Călătorii

Revelion la Roma

31 decembrie 2008

La Roma am ajuns în ultima zi din an, în miezul iernii – o iarnă blândă, cu chiparoși profilându-se pe cerul plumburiu, dar fără urmă de zăpadă. Am profitat de faptul că încă se mai putea vizita Vaticanul (pe 1 ianuarie, am aflat apoi, era închis) și, după o coadă ce părea ca va dura întreaga zi, am reușit să intrăm după numai două ore (sau să fi fost o singură oră?).

* * *

După sala cu statui etrusce, după sala hărților (pe care neatenta de mine a făcut greșeala să o considere, pentru o secundă, însăși Capela Sixtină), ne-am dat seama că ne aflăm într-un labirint, unul din care nu poți scăpa decât mergând înainte, laolaltă cu valul de oameni. Sunt zeci de încăperi înlănțuite, sute de tablouri, icoane, și după ce treci de încăperea cu numărul 50 sau 60 sau 70, după ce ai urcat și coborât nenumărate scări și scărițe, după ce nu mai poți privi nici o frescă, nici un obiect de artă – o întrebare stăruitoare e pe buzele tuturor: “Când ajungem la Capela Sixtină?”

Din loc în loc ferestrele unor săli îți permit să arunci o privire în interiorul Vaticanului – acolo e domeniul Papei și al cardinalilor, acolo nu mai este muzeu, ci un stat în stat, îngrădit de ziduri și protejat de istorie. Aproape de sfârșitul periplului am ajuns și la Capela Sixtină. Dacă până atunci crezusem că am văzut destule picturi și ar fi greu să mă mai simt impresionată, ei bine, nimic nu se compară cu frescele lui Michelangelo. Impresia de spațialitate, culorile, proporțiile, detaliile – totul e fantastic. Poți sta acolo ore în șir admirându-le și nu poți cuprinde totul cu privirea. Fotografiatul e interzis – dar nu m-am putut abține să nu fur câteva imagini, în ciuda nenumăratelor “no photo!” strigate de oamenii de pază.

Cu toate că se înserase, am dat o fugă până la Fontana di Trevi. Acolo am găsit puhoi de lume și o gălăgie asurzitoare: de la apa care cădea în cascadă, de la nenumăratele voci ale turiștilor fericiți, de la vânzători, de la aparatele foto care țăcăneau. Fontana di Trevi e pitită între multe case și străduțe înguste care nu te lasă să bănuiești nici o clipă că imediat ce dai colțul o sa te găsești în fața unei fântâni atât de spectaculoase.

Se apropia miezul nopții și începutul unui nou an. În Piața Spaniei am intrat în biserica din capul scărilor unde un concert de cântece religioase (în franceză) ne-a dat ocazia să ne îndepărtăm de nimicnicia zilnică a vieții obișnuite, să lăsăm în urmă anul cu bune și rele, să ne înălțăm un pic și să ne dorim să fim, în anul ce va să vină, un pic mai buni. Măcar un pic…

Petrecerea dintre ani de la restaurant s-a încheiat surprinzător de repede: imediat după miezul nopții o parte dintre meseni au dat semne că vor să plece, iar pe la ora 1 plecaseră toți. Mai rămăseserăm noi, angajații și patronul și câțiva italieni cu chef de karaoke.

A doua zi: Colosseumul. Sunt mereu uimită cât de frumoase și armonioase pot fi unele clădiri/construcții de dimensiuni mari. Este și cazul Colosseumului, cu zidurile lui extrem de groase, parțial refăcute, înnegrite (de foc? de timp?), dar atât de armonioase. Tot acolo se află și Forul Roman: mi-a părut rău că, fiind închis în prima zi din an, nu am putut vizita ruinele. Era o zi ploioasă, cu un cer închis, iar ruinele cărămizii năpădite de petice verzi de iarbă păreau decorul ideal pentru o plimbare.

Trecând prin piața Navona (inundată de tarabe) și după un popas mai lung într-un anticariat roman, am trecut podul înapoi spre Castel Sant’Angelo, unde un mic patinoar amenajat lângă castel ne-a reamintit că este iarnă.

Ultima zi – Villa Borghese. Am străbătut parcul pentru a ajunge la muzeu, o clădire mică și albă, înconjurată de o grădină cu portocali, purtând încă pe ramurile lor portocale coapte. Mergând pe jos pe străzile înguste și în pantă care îmi plac atât de mult am ajuns încă o dată în Piața Spaniei. Shopping. Pe Via Condotti de abia mai poți face un pas de atâta lume, dar magazinele sunt exclusiviste. Un pic mai încolo găsesc însă mai multe magazine pe placul (și buzunarul) meu.

Din Piazza del Popolo am urcat scările ce duc sus, pe deal, pentru a îmbrățișa cu privirea orașul. În depărtare se zărește Bazilica Sfântului Petru și cupola sa distinctă. Ne grăbim, nu mai avem mult timp și încă nu am vizitat San Pietro. Pe o ploaie urâtă, de toamnă târzie, care a ascuns cu totul soarele, intrăm în piața din fața bazilicii.

În biserică, pe partea dreaptă, strălucește Pietà, în spatele unor ecrane protectoare. Este perfectă, ca multe opere ale lui Michelangelo. Interiorul bazilicii este imens, te simți copleșit de dimensiuni, de spațiu, de înălțimi. În bazilica Sfântului Petru Dumnezeu devine un Zeu – nu mai este Dumnezeul răsăritului de soare și al firului de iarbă care crește la umbra unui plop. Este un uriaș în fața căruia îngenunchezi, nu din iubire, ci ca omul smerit în fața autorității.

Ce aș mai putea spune despre Roma? Că am cumpărat unele dintre cele mai bune brânzeturi ce există pe lumea asta dintr-un magazinaș de pe lângă Fontana di Trevi, în care galantarele gemeau de pecorino și gorgonzola și parmigiano? Că erau atâtea feluri de brânză cu atâtea nume diferite încât am simțit brusc sărăcia magazinelor de acasă? Că îmi lăsase gura apă după prosciutto și uleiurile de măsline și peștele afumat? Că în Roma mâncarea este bună, ba nu, foarte bună, iar fructele de mare sunt proaspete și gătite minunat?

Probabil aș mai merge la Roma doar pentru toate astea. Și ca să stau și să pierd vremea pe scările din Piața Spaniei, înconjurată de flori…

Roma01.jpgRoma02.jpgRoma03.jpgRoma04.jpgRoma05.jpgRoma06.jpgRoma07.jpgRoma08.jpg

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Claudia Mihaila 3 noiembrie 2011 at 1:31 pm

    Frumoasa Roma asta! Cu putin noroc ajung si eu 3 zile din 12 in 15 noiembrie. Stiu ca sunt putine trei zile dar tot e mai bine decat deloc. ce sa nu ratez in astea 3 zile?

    • Reply Anca 3 noiembrie 2011 at 1:50 pm

      Forul roman, Colosseumul, Fontana di Trevi, Piazza Navona, Piazza di Spania si Vaticanul, de exemplu. Din fericire sunt apropiate unele de altele, atata doar ca la Vatican vei petrece cam jumatate de zi (coada e infioratoare acolo). Si nu rata restaurantele mici cu mancare foarte-foarte buna 🙂

      Distractie placuta!

  • Reply Claudia Mihaila 3 noiembrie 2011 at 2:08 pm

    🙂 Merci! Cam pe astea le aveam si eu in plan, vad eu cum le grupez ca sa am vreme si de plimbat aiurea pe strazi.

  • Lasă un răspuns