Cărți

Țări de piatră, de foc și de pământ

8 decembrie 2011

Într-un articol recent din Dilema Veche, despre reeditarea cărții lui Bogza Țări de piatră, de foc și de pământ, Radu Cosașu zicea: ”Mă trece-un gînd lugubru că Țările astea de piatră, de foc și de pămînt – „printre cele mai deprimante pagini ale literaturii noastre“, cum le numea elogios Mircea Eliade în ’34 – nu vor avea succes fiindcă prea sînt cu bogați și săraci, umiliți, obidiți și alți mizerabili, în fine, fiindcă-s «prea de stînga».” Și tare mi-e că așa e și că mai nimeni n-a cumpărat cartea asta, care n-o fi ea chiar de călătorii (după accepțiunea ”clasică”), dar din care afli o groază de lucruri despre țările noastre românești.

* * *

Bogza s-a dus, pe la 1939, să facă niște reportaje despre Țara Apusenilor (țara de piatră), Cadrilater (țara de foc), Basarabia (țara de pământ) și Delta Dunării (țara de apă). Reportaje e puțin spus, omul a stat, a călătorit îndelung și a privit cu atenție – nu ”atracțiile” turistice pe care le căutăm de obicei, ci satele amărâte, orășele anonime de provincie și pe locuitorii lor, țări în care viața se desfășura în toată autenticitatea ei, cu țărani înghețând în zăpadă ca să vândă un braț de surcele pentru o nimica toată, evrei fantomatici trăind în locuințe întunecoase și reci ca niște coșciuge și fete uitându-se lung și fără speranță pe fereastră.

În Roșia Montană un miner prins cu aur furat e dat afară și se sinucide cu dinamită, curățat fiind de pe pereți cu mătura, în timp ce holoangării (pirații nocturni ai minelor) se furișează sub pământ. În Cadrilater țăranul căruia i-a ars recolta plânge cu fața ascunsă în fân, în timp ce pe drumul prăfuit trec automobilele cu vilegiaturiștii care merg la Balcic, să se desfete pe malul mării.

În Moldova, o razie organizată de autorități pentru a-l impresiona pe scriitor nu scoate la iveală decât păduchi, mizerie, sărăcie și mulți învățători înfricoșați care veniseră la oraș să dea nu știu ce examene – nici vorbă de misterele Londrei, de aventură sau suspans. Iar povestea despre Deltă mă lămurește ce este și cum se tratează ”bara de la Sulina”, acel prag blestemat de nisip de care auzisem vag și la fel de vag îi ignorasem existența.

Am citit cartea asta cu sufletul la gură, pe alocuri îngrozită și dezgustată de timpurile acelea, atât de apropiate de ale noastre. Aș fi vrut să nu știu, să nu văd, să nu aud și să nu-mi imaginez cum era atunci și ce s-a mai păstrat din vremurile alea. Dar acum că știu, o să mă uit cu alți ochi la locurile atât de viu descrise de Bogza. O să înțeleg altfel Chișinăul, când voi ajunge acolo, voi privi altfel Roșia Montană, de voi ajunge și-acolo, iar Delta nu va fi doar acel loc frumos în care vezi pelicani zburând și trestii unduindu-se, și nici Cadrilaterul doar o bucată de țărm pentru ”all inclusive”. Pentru că am aflat o părticică din istoria locurilor și, implicit, din istoria mea.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Liliana 8 decembrie 2011 at 2:50 pm

    Tare frumos, ca de obicei.

  • Lasă un răspuns