Călătorii

Spre Copenhaga. Gânduri despre călătorii

august 10, 2015

În primăvară am avut un bilet de avion pentru Copenhaga. Nu m-am mai dus, speriată că nu-mi vor ajunge banii pentru tot ce voiam să vizitez eu pe acolo. Renunțările astea se cam adună, dar nu neapărat din motive financiare, ci așa, dintr-un fel de confort mental la care îmi e greu să renunț câteodată. Când eram mai tânără îmi păsa mai puțin de astfel de detalii. Plecam, ăsta era primul pas, restul urma să vină de la sine.

* * *

Într-o vacanță ceva mai lungă, de măcar două săptămâni, încerc să regăsesc sentimentul ăsta de je m’en fiche combinat cu o porție de entuziasm nejustificat care mi se pare specific tinereții. Bătrânii sunt osificați, țin cu dinții de tabieturile lor, nu mai au chef de aventură. Unuia tânăr, dacă îi dai drumul în lume cu ceva bănuți să nu moară de foame pe acolo, i-ai făcut cea mai mare fericire. Maturii deja strâmbă din nas, hotelul n-a fost pe placul lor, mâncarea a fost sub orice critică, trenul a întârziat 5 minute, iar orașul X pe care l-au vizitat arată mai bine în cărțile poștale. Eu nu mai sunt chiar așa de tânără (cu anii), dar sper măcar să îmi păstrez spiritul mai tânăr și să nu ajung un adult plictisit, care nu mai e curios în privința a nimic, pentru că deja a văzut prea multe și nu îl mai entuziasmează mare lucru.

În august am vrut să recuperez un pic din Copenhaga la care renunțasem în urmă cu câteva luni. De asta mi-am făcut traseul prin Berlin, pentru că de acolo aveam transport bun spre Copenhaga și oricum Danemarca îmi stătea în drum și nici nu mai fusesem niciodată acolo. Auzisem, desigur, poveștile oamenilor dezamăgiți de această țară, care nu găsiseră acolo ceea ce căutau sau se așteptau să găsească. Eu nu pornesc la drum cu așteptări construite de acasă – încerc să mă informez, dar nu brodez prea mult pe marginea informațiilor găsite. O țară e așa cum vrea sau poate ea să fie, nu e un loc creat special pentru mine, să îmi satisfacă așteptările, înțeleg că lumea e un loc prea divers ca să mi se potrivească în totalitate. Poate va fi chimie între mine și locul respectiv sau poate nu, dar va fi, oricum, o experiență care mă va învață ceva și despre mine.

În egală măsură încerc să nu le stric altora imaginea lor despre o țară dacă, întâmplător, mie nu mi-a plăcut prea mult pe acolo. Povestesc pe blog și impresii mai puțin fericite, da, dar sper mereu să se înțeleagă că asta e doar o poveste de-a mea. Nu are 100% legătură cu locul respectiv, ci cu un context anume în care m-am găsit eu la un moment dat, unic în timp. Mi se pare ciudat când mi se spune, cu seriozitate, să nu merg în țara X, pentru că celui care îmi face recomandarea nu i-a plăcut acolo. Nu ți-a plăcut, treaba ta! Eu sunt o altă persoană, diferită de tine, și s-ar putea să percep totul diferit, oglindit în propria mea imaginație. Același loc, oameni diferiți, impresii diferite. Și nu e nicio înșelăciune din partea nimănui, ci doar adevărul cu mai multe fațete.

Copenhaga? Nu aveam așteptări mari, dar era acolo, neexplorată încă de mine. Vacanța era de abia la început, vizitasem Berlinul, cu aerul lui de non-conformism, și priveam cu curiozitate spre nord. Am plecat dimineața pe la 7 cu autocarul și la prânz m-am trezit în Rostock la terminalul unui feribot.

Nu mă gândisem defel că urma să facem traversarea pe apă, de fapt nici nu îmi pusesem problema pe unde urma să o luăm, dar o traversare cu feribotul trezește în mine o bucurie copilărească, de parcă abia atunci aș începe să fiu „în vacanță”. Nu contează dacă e o călătorie banală (și traversarea asta până în Danemarca așa a fost), e suficient să stau pe punte, să fac fotografii, să respir aerul mării și să mă încălzesc la soare. Mi-am luat o porție de cartofi prăjiți care mi s-au părut foarte-foarte buni – oare de ce, în călătorii, mâncăm numai prostii și suntem așa fericiți că putem face asta?

Două ore mai târziu debarcam în Danemarca, habar nu am în ce oraș, și peste încă două ore eram în Copenhaga. Ajunsesem! Și nici măcar nu fusese prea greu 😊

* * *

În Rostock:

Gara Centrală din Copenhaga:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Andreea Francu septembrie 20, 2015 at 5:07 pm

    Nu știu dacă e neapărat chestie de vârstă, cred ca și mentalitatea joacă un rol în cum călătorim. Am întâlnit și tineri de 25 de ani deranjați de detaliile pe care le-ai menționat. Dar e drept ca lucrurile se agraveaza cu varsta 🙂 În altă ordine de idei, mie mi-a plăcut Copenhaga 🙂

    • Reply Anca septembrie 20, 2015 at 5:10 pm

      Si mie 🙂

    Lasă un răspuns