Cărți

Steinbeck, Jurnal rusesc

14 decembrie 2013

Aseară citisem 3 sferturi din carte și azi dimineață am dat gata restul – am o slăbiciune pentru zona aia a Europei, iar Steinbeck e un povestitor desăvârșit. Imediat după căderea Cortinei de Fier el, împreună cu amicul Capa, fotograf, au plecat să viziteze mama Rusie. Stalin era la putere – nu doar un chip înrămat și abstract, cum îl știm noi – iar Al Doilea Război Mondial tocmai se terminase și lăsase în urmă răni adânci.
Ziarele americane erau pline de știri negative despre ruși, dar Steinbeck vroia mai degrabă să știe „Cu ce se îmbracă oamenii acolo? Ce mănâncă la cină? Dau petreceri? Ce fel de alimente există acolo? Cum fac dragoste și cum mor? Despre ce discută? Dansează, cântă, se joacă? Copiii merg la școală?„, adică toate fleacurile care formează împreună viața, realitatea de zi cu zi. Și-au umplut 13 valize mari, din care doar Capa 10 geamantane cu aparate de fotografiat și rollfilme și-au plecat, înarmați cu „cel mai strașnic set de zvonuri puse vreodată la un loc„, pentru că și americanii, la fel ca rușii, credeau că ceilalți sunt adevărați diavoli.

Dar în loc de asta au descoperit niște oameni: țărani din Ucraina care s-au dat peste cap să îi primească cum se cuvine, georgieni puternici și petrecăreți, moscoviți cu aer obosit și abătut, stalingrădeni care locuiau printre ruine, iar dimineața ieșeau dintre dărâmături curați și aranjați și se duceau la slujbele lor.

Cartea e ilustrată cu fotografiile lui Capa, instantanee rusești pe care le-a scos din țară după ce au fost verificate rolă cu rolă de către oamenii cenzurii. Începea o epocă sinistră, pe care în anii de imediat de după război probabil că nimeni nu îi bănuia. Se cânta jazz, alimentele erau ieftine și începeau să fie din nou abundente, femeile dansau între ele și se făceau planuri de reconstruire a țării. Iar doi americani erau lăsați să se plimbe prin Uniunea Sovietică și să facă fotografii – e drept, nu peste tot – și să scrie despre asta.

”Am descoperit, așa cum bănuiam, că rușii sunt și ei oameni și, cum se întâmplă cu alți oameni, că sunt și ei foarte cumsecade.”

Cum ziceam și eu nu demult într-un articol: „lumea nu este bau-bau„, deși mai sunt și oameni care sunt.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply paul 23 februarie 2015 at 8:40 am

    m-ai convins! am comandot-o pe net si sunt aproape de final… de vin auzisem dar …portocali si ceai in georgia… nu ma asteptam. se pare ca si acum jumatate de secol dar si anul trecut era/este la fel de frumoasa… deja am planificat vacanta de vara viitoare. la mare, in georgia 🙂

  • Reply Anca 23 februarie 2015 at 1:41 pm

    In zona de litoral georgiana (Batumi) climatul este subtropical: este foarte cald si multa umezeala, de aici si portocalii 🙂 Daca ajungi acolo sa nu ratezi Gradina Botanica, e chiar pe malul marii, pe niste dealuri, si privelistea e foarte frumoasa.

    De pe Wikipedia: "Batumi is distinguished by a seacoast humid subtropical climate. Winters are cold, without snow and summers are warm to hot. The average annual temperature is 15 C, 7 C in January and 23 C in August. Annual precipitation is 2.560 mm. Relative humidity is 81%. There are frequent showers. It rarely snows but melts very soon."

  • Lasă un răspuns