Călătorii

Scheveningen, întâlnire cu Marea Nordului

8 iulie 2011

HONEY BEACH

Scheveningen este un cartier din Haga și o stațiune estivală la Marea Nordului. Din gară, fie cea centrală, fie Haga HS (Hollands Spoor), se ajunge în Scheveningen în 5-10 minute cu unul din cele două tramvaie care merg spre mare: numărul 1 sau numărul 9. Bilet se poate cumpăra de la vatman și costă 2,5 Euro, puțin cam scump, dar e destul de mult de mers pe jos așa că asta mi s-a părut cea mai bună variantă.

Am ajuns în Scheveningen după masa târziu și am găsit o plajă aurie, însorită, cu oameni lenevind în zecile de terase înșirate de-a lungul plajei și am fost imediat vrăjită de lumina translucidă de deasupra mării. Îți poți imagina Marea Nordului oricum, dar nu aurie, caldă, primitoare, așa cum am găsit-o eu în ziua aceea, încât îmi venea să-mi arunc bagajele cât colo și să sar în apă și să fac plajă sau măcar să beau un cocktail stând pe nisip și cu picioarele în apă.

În schimb am căscat gura și ochii, ba la lume, ba la un carusel care se învârtea gol și poleit de soare, ba cu nasul după aromele de fructe de mare gătite pe faleză, încât până la urmă am pierdut hârtia cu rezervarea de la hostel, iar eu, ei bine, eu nu știam adresa pe de rost și nici nu salvasem numărul lor de telefon pe undeva.

Clădirea principală din Scheveningen este cazinoul – Kurhaus, ce găzduiește un mare hotel unde am dat năvală după ce am descoperit că am pierdut hârtia cu pricina; aveau un ”business centers” unde, contra unei sume oarecare (5 Euro pentru 15 minute), am intrat, disperată, pe internet și am sunat, și mai disperată, la ”recepția” hostelului, unde nu răspundea nimeni. Până la urmă am plecat într-acolo, la capătul lumii cel mai îndepărtat al plajei unde nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap să caut. Iar plaja din Scheveningen e lungă ca o zi de post, m-a prins înserarea căutând locul ăla blestemat.

UN HOSTEL MAI PUȚIN OBIȘNUIT

Imaginați-vă niște tineri olandezi iubitori de surfing care înființează un hostel pentru surferi, pe plajă. În loc de clădire niște vagoane transformate în camere cu 6-8 paturi, baia într-un vagon separat și centrul de operațiuni undeva pe o ridicătură de pământ – construcție șubredă și deschisă în care se găsește barul și restaurantul.

Apoi imaginați-vă o persoană care n-a avut niciodată vreo treabă cu surfingul, nici măcar cu viața boemă de pe malul mării, dar care după ce rezervă în fugă o cameră la acest hostel și ajunge acolo după multe peripeții are un mic șoc din ăla cultural când vede unde urmează să doarmă. În primul moment m-am gândit cu destulă seriozitate, atâta de câtă eram capabilă în halul ăla de epuizare fizică și nervoasă, dacă nu ar fi o idee mai bună să dorm naibii pe plajă, sub cerul liber, decât într-un vagon așa de suspect cu cine știe ce smintiți, ah, dacă ar ști mama în ce încurcături mă bag ar muri efectiv de grijă! Dar eram prea obosită pentru a căuta altceva și nu aveam bani să stau la niciun Kurhaus unde trag bogătașii, așa că am acceptat ce mi-a aruncat soarta în față.

S-a dovedit că proprietarul, un tip tânăr și blond ca toți ceilalți de pe acolo, îmi pierduse oricum rezervarea și era cel mai dezorganizat proprietar de hostel întâlnit vreodată; omul, bine intenționat de altfel, m-a plimbat prin toate vagoanele, m-a și cazat în unul după care nu mai găsea cheia și iar am luat toate camerele la rând, doar-doar mi s-o găsi și mie un amărât de pat.

În cele din urmă, când eu mai aveam puțin și cădeam jos de oboseală, m-a anunțat foarte fericit că are pentru mine o ”V.I.P. room”. ”It’s your lucky day!”, îmi tot repeta mulțumit de ideea care-i venise dintr-o dată. ”I wouldn’t say so…”, am mormăit eu cam morocănoasă în timp ce l-am urmat de abia târându-mi picioarele. S-a dovedit însă că această cameră V.I.P. era chiar ceea ce aveam eu nevoie, o cămăruță în care să pot dormi nederanjată, bașca avea și budă pe ”hol”, ceea ce celelalte vagoane nu aveau.

În cameră locuise pentru o vreme o fată – singer and songwriter zicea cartea de vizită înfiptă în întrerupătorul de lângă ușă, însă fata își găsise între timp un apartament și se mutase. De dulap zăcea agățat un costum de surfer, iar alături se rezemau de perete două plăci de surf, cum nu văzusem eu în viața mea. Am dormit dusă visând că vagonul se leagănă, însă el chiar se legăna în ritm de furtună și clipocit de ploaie pe acoperiș.

Camera V.I.P.:

FURTUNA

Știați că ploaia se aude cu totul altfel atunci când cade pe acoperișul plat al unui vagon? Și că pescărușii pot tropăi binișor cu piciorușele lor ca două bețe? M-am trezit cu greu și asta doar când mi s-a părut că a stat ploaia; temporar, urma să constat… Dar chiar și pe furtună Marea Nordului are vrăjile ei pe care le face cu nisip și nori plumburii.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Liliana 13 iulie 2011 at 7:00 pm

    Savuroasa poveste! Mi te si imaginez 🙂

    • Reply Anca 14 iulie 2011 at 1:19 pm

      Poate ar trebui sa ma apuc de surfing, desi cred ca as cade in apa o data cu primul val.

  • Reply Zazuza's Gulaschsuppe 15 iulie 2011 at 6:11 pm

    faina poveste, trebuie sa spun si eu :). anul asta se pare ca vom ajunge si noi la Marea Nordului, nu pentru surf, ci cu activitati mai… intelectuale, desi tare mi-as fi dorit sa stiu sa fac surf…

    • Reply Anca 15 iulie 2011 at 6:28 pm

      Zazuza, poate va faceti timp si pentru activitati mai putin intelectuale, marea e perfecta pentru asa ceva, din fericire 🙂

  • Reply kirisor 13 februarie 2013 at 4:38 pm

    Mie nu prea mi-a placut Marea Nordului … Numai a "mare" nu mi-a parut…in sensul ca era frig, si vant, si o ploaie marunta…si marea era foarte departe de tarm si nisipul avea culoarea pamantului de la umezeaza!

    Poate daca prindeam o zi frumoasa mi-ar fi placut si mie…cine stie? Am fugit rapid de pe mal si ne-am adapostit intr-o cofetarie de unde ne-am umplut rucsacii de dulciuri si toate bunataile (eram in Belgia :D) si ne-am indreptat spre gara.

    • Reply Anca 13 februarie 2013 at 4:48 pm

      Eu am prins soare doar in prima zi, erau multi surferi, multe cluburi pe tarm, multa lume…

    Lasă un răspuns