadă de lucruri necunoscute și murdare – o toxiinfecție alimentară îți poate strica vacanța la care ai visat luni de zile. Eu, cel puțin, nu vreau să risc să iau vreun microb din ăsta urâcios, căci sunt pățită, știu cum e să fii într-un loc frumos, iar tu să fii bolnav și să nu poți să te bucuri de nimic. Personal prefer șervețelele, gelul mi se pare prea lipicios.

Tacâmuri de plastic sau de metal. Am văzut o dată în Tallinn la un „backpacker” un set de călătorie: cuțit, lingură și furculiță din metal, toate într-un fel de suport care intra ușor într-un buzunar al rucsacului. Dacă însă călătorești cu avionul și-ți iei doar un bagaj de mână, setul respectiv nu îți este de folos, căci nu te lasă nimeni să urci la bord cu un cuțit metalic, așa că de obicei îmi iau tacâmuri de plastic. De câte ori nu m-am enervat în vreo călătorie, poftind la vreun iaurt, că nu aveam o banală linguriță și trebuia să cumpăr un set întreg de 50 de bucăți. Acum am grijă să iau și câteva tacâmuri, just in case.

Medicamente. Sufăr de alergii alimentare la substanțe neidentificate încă. Un anumit conservant îmi poate provoca o reacție alergică urâtă și nici măcar nu știu de ce anume ar trebui să mă feresc. Într-o altă țară fiind nu aș ști ce medicamente să cer la o farmacie, așa că îmi iau de acasă 1-2 pasile de antilargice, antinevralgice și, bineînțeles, niște leocoplast cu rivanol. Ia încercați voi să mergeți câțiva km pe jos cu o rosătură la picior! Vă va trece instantaneu tot cheful de călătorie, garantat!

În funcție de cât timp urmează să petrec departe de casă îmi mai iau cu mine încărcătoare (pentru telefon și pentru acumulatorii foto), produse cosmetice în doze cât mai mici, o carte, ceva de scris și-un pix în caz că mă plictisesc în avion, cel puțin un obiect de îmbrăcăminte mai gros chiar dacă afară e miezul verii (nu poți să știi niciodată când se face brusc frig, mai ales noaptea) și pașaportul. Asigurarea de călătorie e de asemenea importantă, am totdeauna cardul de asigurat la mine. Pleci la drum sperând să nu trebuiască să ai niciodată nevoie de el, dar dacă se întâmplă ceva, e bine să fii pregătit.

Toate astea sunt lucruri care nu ocupă mult loc în bagaj, dar care îmi sunt întotdeauna de folos. Nu plec nicăieri fără să verific că le-am luat pe toate, că am numerele de urgență salvate în telefon, că știu unde merg și cum ajung acolo. Nu e o garanție că n-o să mi se întâmple nimic rău, ci o măsură de precauție.

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply Cristina 3 februarie 2012 at 11:02 am

    -solutia pt lentile,rimel,cardul,servetele antimicrobiene,…

  • Reply Ioana@m-v 3 februarie 2012 at 12:52 pm

    trusa mea? o copie dupa cartea de identitate si un patratel de microfibra sa sterg obiectivul camerei foto, in caz ca-l manjesc cu inghetata sau altceva similar.

    ce-am mai ras la masca si dopuri, fara suparare 🙂 o sa scriu -poate – si eu o postare, apropo de hosteluri

    rosaturi n-ar fi cazul sa ai, doar exista incaltaminte buna. o cumperi azi si poti maine pleca linistita cu ea, nu face rosaturi, incearca marca Ecco.

  • Reply Anca 3 februarie 2012 at 1:05 pm

    Cardul, da, asta e un obiect fara decare e recomandat sa nu pleci 🙂

  • Reply Anca 3 februarie 2012 at 1:07 pm

    Ioana, te rog, scrie, cu sau fara masca 🙂

  • Reply Loredana 3 februarie 2012 at 6:02 pm

    oare masca aia functioneaza si pe post de atenuant de frica de avion? 😀

  • Reply Anca 3 februarie 2012 at 6:08 pm

    Posibil. Mai ales daca adormi cu ea pe ochi 🙂

  • Reply Mihai 3 februarie 2012 at 8:03 pm

    Pt rosaturi exista un remediu simplu, se cheama incaltaminte deja purtata si comoda . Eu am cateva incaltari pe care le folosesc la calatorii, o pereche are deja aproape 5 ani si tot nu i-as arunca. Sunt asa comozi acuma, ca parca n-as avea nimic in picioare. Dar, tot cu ei am avut o experienta, nu tin la ploaie prea mult si intr-o zi am ajuns cu ei fleasca. De atunci iau 2 perechi de sosoni cu mine. Ar mai fi de mentionat o pereche de papuci, preferabil de plastic (sa nu se ude) pt purtat in camera de hotel.
    Medicamente, noi plecam cu o punga intreaga (solutie nazala, prafuri pt raceala gen fervex, diclofenac pt dureri, apa oxigenata).
    Pt mers pe avion, exista si pernuta pt gat, eu am una gonflabila, impachetata e cam cat portofelul meu (din ala relativ micut in care bagi 3-4 carduri si bani hartii).
    Cand bagajul e la cala (90% din cazuri), sau la calatoriile cu masina, luam un briceag multifunctional (gen Victorinox, dar fara lingurita).
    Am patit-o si cu hainele, am plecat in Egipt fara nimic gros, noaptea langa desert clantaneai de frig, ziua 30 grade.

  • Reply Anca 3 februarie 2012 at 9:39 pm

    Uitasem de papuci de casa, din aia iau si eu, papucei usori si subtiri, sa nu ocupe mult loc.

    Pernute n-am incercat niciodata, poate ar trebui sa vad cum sunt 🙂

  • Reply Anda 3 februarie 2012 at 11:59 pm

    Acumulatori de rezerva + husa pentru aparatul foto, trepied (uneori), telefonul mobil incarcat, plasturi (leucoplast), apa, servetele, harta (sau gps) si…buna dispozitie:D

  • Reply Anca 4 februarie 2012 at 9:45 am

    Mai ales ultimul articol e esential 🙂

  • Reply Gabriela Cimpoca 4 februarie 2012 at 6:32 pm

    Carte- pentru citit in avion si pentru noptile in care, eventual, somnul nu vine la comanda, leucoplast-  Doamne, ce probleme am cu incaltarile de ''vacanta'', ochelarii de soare si, mai nou, pe cei de vedere, aparatul foto, servetele igienice, ma rog, lucruri mici, fara de care vacanta ar deveni un fel de cosmar! 🙂

  • Lasă un răspuns