Călătorii

Ronda, orașul agățat de stânci

martie 19, 2012

Stânci ascuțite pe care cresc, aplecați, niște brazi verde închis, un cer plumburiu deasupra și prăpăstii adânci după fiecare cotitură. Un munte dur în jurul cărui șerpuiește șoseaua de la Marbella la Ronda, viraje nesfârșite, amețeală, pustietate. Un peisaj care mi-a intrat în suflet și a rămas acolo. Sus de tot piatra muntelui este uimitor de albă, de parcă a nins cu var. Nu vezi sate, oameni, doar oi răzlețe într-un „no man’s land” apocaliptic. E frumos și tăcut, ai vrea să te oprești și să rămâi acolo o săptămână, să hoinărești prin munții aceia arizi și pustii, să te oprești din când în când ca să asculți vântul și să privești în zare. Atât și nimic mai mult.

Există în sudul Spaniei un oraș pe care, dacă nu l-ai văzut, e ca și cum nu ai văzut nimic din Andaluzia. Ronda este un ”pueblo blanco” cu totul special – traversat de un defileu îngust și adânc al râului Guadalevín orașul vechi s-a cocoțat literalmente pe marginea stâncilor, privind liniștit apele ce șerpuiesc în adâncuri.

Trei poduri traversează canionul: Podul Roman, Podul Vechi (sau Podul Arab) și Podul cel Nou. Toate sunt spectaculoase, dar cel mai uimitor este Podul Nou care se arcuiește peste două maluri abrupte și aproape perpendiculare. Locul pare imposibil: casele stau chiar în buza prăpastiei, la un metru sub ele păsările își fac cuib și se agită necontenit, în timp 100 de metri mai jos un fir de apă se prelinge printre stâncile uriașe, umede și verzi. În zare sunt doar câmpii și dealuri, pentru că defileul, așa abrupt cum este, se sfârșește precum a izbucnit – dintr-o dată și pe nevăzute. Ca și cum ceva a erupt acolo, s-a potolit repejor și a dispărut din nou în adâncurile pământului.

Ronda nu uimește doar călătorii obișnuiți pe care îi poartă pașii prin sudul Spaniei: Rainer Maria Rilke spunea că a căutat peste tot orașul visurilor sale și l-a găsit într-un final în Ronda, pentru Hemingway stâncile abrupte sunt decor pentru o moarte violentă în romanul Pentru cine bat clopotele, în timp ce Orson Welles a susținut de nenumărate ori că a fost inspirat de acest oraș spaniol.

Tu, ca un călător de o zi, ajungi să regreți că nu ți-ai rezervat mai mult timp doar pentru Ronda. Numai ca să stai acolo, pe marginea canionului, și să privești în jur, la cactușii care cresc haotic dintr-o stâncă, la terasele agățate deasupra hăului, la dealurile pe care au început să înflorească pomii îmbrăcați delicat în roz și alb. Într-un pavilion însorit niște cântăreți ofereau un concert gratuit – o chitară și câteva cântece specifice regiunii pentru călătorii obosiți de atâta frumusețe.

O plimbare pe străduțele înguste ale orașului vechi – El Ciudad, cu case perfect albe, îți reamintește gustul libertății. E adierea aceea de primăvară care te face să zâmbești fără motiv, e timpul liber al vacanței scurte, dar deja plină de amintiri, e căldura soarelui și nechezatul cailor crescuți în fermele din apropiere – totul conspiră să te scoată de pe traseul obișnuit și să-ți poarte pașii în jos pe o cărare de unde se zărește Podul Nou, apoi pe câmp și înapoi în oraș printre ruine, pe Podul Arab, pe străduțele liniștite ale orașului. E un complot să îți lași și tu o părticică de suflet acolo, în soarele și albul andaluz, agățat de stâncile Rondei.

CHESTIUNI PRACTICE:Cum se ajunge acolo: din Malaga se poate ajunge cu autocarul (1 ½ – 2 ¾ ore). La dus am mers cu Portillo, biletul a costat 11.45 Euro. Portillo ocolește prin toate stațiunile Costa del Sol de unde preia pasageri; de la Marbella autocarul a traversat munții printr-un peisaj incredibil și a ajuns, după aproape 3 ore, în Ronda. La întoarcere am mers cu Los Amarillos, biletul a costat 9.82 Euro, drumul a durat 1,5 ore, dar printr-un peisaj mai puțin spectaculos. Biletele le-am cumpărat din autogara Malaga cu o zi înainte și în aceeași zi. În plin sezon s-ar putea să nu găsiți bilete așa ușor, Ronda este o destinație foarte căutată.

You Might Also Like

17 Comments

  • Reply Liliana martie 19, 2012 at 10:13 am

    Şi eu regret că n-am petrecut mai mult timp acolo … e splendid, a fost o surpriză reală acest Pueblo Blanco.

  • Reply Anca martie 19, 2012 at 11:02 am

    Eu m-am temut ca facandu-i-se atata reclama, voi fi un pic dezamagita. N-a fost asa, locul e superb…

  • Reply Ioana Muresan martie 19, 2012 at 3:27 pm

    Aiaiai, Calatorella, ce frumusete de oras! Auzisem, de auzit, despre Ronda, insa fotografii n-am vazut pana acum. Impresionante. 🙂

  • Reply Anca martie 19, 2012 at 4:47 pm

    Si inca fotografiile nu pot surprinde toata frumusetea Rondei…

    Calatorella? Mersi 😛

  • Reply catherine martie 19, 2012 at 8:03 pm

    ahaaa! deci, alhambra, ronda… şi mai ce?! 🙂 frumoasă şi bogată mini-vacanţă!

  • Reply Anca martie 19, 2012 at 8:15 pm

    Nu multe altele, doar Malaga si ceva din Granada 🙂

  • Reply badge® martie 19, 2012 at 9:59 pm

    … și pe unde credeți voi că umblau TravelBadgers acum două zile? Prin … Ronda! 🙂

  • Reply Andrei C. martie 19, 2012 at 10:22 pm

    Fain tare. Imi pare rau ca nu am citit despre asta inainte sa trec prin Andaluzia…

  • Reply CristinaC martie 20, 2012 at 12:03 am

    Calatoreella! Imi place nick name-ul tau nou!

    Mi-a placut si mie foarte mult Ronda dar dupa ce am vazut pozele tale…..imi place si mai mult!

  • Reply Anca martie 20, 2012 at 9:19 am

    Hah, ce coincidenta! Si v-a placut? 🙂

  • Reply Anca martie 20, 2012 at 9:20 am

    Tzz, nu pot sa cred ca nu stiai tocmai de Ronda…

  • Reply Anca martie 20, 2012 at 9:21 am

    Of, Cristina, cum ai vazut tu toata lumea deja… 🙂

  • Reply badge® martie 20, 2012 at 9:24 am

    Sigur, a fost o zi de vis. Ne-a părut rău că nu am stat măcar o noapte, dar am luat ultimul bus către Malaga.
    La cafeneaua de la poza 6 am savurat cafeluţa. Ce view, dom'le, ce view!

  • Reply Anca martie 20, 2012 at 9:27 am

    Incredibila privelistea, de acord 🙂

  • Reply CristinaC martie 20, 2012 at 4:25 pm

    Anca draga fii convinsa ca tu ai vazut mai mult ca mine si eu ma bucur ca "ne-am intalnit" si pot vedea si mai mult prin ochii tai minunati si povestitul tau talentat!
    PS… cand vei fii de varsta mea ma vei fi depasit cu mult…

  • Lasă un răspuns