Călătorii

Quand en Belgique, il doit manger des frites

11 iunie 2011

Pardonne-moi mon française de baltă, dar după 2 zile beneluxeze măcar atâta lucru să pot ciripi în franțuzește (și asta cu mari eforturi, parol!). Întorcându-mă eu după călătoria mea prin Luxembourg (Mihai, ai avut dreptate, se poate vizita în jumătate de zi), după ce am schimbat așa: autocar Luxembourg – Charleroi, autobuz Charleroi aeroport – gară, tren Charleroi Sud – Bruxelles Central, am avut brusca revelație că musai trebuie să mai merg o dată în Grande Place și să mănânc un coif din ăla cu cartofi prăjiți și după aia să mă târăsc cu ultimele puteri spre patul meu din hostelul ixelez.

* * *

Nici nu știam câtă dreptate aveam, o fi arătat scurt drumul pe harta mea printată în grabă, dar pe teren Avenue Louise este a dracului de luuungă, iar ca să găsesc strada aia a generalului Jacques a trebuit să străbat jumătate de Bruxelles. Noroc că, prevăzătoare cum sunt, mă alimentasem cu sus-numiții frites (2,5 euro cornetul) și un sos dulcișor de tomate. Nu sunt chiar cei mai buni cartofi prăjiți din lume, dar mâncați în Grande Place sunt cu totul și cu totul altceva, un simbol al înfrățirii spiritelor francofone din toată lumea și al mariajului cartofului cu uleiul încins.

Grande Place este, dacă vă întrebați cumva, la fel ca întotdeauna: lume multă și agitată, mulți turiști asiatici fotografiindu-se te miri unde, mulți americani, spanioli, cam astea sunt națiile care umblă fleandura prin toată Europa în loc să stea la ei acasă bine-mersi. A, și-am dat și peste o falsă nuntă de epocă cu nuntași îmbrăcați ca la 1800-1900 cu umbreluțe și rochii cu crinolină, mustăcioare și pălării nostime și oameni amuzându-se de toată tărășenia.

Da, deci am făcut-o și pe asta și prevăd că o să mai ajung de câteva ori pe acolo, prin Bruselas, ca să pot vizita și restul colțului ăla de lume, ceea ce nu poate decât să îmi facă plăcere de pe acum 😊

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Mihai 13 iunie 2011 at 10:06 pm

    Si cum ti s-a parut Lux? Astept cu nerabdare poze, poate mai gasesc ceva necunoscut :).
    Cica secretul cartofilor prajiti belgieni este dubla prajire (mi-au zis asta niste amici care locuiesc in zona). Oricum, combinatia cea mai ciudata din Belgia gasita pana acuma este "moules & frites".

    • Reply Anca 13 iunie 2011 at 10:27 pm

      Maine postez despre Lux 🙂 Ce sa mai gasesti necunoscut, poate sa imi zici tu ce am ratat 🙂

      Mie imi plac mai mult cartofii care intai sunt fierti si apoi prajiti. Si mai e un soi care se inmoaie la prajire si asa pleostiti sunt deliciosi. Moules-frites…hm, de incercat odata.

  • Reply Nicu B. 22 iunie 2011 at 2:06 pm

    cartofi prăjiţi belgieni au ca specific lucrul ca sunt prajiti in ulei animal(extras din grasime de vaca).Oricum ei se lupta sa fie recunoscuti ca monument UNESCO, deci sunt valorosi si specifici acestei natii.Intradevar nu stiu daca sunt mai gustosi decat in alta parte dar cum ai spus, mancati acolo sunt excelenti.Nu mai zic de gofrele lor la fel de specifice….

    • Reply Anca 22 iunie 2011 at 2:09 pm

      Ulei de vaca?! Interesant, nici nu stiam ca exista asa ceva, la noi stiu ca se mai foloseste untura (de porc). Mersi de info 🙂

  • Reply Paula 8 august 2012 at 6:36 pm

    Daca mi se permite o parere de experta :D, cartofii prajiti belgieni se caracterizeaza SI prin dubla prajire SI prin prajirea in untura de vita (desi in zilele astea unele friterii folosesc ulei normal, trebuie verificat la fata locului care prajesc cartofii conform traditiei milenare). Atat Mihai cat si Nicu B. au dreptate.

    • Reply Anca 9 august 2011 at 9:43 am

      Paula, intrebarea e cum putem aduce aceasta tehnica milenara si in bucatariile noastre? 😛 Ai naibii belgienii, cum isi tin ei cartofii prajiti numai pentru ei…

  • Reply Cristina 13 octombrie 2012 at 1:43 pm

    Este o piata in Brux unde se fac cei mai buni cartofi prajiti din oras. Nu mai tin minte daca ti-am scris deja despre ea (am un deja-vue feeling). In orice caz, este nu departe de Shuman (sediul principal al CE).

    Sunt absolut fabulosi cartofii aia 🙂
    Si gauffrele …desigur!

    Hmmm … ce dor mi s-a facut…si am vazut niste bilete ieftine la BlueAir la primavara!
    Si recent am constatat ca un bilet de autocar Bruxelles – Amsterdam este numai 6 euro un dus!! (trenul este vre-o 50 de euro dus-intors la oferta).

    • Reply Anca 13 octombrie 2012 at 2:02 pm

      Da, si eu sunt innebunita dupa cartofii lor prajiti, cat mi-ar placea sa ii regasesc si in Bucuresti… 🙂

    Lasă un răspuns