Cărți

Prin praf și vise

8 iulie 2017

Aventura vieții tale poate începe dintr-o întâmplare. Nu există semne de avertizare, doar dorința amestecată cu inconștiența tinereții, când nu ai nevoie decât de un impuls ca să pleci la drum lung alături de niște străini pe care nu i-ai mai întâlnit niciodată.

* * *

Au trecut mulți ani de la aventura Roxanei Valea prin Africa, aproape cincisprezece, dar eu am citit Prin praf și vise de abia acum. M-a interesat nu atât Africa, cât povestea ei în acele luni în care a străbătut continentul de la nord la sud, iar autoarea nu m-a dezamăgit, a reușit să scrie o poveste personală, povestea ”Roxanei în Africa” și nu o înșiruire de locuri și oameni. Este acolo, pe tărâm african, cu toate fricile ei, cu toate speranțele și întrebările pe care cu toții ni le punem la un moment dat, chiar dacă nu recunoaștem asta: ”suntem pe drumul pe care vrem să fim?”, ”care e destinația către care mergem?” și ”ce facem după ce ajungem acolo?”

Poate că nu ai nevoie de o călătorie inițiatică pentru a afla răspunsurile la întrebările astea și la fel de bine poți căuta răspunsul stând în fotoliul de acasă, dar călătoria are avantajul că te scoate din făgașul tău și te aruncă în necunoscut, forțându-te să gândești ceva mai departe. Și apoi mai sunt oamenii. Căci Africa Roxanei este Africa oamenilor și nu Africa naturii, cum va afla mai târziu, dar Africa oamenilor este la fel de fascinantă și enervantă și nouă încât să-ți rămână în inimă pe vecie.

Și pe urmă s-a întâmplat miracolul. Acolo, în piața aceea aglomerată, cu mulțimea de oameni roind în jurul nostru, în timp ce mestecam brânza mea cu pâine. Când mă așteptam mai puțin, a sosit una dintre lecțiile pe care Africa avea să mi le tot repete: lucrurile bune se întâmplă atunci când ai încetat să le aștepți. Când ai acceptat realitatea, așa cum este ea, când ai renunțat să te lupți cu disperare pentru ceva mai bun, sau să te simți frustrat că viața nu e așa cum o vrei. De abia atunci realitatea se poate transforma într-o nouă versiune, mult mai bună.

Nu e vorba de pasivitate în fraza de mai sus, ci de acceptare, ceva la care mulți dintre noi (eu inclusiv) suntem deficitari: eu, eu, eu…acum, acum, acum… Într-un loc ca Africa înțelegi că realitatea nu trebuie să se muleze pe dorințele tale egoiste, că timpul nu este același timp ca cel după care ne fixăm ceasurile în lumea ”civilizată”, iar bogăția înseamnă, pur și simplu, să ai ceva de mâncare.

Nu știu ce mai face Roxana Valea acum, dacă și-a găsit alte vise sau dacă își mai pune întrebări, dar a trăit o experiență grozavă pe care doar citind-o te simți mai bogat sufletește.

* * *

Mulțumesc celor de la Libris pentru cartea oferită – găsiți la ei cel mai mare depozit de carte din țară.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply paul dutescu 25 iulie 2017 at 10:16 pm

    am inceput-o de vreun an dar inca n-am reusit s-o termin… intre timp am citit insa „Oyibo” – aventura Anei si lui Ionut cu motocicleta prin Africa…

  • Lasă un răspuns