Călătorii

Tokyo modern: Tokyo Cruise, Tokyo Tower, Roppongi Hills & Shinjuku

3 august 2013

A doua zi după sosirea în Japonia m-am trezit odihnită și pregătită să explorez orașul; deh, doar dormisem “decât” 14 ore. M-am oprit întâi la un Lawson să îmi iau ceva de mâncare (Lawson e unul din lanțurile de mini-market care împânzesc Japonia, pe lângă FamilyMart, 7eleven și altele) și am căscat din nou ochii la felurile de mâncare complet diferite de la ei: onigiri (în formă de triunghi, făcut din orez umplut cu diverse și învelit în alge), daifuku (Daifukumochi, o prăjiturică gelatinoasă din orez cu diverse umpluturi, de exemplu… hm, fasole roșie dulce, care, uimitor, este bună într-un desert), sushi everywhere, tăiței soba (din hrișcă) cu diverse, ș.a.m.d. Dar cea mai fană descoperire a fost, trebuie să recunosc, cafeaua rece la cutie pe care o sorbeam ca pe nectarul zeilor în zăpușeala fiecărei dimineți.

* * *

Pentru că prima mea întâlnire cu Japonia a fost, de fapt, cu clima: cald și umed și deși aveam să mă plâng în sinea mea de aceste prime zile în Tokyo ca fiind “prea cald, dom’le!”, ulterior, după ce aveam să ajung la Kyoto, acea saună înțesată de temple a Japoniei, clima din celelalte orașe avea să mi se pară plăcută, bună și “da’ măcar adie un pic vântul și parcă nici așa cald nu e!”.

Deci am încercat un onigiri, sushi și-un daifuku și onigiri n-am mai încercat după aceea că nu mi s-a părut chiar așa de supercalifragilistic. Mergând spre metrou și făcându-mi planul pentru ziua respectivă m-am gândit ce ar fi să trec râul (cum s-o numi, doamne? Later edit: se numește Sumida) până la Tokyo Skytree, care părea a fi aproape, și, ajungând la râu, am zărit un Tokyo Cruise și m-am gândit cum ar fi să mă plimb cu vaporașul ăsta frumos așa că ăsta a fost planul meu pentru prima parte a zilei. Am făcut doar o parte din traseul vasului, până la Hinode, pentru că la Odaiba nu era stație de metrou și-am zis să nu mă rătăcesc, totuși, chiar din prima zi.

Cred că am trecut pe sub 1000 de poduri (de fapt sunt doar 13) și îmi tot repetam “Sunt în Tokyo, chiar am ajuns aici” – adică trăiam starea fericită de început de vacanță, când nici picioarele nu te dor și nici portofelul nu începe să plângă de foame. La Hinode m-am dat jos și am luat-o la întâmplare pe stradă – văzusem pe hartă că în apropiere e Tokyo Tower (alt turn), un fel de Tour Eiffel roșu japonez, și voiam să ajung la el și de acolo mai vedeam.

Tokyo e atât de mare și totuși așa de ușor de explorat de către un nou venit! Mi s-a părut un oraș uimitor, organizat, gigant, dar fără să pară nicio clipă supra-aglomerat la cât de mare e și la câte milioane de oameni locuiesc acolo. Mai este, se pare, unul din cele mai sigure orașe din lume, și după ce ajungi acolo pare absurd să îți imaginezi că vreunul dintre japonezii aceia extraordinar de politicoși și cuviincioși ar putea avea fie și cel mai mic gând infracțional.

Dar iată-mă ajunsă la Tokyo Tower, care nu cea mai frumoasă construcție din lume, dar e un fel de simbol al orașului și e roșu. Pentru cine are un chef nebun să urce câteva sute de trepte până în vârf la 36C la umbră și 65% umiditate și să mai și plătească pentru asta, răsplata e o vedere panoramică a orașului și-un semi-infarct. Pentru cine e leneș și cu buget redus, există Metropolitan Government Building care e gratis, are lift cu aer condiționat care te catapultează la etajul 45 unde te așteaptă automate pline ochi cu sucuri reci.

Dar înainte de Shinjuku, unde e această clădire magică de care ziceam mai sus, m-am oprit în Roppongi Hills, că tot era în drumul metroului meu. În Roppongi e păianjenul acela uriaș pe care îl mai vedeți prin ghiduri (drăguț băiat), dar și magazine scumpișoare unde o yukata (kimono like summer coat) costa vreo 45.000 Yen, adică 1500 lei. Inițial confundasem yukata cu kimonoul, dar kimonoul e, într-adevăr, o haină pentru ocazii speciale, din materiale mai scumpe, cu broderii și dichisuri – japonezele purtau mult yukata pe stradă și era o priveliște frumoasă să ajungi în Japonia și să le vezi portul tradițional încă viu și purtat de femei și bărbați deopotrivă 😊 Tot în Roppongi am găsit un bancomat Citibank, da-le-ar cineva sănătate, și am mai stors niște yen de ici și colo. Bine-ar fi să facă cineva o hartă a bancomatelor Citi din Tokyo pentru proștii care-și iau cardurile cu ei în Țara Soarelui “acceptăm doar carduri japoneze și, poate, și câteva chinezești, măi!”.

