Călătorii, România

Scrisoare de la mare

13 iunie 2014

Dragă M.,

Îți vine să crezi că a trecut deja jumătate de an și a venit vara? Mie nu, chiar dacă mi-e pielea arsă de soare și tocmai m-am întors de la mare. 3 zile de odihnă, soare, ploaie și citit cărți – te asigur că asta nu poate face rău nimănui, nici măcar mie. Am prins niște nori de furtună fantastici, ploaie cu bulbuci și soare nemilos de iunie. Sper să mă „vindec” până-n weekendul următor când ajung din nou… la mare 😊

Da, nu prea am stat acasă, iar în lunile viitoare voi sta și mai puțin. Singura mea grijă acum sunt plantele de pe balcon – e drept că la fiecare întoarcere le găsesc tot mai mari și mai frumoase (busuiocul a crescut ca peste noapte, ghivecele sunt pline de flori, iar mușcata, ultima sosită, s-a acomodat foarte bine), dar mă tem să nu pățească ceva în iulie și august. În rest mă bucur cât pot de vara asta scurtă – oare îmi va aduce tot ceea ce aștept de la ea? Vom vedea…

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns