Călătorii, România

Prin nămeți la mănăstirea Chiajna

28 ianuarie 2012

Trebuie să fi trecut de zeci de ori pe lângă ruinele mănăstirii Chiajna, cu trenul, mereu în fugă, mereu indiferentă. A trebuit să vină ninsoarea, viscolul și gerul ca să ajung acolo într-o sâmbătă de ianuarie, împreună cu Bucureștiul meu drag.

* * *

Am plecat spre Chiajna cu trenul, cu un personal aglomerat, plin de navetiști. Ca să ajungem de pe peron până în fața gării din Chiajna a trebuit să ne urcăm într-un tren de marfă și să sărim din el în zăpada groasă. Apoi direct peste câmpul imaculat de alb, înapoi spre București, printr-o pustietate din care fugiseră până și câinii. În stânga se zărea groapa de gunoi cu sute de ciori dând târcoale, ca un roi de muște bâzâind deasupra unui cadavru. O tufă cu fructe roșii e o surprinzătoare pată de culoare într-un astfel de peisaj.

Zăpada fiind prea mare nu am putut să mergem direct la mănăstire, ci ocolit, prin București. La ieșirea din cartierul Giulești-Sârbi niște țigani care își făceau de lucru lângă o căruță murdară au devenit un pic agresivi când au fost fotografiați fără să li se ceară voie, pentru ca două minute mai târziu să se ofere să ne ducă până la mănăstire cu respectiva căruță și un cal cam răpciugos. Ești în București și în același timp ești undeva la țară, în cine știe ce colț uitat de lume.

Mănăstirea Chiajna este monument istoric, dar a fost multă vreme doar o ruină abandonată, loc de peregrinaj pentru fotografii amatori de cadre lugubre cu stoluri de ciori rotindu-se deasupra. Până și așezarea sa – în afara orașului, în plin câmp între Chiajna și București – este un pic sinistră. Lucrurile s-au schimbat însă: mănăstirea a fost reînființată (sub numele Mănăstirea Sfântul Cuvios Ioan Iacob Românul și Sfinții Martiri Brâncoveni Giulești – Chiajna), ruinele sunt împrejmuite cu două rânduri de gard, în curte s-au făcut fundațiile pentru o nouă biserică, s-au ridicat și câteva corpuri de clădire pentru preoți, iar într-una dintre camere a fost amenajată biserica provizorie, cu altar și tot ce-i trebuie.

În sâmbăta aceea veniseră oameni – prin zăpadă, peste câmp – ca să participe la slujbă. Noi, care voiam să intrăm în interiorul mănăstirii, am așteptat vreo oră ca să vină cineva cu cheia, tropăind pe lângă soba din biserică, prin curtea înzăpezită și apoi iar înapoi lângă sobă. Cheia n-a mai venit, dar au venit niște oameni care ne-au omenit cu șorici, răcituri și slăninuță, ocazie cu care ne-am scos mâinile înghețate din mănușile groase pentru o gustare binevenită.

Nu-mi pare rău că n-am mai intrat în vechea mănăstire: până la urmă nu zidurile sunt cele care contează, ci oamenii care le-au ridicat și le îngrijesc, cei care au cărat cărămizi și lemne până la biserica din mijlocul câmpului, acolo unde se aud doar trenurile și vântul vâjâind și unde pare așa puțin probabil să îl găsești pe Dumnezeu.

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge acolo: cu autobuzele 162 și 163 până în cartierul Giulești-Sârbi și apoi peste câmp până la mănăstire. Dacă mergeți acolo pentru ruinele mănăstirii aduceți-vă aminte că nu mai este un loc al nimănui – îi puteți cere permisiunea starețului ieromonah Atanasie Bădulescu.

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply Andrei C 8 februarie 2012 at 9:19 am

    Ah pai daca stiam ca e cu slanina faceam un efort si ma trezeam…
     
    Pacat ca n-ati apucat sa intrati, nici nu stiam ca a aparut un gard.

    • Reply Anca 8 februarie 2012 at 7:48 pm

      Asa deci, la slanina inainte… 😀

      Nici eu nu stiam de gard, se pare ca e ceva destul de recent, de prin vara trecuta.

  • Reply Uncle M 8 februarie 2012 at 9:04 pm

    Wow! Ce amintiri ai trezit in mine! Am stat impreuna cu parintii in Militari inca din '83 si intr-o vara, tata m-a luat pe mine si pe fratele meu la o plimbare. Nu stiam unde vom merge si chiar daca ne-ar fi spus, tot nu intelegeam. Am plecat de dimineata pe un drum total diferit de cel pe care ati mers voi. Adica am plecat din Militari, spre lacul Morii, apoi pe langa firul de apa inspre padurea Rosu unde am facut dreapta, trecand pe langa groapa de gunoi, direct inspre Manastire. Am ajuns acolo pe la pranz si desigur ca in '87-'88 nu era nici un gard, astfel ca am putut intra "inauntru". Pot sa zic ca nu ai pierdut nimic pentru ca exteriorul este mult mai "ofertant". Ne-am intors tot pe jos, de data asta insa mergand direct spre cartierul Giulesti unde tata a copilarit si unde tatal lui inca traieste in casa batraneasca. A fost o zi inedita din copilaria mea si daca nu am uitat-o pana acum, sigur nu o voi uita niciodata. Ba chiar mai mult, pentru ca zilele trecute tata si-a rupt un picior pe gheata si a trecut printr-o operatie si cateva zile de spitalizare oribile, ma gandesc sa-i propun la primavara sa refacem acest traseu.
     
    Super thx pentru readucerea aminte!

    • Reply Anca 8 februarie 2012 at 9:44 pm

      Aha, deci mai e un traseu interesant de facut inspre manastire 🙂

      Multa sanatate tatalui tau! Ar fi frumos sa refaceti impreuna traseul de atunci…

      • Reply Uncle M 8 februarie 2012 at 9:50 pm

        Multumesc mult pentru gandurile frumoase!

        Dupa ce am lasat comentariul l-am sunat si am fixat deja plimbarea: in primavara, cu prima ocazie cand afara vremea o sa fie frumoasa (sa nu fie prea cald pentru ca atmosfera pe langa groapa de gunoi este "incendiara" pentru nari, plamani & ficat)!

  • Reply Gabriela Cimpoca 8 februarie 2012 at 10:02 pm

    Cred ca toata calatoria in sine a fost o aventura, terminata frumos. Are si iarna, oricat de grea ar fi, farmecul ei! 🙂

    • Reply Anca 9 februarie 2012 at 10:18 am

      Gabi, acum nu-mi mai amintesc decat partile frumoase (si soriciul ala bun), dar atunci bodoganeam de zor, nemultumita… 😀

  • Reply Anda 9 februarie 2012 at 12:59 pm

    Eu am fost vara (http://hai-la-bord.blogspot.com/2011/06/manastirea-chiajna-probabil-cea-mai). Dar nu era niciun gard. Oricum, arata superb si cu zapada-n jur.

    • Reply Anca 9 februarie 2012 at 1:02 pm

      Am citit si articolul vostru cand am facut “documentarea” pentru articolul meu 🙂

  • Reply Cornelia 10 martie 2012 at 7:20 pm

    (: eu am fost astazi 10.03.2012, m-am luptat prin noroaie si poarta era inchisa…..stie cineva daca s-au mutat la o alta manastire acum cat e frig?

    • Reply Anca 12 martie 2012 at 9:44 am

      Nu stiu, dar eu am fost tot “pe frig” si erau acolo. Cauta pe internet dupa numele preotului – exista un numar de mobil care a fost facut public, poate te poate ajuta el cu aceasta informatie.

    Lasă un răspuns