În Roppongi Hills, dacă nu vrei să faci shopping, poți să urci la nu știu ce etaj din cea mai înaltă clădire de pe deal pentru o vedere panoramică a orașului. Ați reținut, da? Pentru a privi orașul de sus poți merge la: Tokyo Skytree (lângă Asakusa, unde am domiciliat eu niște zile), Tokyo Tower (Tour Eiffel roșu japonez), Mori Tower în Roppongi Hills (shoppingg heaven pentru fashionistas) sau la Metropolitan Government Building, în Shinjuku (casa-mamă a funcționarilor din Tokyo). Toate “e” pe bani, mai puțin ultimul.

Shinjuku este o gară și stație de metrou uriașă din Tokyo (în Japonia gările și stațiile de metrou se combină de cele mai multe ori) unde cred că am mers 15 minute doar ca să ies de acolo în direcția clădirii care mă interesa. O frumusețe rece, de sticlă și ciment, care mie mi-a plăcut – orașul viitorului, la o aruncătură de băț de templele budiste și altarele șintoiste sau de parcările cu acoperișuri de pagodă. Cartierul e de clădiri de birouri și pentru că era weekend părea straniu de părăsit, de abia dacă mai trecea o mașină pe stradă (ok, exagerez un pic) – nu știu cât de workaholici sunt japonezii și câte weekenduri petrec la birou, dar în alte locuri din Japan când se făcea ora de închidere te anunțau cu 10 minute înainte că închid ca să poată trage lanțul la fix. În Nara, la o grădină pe care o vizitai în 5 minute (chiar atât mi-a luat să o vizitez) nu au vrut să mă primească la 5 fără 10 pentru că era 5 fără 10 și la 5 închideau.

Metropolitan Government Building are două turnuri, nord și sud, poți urca la etajul 45 în oricare dintre ele, e un lift special pentru turiști cu pază la parter (ți se uită prin geantă să n-ai vreo bombă la tine). Până sus îți țiuie urechile (ah, cât ador clădirile înalte, aș putea să-mi fac un scop în viață să vizitez cele mai înalte clădiri din lume), apoi ajungi în mijlocul unui etaj dedicat turiștilor – în centru sunt niște magazine de suveniruri cam spălăcite, dar unde am găsit, totuși, niște vederi (nu prea se găsesc vederi în Japonia, nu știu de ce, iar când găsești sunt de multe ori urâte sau se vând doar la pachet de 10-20). Repede, poze! Tokyo de la etajul 45 e nesfârșit, cerul pâclos, o hartă ne informa că în zilele senine în direcția cutare se vede Muntele Fuji, dar zilele senine apar o dată la 10 ani, ai mai multe șanse să prinzi un dezastru nuclear acolo decât pe Fuji-san în zare.

Pe nesimțite începea înserarea. Am avut o tentativă de a mă odihni într-un parc, spre bucuria exuberantă a țânțarilor locali care au dat năvală la sânge european, așa că am renunțat la natură în favoarea locurilor cu aer condiționat în care îmi puteam reveni după zăpușeala de afară, adică metrou, magazin, hotel, exact în ordinea asta. Despre hotelul-capsulă, ceva specific japonez, dar care începe să fie exportat și în alte părți ale lumii, într-un număr viitor dedicat special lor.

VĂ PLACE ACEST ARTICOL?

Puteți dona o sumă modică pentru conținutul de pe acest site cu un card de credit sau printr-un cont Paypal.

You Might Also Like

10 Comments

  • Reply Mary Ana 25 august 2013 at 3:44 pm

    Supa miso ai mancat? Am incercat-o la un restaurant japonez din Israel, dar nu mi-a placut. Culmea, nici sushi, desi am incercat vreo 4 feluri de sushi.

    • Reply Anca 25 august 2013 at 5:05 pm

      Da, am mancat, mi-a placut foarte mult 🙂 Sushi mai mancasem, stiam ca-mi place. Altele insa nu au fost tocmai pe gustul meu, am sa scriu, probabil, articol separat despre mancare…

  • Reply Anonymous 27 august 2013 at 10:56 am

    fain articol.

  • Reply Camelia 11 mai 2015 at 6:26 am

    F. interesante si utile postarile tale. Te rog sa-mi spui daca mergeai cu toti banii la tine sau lasai o parte din ei la hotelul-capsula. Ai cumparat dolari sau euro? De asemenea, luai pasaportul zilnic la tine sau o copie? Plec si eu in iunie in Japonia.

    • Reply Camelia 11 mai 2015 at 6:28 am

      Si eu tot singura voi merge.

    • Reply Anca 11 mai 2015 at 9:50 am

      Da, luam totul la mine, bani si pasaport. Nu conteaza ce iei cu tine, USD sau EUR, eu am avut USD, din cate imi amintesc.

      • Reply Camelia 11 mai 2015 at 11:05 pm

        Multumesc!

      • Reply Camelia 11 mai 2015 at 11:06 pm

        Cardul VISA de debit (salariu) in lei este ok in Japonia?

        • Reply Anca 12 mai 2015 at 11:44 am

          Sunt foarte putine bancomate in Japonia de la care poti scoate bani cu carduri europene. Sfatul meu e sa nu te bazezi pe carduri, ci sa fie doar un back-up in caz ca…

          • Camelia 12 mai 2015 at 12:30 pm

            Multumesc pt sfat si promtitudine!

    Lasă un răspuns