Lucruri utile

Răul de mișcare, partea a doua

15 aprilie 2014

Nu știu exact care e procedura pentru a ți se prescrie medicamentul corect ”din prima”. După ce timp de un an de zile am luat, pentru a preveni răul de mișcare de care sufăr, medicamentul prescris de o doamnă doctor – Motilium – am aflat apoi de la un alt coleg de-al dânsei nu numai că acest medicament nu este pentru răul de mișcare, dar și că nu l-am luat corect.

* * *

Mi s-a spus să îl iau cu 12-24 de ore înainte, ca să se răspândească bine în corp (mă rog, nu să se răspândească, un termen medical, am uitat care). Dar iată că uneori îl luam și îmi era rău chiar și așa, de ajunsesem să fiu disperată – ce nu făceam bine? Ce era în neregulă cu mine? Al doilea domn doctor nici măcar nu m-a crezut când i-am spus că mi s-a prescris Motilium, a trebuit să repet asta de câteva ori, vezi doamne, mă dusesem la doctor ca să îl mint.

Într-un final mi s-a prescris Emetiral, un vechi remediu sub formă de pastiluțe verzi, costă vreo 4 lei cutia, față de 11, cât era anul trecut folia de Motilium. La farmacie, se înțelege, nu aveau Emetiral, mi s-au recomandat brățări magnetice și remedii homeopatice de 25-30 de lei bucata. Adică chiar așa, de ce să cumperi niște banale pastile care își fac treaba, mai bine încearcă brățări, amulete și apă cu zahăr, că oricum știm cu toții că răul de mișcare e doar în mintea ta. Faptul că îți poți petrece jumătate de zi vomitând ce ai mâncat în ultima săptămână este irelevant, încercați mai bine brățara! Nu, uitatul în zare nu (mă) ajută și nici închiderea ochilor în timpul zborului! Știu, pentru că, din păcate, am încercat și așa ceva.

În sfârșit, cam de vreun an de zile iau la fiecare drum cu mașina, avionul, autocarul cel puțin o pastilă de Emetiral și am scăpat de probleme. Tot pastile din astea am luat și când am zburat în Japonia (10 ore pe zborul Moscova-Tokyo), am mai luat una pe la mijlocul zborului și a fost ok. Nu știu dacă medicamentul ăsta își face treaba la fel de bine în cazul oricui, dar pe mine m-a salvat de la multe zile de concediu ratate.

Dacă aveți probleme cu răul de mișcare vă recomand să faceți întâi o vizită la medic, eventual la mai mulți medici, că se pare că fiecare are alte idei despre cum se tratează una și alta, și apoi încercați să vedeți cu ce medicament vă înțelegeți mai bine. Răul de mișcare nu este o afecțiune imaginară, iar simptomele pot apare la câteva ore după încetarea mișcării, cum mi se întâmplă mie, de exemplu – în timpul unui zbor mă simt perfect, rău mi se poate face și după 10 ore de la zborul cu pricina. Iar pe tren sau feribot nu am nimic, culmea, cu toate că și acolo există un balans / tangaj mai mult sau mai puțin sesizabil.

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply Mihai 15 aprilie 2014 at 4:07 pm

    Daca apare doar dupa zboruri, s-ar putea sa nu fie rau de miscare ci altceva. Nevasta-mea are si ea niste simptome ciudate dupa zboruri si se agraveaza daca e zbor cu escala, se simte grogy juma de zi dupa un astfel de zbor. Poate sa fie de la presiunea din avion sau diferenta de presiune din sol/zbor/sol/zbor/sol, etc. Nu stim ce are pt ca n-a fost la doctori sa vada ce i se recomanda inca. Oricum ca solutie acuma nu mai cautam decat zboruri directe, la astea se pare ca simptomele sunt tolerabile.

  • Reply Anca 15 aprilie 2014 at 4:11 pm

    Nu, am aceeasi problema pe autocar / microbuz, cateodata masina. Daca m-as fi simtit doar grogy nici eu nu m-as fi dus la doctor, probabil, dar mie imi e mult mai rau…

  • Reply dreamsearchmagicworld 22 aprilie 2014 at 12:12 pm

    interesant, nu stiam ca te poti simti rau si dupa un zbor, cunosc persoane care sunt terorizate de avion, dar de raul de miscare nu auzisem inca. Sper sa se rezolve si sa calatoresti mult si fara "rauri".
    Cris

  • Reply Anca 22 aprilie 2014 at 12:55 pm

    Cred ca tu te referi la anxietate / teama de a zbura cu avionul, care e altceva, dar cunosc si eu persoane care au problema asta si exista medicamente si pentru asa ceva.

    Pentru mine problema s-a rezolvat, multumesc 🙂

  • Reply dreamsearchmagicworld 23 aprilie 2014 at 3:59 pm

    Ma bucur pt tine:-). Nu stiu daca este vorba despre anxietate, am cativa prieteni care nici macar cu medicamente nu vor sa puna piciorul in avion:-). Poate depinde si de cat vrea fiecare sa "rezolve" problema:-).
    O zi buna,
    Cristina:-)

  • Lasă un răspuns