Cărți

Spre Burma cu acordorul de piane

31 ianuarie 2015

Am citit anul trecut Acordorul de piane, o carte mai puțin cunoscută dacă e să mă iau după „puținătatea” de recenzii, deși romanul merită mai multă atenție, fiind o lectură pasionantă care te poartă de la Londra până în Burma, la sfârșitul secolului 19 când se începuse colonizarea țării, iar în teritoriile din nord se purtau lupte între britanici și triburile băștinașe. Romanul este debutul unui tânăr scriitor – Daniel Mason – care povestește magistral această călătorie fascinantă, atât interioară, cât și geografică.

* * *

Personajul principal, Edgar Drake, un individ cu o viață anostă, dar cu o specializare exotică (cunoaște foarte bine pianele Erard), primește din partea Departamentului de Război din Londra misiunea de a merge până în Burma răvășită de conflicte pentru a repara…un pian. Este pianul respectiv atât de important încât să justifice o călătorie de luni de zile printr-un teritoriu periculos, răvășit de conflicte?

Din punctul de vedere al britanicilor, da, pianul aparținând unui doctor cu un rol foarte important în războiul respectiv: Anthony Carroll. Din perspectiva acordorului de piane, un om cu o viață extrem de previzibilă, o căsnicie calmă și un destin plat, propunerea neobișnuită îi oferă ocazia să iasă din propriul parcurs și să pornească în călătorie. În plus, misterul din jurul doctorului Anthony Carroll, care a reușit să obțină un pian atât de rar și prețios – un Erard – tocmai în mijlocul junglei unde își avea postul, îl intrigă și îl determină să pornească în această aventură care se va dovedi fatală.

Drumul cu vaporul de la Londra până la Aden este unul premonitoriu. Pe vas îl va cunoaște pe „omul cu o singură poveste”, un personaj care a trecut printr-o întâlnire teribilă cu un djin al deșertului, o nălucă al cărei cântec de pe altă lume îl va lăsa fără auz:

Atunci, de undeva dintr-un loc tainic răsună un cântec de femeie, la început cu glas pierit, încât nici nu mi-am dat seama ce era. Un cântecel grav și duios, ca vinul roșu, amețitor, interzis, ceva ce nu mai auzisem până atunci. Nu înțelegeam o iotă, iar melodia îmi era complet străină, însă părea să fie despre ceva atât de intim, încât mă simțeam gol și mi se făcu rușine.

Și Drake urma să aibă o astfel întâlnire cu o femeie-djin din Burma: Ma Khin Myo, amanta doctorului, în ale cărei farmece Drake se cufundă însetat. Peisajul luxuriant din nordul Birmaniei, luptele din satul Mae Lwin, pianul afectat de umezeala tropicală, tradițiile locale – pwe, teatrul de stradă birmanez, fascinația pentru Khin Myo și doctorul Caroll, toate conturează o scenă care se precipită spre un final violent, cu Drake plutind spre moartea care îl așteptase la capătul lumii.

Zăcea pe pământ, iar sub el creștea mereu o pată de căldură. Se răsuci pe spate și începu să privească soarele care se întorsese, căci în anul 1887, după cum spun hrisoavele, s-a lăsat cu o secetă cumplită în Podișul Shan. Și dacă ele nu vorbesc despre ploi, despre Mae Lwin, despre acordorul de piane, este pentru unul și același motiv: așa cum au venit, așa s-au dus toate, iar pământul s-a uscat la loc.

Femeia pătrunde într-un miraj – fantoma luminii și apei căreia birmanezii îi zic than hiat. În jurul ei aerul palpită, despicându-i trupul, separându-l, învârtejindu-l. Apoi dispare și ea, rămânând doar soarele și umbrela.

Este o poveste captivantă care tratează evenimente reale: pacificarea Statelor Shan din Burma în procesul de extindere a Imperiului Britanic, dar și figuri istorice ca Sir James George Scott, comisarul politic al Statelor Shan, sau Maung Tha Zan, o vedetă a pwe-ului birmanez. Burma, cunoscută în prezent sub numele de Myanmar, e înfățișată ca o țară fascinantă cu tradiții foarte vechi, o țară care și în zilele noastre e prea puțin cunoscută, dacă e să o comparăm cu mult mai faimoasa sa vecină, Thailanda.

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns