Bucureşti

Sfârșitul unei nopți de vară

4 septembrie 2016

Îmi plac locurile și evenimentele un pic altfel, care îți arată o altă față a orașului București, una mai prietenoasă și un pic misterioasă, cât să te miri că mai poți descoperi locuri noi acolo unde ai trecut deja de sute de ori. Un astfel de loc a fost cel din seara asta – Casa Filipescu-Cesianu care a stat închisă și abandonată multă vreme până la recenta sa renovare.

* * *

Muzeul va putea fi vizitat de abia peste câteva luni – până atunci grădina sa găzduiește, când și când, mici spectacole de teatru, ca cel din această seară. Spectacolul a fost oferit de trupa de actori a Irinei Movilă – s-au jucat fragmente din piese de teatru de Shakespeare, ca Visul unei nopți de vară, la doi pași de centrul zgomotos al capitalei.

Casa Filipescu-Cesianu înainte de spectacol. Nu știam că muzeul nu se poate vizita încă, așa că am plecat să ne plimbăm.

Într-o parcare de lîngă Casa Cesianu am descoperit, întâmplător, ”Palatul Prințesei” de care aflasem mai demult de la Anda. Întrebarea zilei a fost: de unde îl putem vedea de sus?

Detaliile unei case de alături: un dragon de pe timpuri:

Pe strada Sevastopol, chiar lângă vila în curtea căreia e construit palatul Disney, am observat o terasă – Upstairs Rooftop – și am urcat să explorăm împrejurimile:

De pe terasă se vede orașul în toate direcțiile, până la Palatul Parlamentului, dar se poate privi și în curtea cu palatul ”Disney”:

Înapoi la Casa Cesianu, la spectacolul cu Shakespeare, unde s-au strâns mai mulți oameni decât erau scaune pe estradă. Până la urmă am stat mai mult în picioare, pentru că nu se vedea mai deloc din spate. Sfârșit de vară cu Visul unei nopți de vară și întâlniri programate și întâmplătoate cu oameni pe care nu i-am văzut demult. Frumos tare Bucureștiul când îl găsești așa:

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns