Browsing Tag

Belgrad

Călătorii

Departe de casă în Belgrad

1 septembrie 2012

Renunțasem la ideea de a vizita Belgrad și mă mulțumeam cu gândul că e aproape de România și pot, la o adică, ajunge oricând acolo. Mă întorceam din Skopje, ținta mea fiind orașul sârbesc Niš de unde aveam legături spre Sofia și București, când, pe nepusă masă, locomotiva s-a stricat în plin câmp. Întâi nu m-am impacientat foarte tare pentru că, în primul rând, nu prea înțelegeam ce se întâmplă. Dar când, după tot felul de manevre, trenul a luat-o înapoi spre granița cu Macedonia, am început să pun, panicată, întrebări celor din jur. Care va să zică se stricase, nu aveam să mai ajung la Niš la timp, urma să pierd trenul spre Sofia și pe cel spre București pentru care îmi cumpărasem bilet încă din țară.  Citește mai departe