Prin viață

Sunday blues

21 februarie 2011

Mai nou mi-am făcut un obicei de a fi cvasi-deprimată duminica: fără chef, fără vlagă, oarecum plictisită & sastisită. După Doctor Who mă prinde ora prânzului cu ochii în tavan, numărând firele de păianjen care s-au mai țesut prin colțuri de la ultima curățenie generală, încep să mă uit pe fereastră o dată, de două ori, de zece ori întrebându-mă dacă are vreun sens să ies din casă, după care mă duc până în bucătărie și mă uit și pe fereastra de acolo, doar-doar…

* * *

La un moment dat, după ce constat că nici la televizor nu mai am ce vedea, îmi fac curaj și zic că ies un pic afară. Să fac poze, asta-i scuza obișnuită. Ajunsă la ușă mă răzgândesc, mi se pare prea frig, afară plouă sau ninge sau e gheață sau prea mulți nori, mă întreb ce rost are, nu e mai bine, totuși, în casă? Cu toate acestea ies pentru câteva minute, constat că am avut dreptate (afară plouă sau ninge sau e gheață sau prea mulți nori), arunc gunoiul, mă duc până la hipermarket, mă întreb ce caut acolo. Mă întorc acasă, aș putea să fiu în altă parte, înconjurată de oameni sau de un om, aș putea să fac ceva interesant, cu toate acestea nu vreau să fac nimic și nici să văd pe nimeni.

Afară plouă sau ninge sau e gheață sau sunt mulți nori…

VĂ PLACE ACEST ARTICOL?

Puteți dona o sumă modică pentru conținutul de pe acest site cu un card de credit sau printr-un cont Paypal.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Anda 21 februarie 2011 at 1:23 pm

    Cunosc starea. It sometimes works for Saturdays, too.

    • Reply Anca 21 februarie 2011 at 1:54 pm

      Sambata inca mai am putere sa misc ceva; duminica nici nu ma mai obosesc sa incerc… O fi depresia de pre-primavara, asta?

  • Reply Anda 21 februarie 2011 at 3:06 pm

    Sper sa fie o post-depresie de iarna, totusi…

    • Reply Anca 21 februarie 2011 at 3:08 pm

      Sa speram 🙂

  • Reply D. 22 februarie 2011 at 8:56 am

    cunosc starea foarte bine in toate profunzimile ei. inainte eram asa de prea multa singuratate. desi imi ziceam sa folosesc timpul in favoarea mea, sfarseam mereu in aceeasi stare de leguma, contempland pe geam la viata de afara pe care eu, din supraplinul singuratatii mele, o ratam…munceam, munceam si munceam, sa am casa , masina, haine de firma, tot ce imi trebuieste. aveam bani, dar nu am catadicsit sa ma urc pe masina sa pornesc singura sa vad cate un colt de oras…ma poticneam in casa mare si goala ca voi face asta atunci cand voi avea cu cine.( cel mult eram in stare de shopping )
    siii acum ghici ce? ironia sortii. m-am maritat, am gasit tot ceea ce cautasem de-o viata, o viata. exact omul acela potrivit sa ma insoteasca pe toate cararile vietii. numai ca acum sunt intr-o alta deriva, am ales demisia in locul unui compromis nepermis principiilor mele de viata si sociale. am crezut ca la 2 mastere si ani buni de experienta voi gasi usor alt job. m-am inselat. caut de luni bune ceva…undeva…sotul, din bucuresti s-a mutat in provincia mea de doi bani, unde evident nu si-a gasit inca niciun job.din cauza unei situatii de familie, nu ma pot muta in alt oras….siii, ca sa inchei, acum duminicile imi sunt la fel, doar ca suntem doi. acum am cu cine, dar nu mai am cu ce.noroc ca traim in romania…vorba lui badea.
    cu drag,
    d.

    • Reply Anca 22 februarie 2011 at 9:15 pm

      D., bine ai venit. Sunt niste vremuri blestemate astea in care oameni talentati/pregatiti/cu experienta au probleme in a-si gasi o slujba, in timp ce hahalerele sau cei fara principii prospera. Cineva apropiat mie trece prin aceleasi cazne de multe luni de zile, iar eu nu stiu ce sa (mai) ii spun, cuvintele mi se par de prisos… Nu stiu ce sa iti nici tie… Dar sa stii ca singura sau nu, bogata sau saraca, cu sau fara masina, coltul ala de oras te asteapta sa-l descoperi. Las’ ca vine primavara in curand si-o sa vezi ca o sa-ti fie urat sa stai in casa 🙂

    Lasă un răspuns