Călătorii

Prin munții Georgiei: Kazbegi & mănăstirea Gergeti

24 august 2014

Ziua de duminică, 24 august, mi-o rezervasem pentru o excursie mai specială: voiam să ajung la Kazbegi, în munții din nordul Georgiei, așa că m-am trezit mai de dimineață și m-am dus din nou la autogara Didube ca să caut o marshrutka.

* * *

Deja eram obișnuită cu transportul public din Georgia, am găsit o mașină, mi-am luat bilet (10 lari) și am pornit la drum. Intenționam să merg acolo pe cont propriu, dar există și excursii organizate de diverse agenții de turism care fac traseul ăsta într-o singură zi. Drumul durează cam 2 ore și jumătate și nu după mult timp după ce am ieșit din Tbilisi am intri în munți, niște munți sălbatici, verzi, cu creste franjurate. Când am trecut pe lângă Ananuri, care e aproape de Tbilisi, am regretat că nu am putut face o oprire acolo: complexul e înconjurat de munți și e pe malul unei ape, așa că locul e deosebit de pitoresc.

Drumul de la Tbilisi la Kazbegi a fost pur și simplu năucitor. Am mai spus într-un articol că șoferii de marshrutka au un stil de a conduce cam…imprudent – asta mai e cum e când mergi pe autostradă, însă în munți, pe șoselele care șerpuiesc pe lângă prăpăstii adânci, mi s-a părut de-a dreptul periculos. Când îl vedeam pe georgianul de la volan cum intră pe contrasens exact într-o curbă pe drumul ăla de munte lat de-o palmă, în timp ce din față venea altă mașină, mă gândeam că atâta ne-a fost. Apoi la o doua curbă făcea la fel și iarăși scăpam cu viață într-un mod aproape miraculos. Tot drumul am fost zgâlțâiți de mașina veche, de virajele luate cu viteză, de drumul care pe alocuri era plin de pietriș de la vreo furtună sau era, pur și simplu, în lucru.

Pe la mijlocul drumului ne-am oprit pentru o pauză de 5 minute și am răsuflat ușurată. Peisajul îmi lua ochii și tot drumul am făcut încontinuu fotografii din mașină. La un moment dat am urcat și mai sus și am ajuns la o stațiune cu multe cabane împrăștiate pe toată culmea: Gudauri. Apoi am început să coborâm și nu după multe vreme am ajuns la Kazbegi.

Kazbegi e un sat în care nu sunt foarte multe de văzut, în afară de un muzeu – oficial nici nu se mai numește Kazbegi, ci Stepantsminda, dar toată lumea îl știe de Kazbegi. Lumea merge acolo pentru Gergeti, mănăstirea de pe munte, și pentru peisajul spectaculos: din toată părțile te înconjoară munții, iar dealurile înalte sunt foarte verzi. Localnicii fac drumuri cu mașina până în vârf pentru turiștii interesați, dar eu habar n-aveam de unde se iau mașinile astea, așa că am urcat pe picioarele mele. Și zău că a fost mai fain așa, am apucat să văd totul pe îndelete, iar drumul nu este foarte greu, urcau chiar și femei în vârstă, una dintre ele cu un copil în spate!

Am părăsit Kazbegi și am început să urc și când am ajuns printre casele cocoțate mai sus un localnic m-a îndrumat pe cărarea corectă. Am mers printr-o fâneață, cu căpițe de fân strânse ici și colo, apoi am ajuns la un drum forestier pe care urcau și mașinile cu turiști. Au trecut o grămadă de mașini pe lângă mine pe drumul ăsta, vreo 15-20, dar erau și mulți oameni care mergeau pe jos.

Din vale până sus la Gergeti am făcut o oră și jumătate – nu este un drum dificil, dar mi s-a părut îngrozitor de lung și la un moment dat chiar aveam dubii dacă merg pe drumul corect. Nu sunt indicatoare, iar mie mi-ar fi prins bine să știu măcar că mergeam în direcția corectă și să știu cât durează drumul. Însă când am ajuns sus și am ieșit dintre copaci și în față mi-a părut Gergeti pe o coamă de deal am rămas… wow! Cel mai fericit moment din toată călătoria l-am trăit acolo, pe un deal verde, înconjurată de munți cu vârfurile albe, privind la mănăstirea din vale. Îmi venea să chiui sau măcar să înalț un zmeu, cum făceau alții. Tot drumul ăla teribil de plicticos în care am mers și am mers timp de o oră și jumătate a meritat fiecare secundă pentru priveliștea aceea senzațională. Am stat pe deal mult timp până când m-am îndurat să plec de acolo și să vizitez ceea ce venisem să vizitez, și anume mănăstirea Gergeti.

E o mănăstire micuță, aproape un simbol al Georgiei datorită locului izolat în care a fost ridicată cu mari eforturi. În 1988 rușii au construit o telecabină care lega Kazbegi de Gergeti, însă pentru georgieni asta a fost o ofensă adusă unui loc sacru pentru ei, așa că au distrus-o. Poate de asta majoritatea celor care urcau pe jos erau georgieni, pentru care drumul până la Gergeti este ca un mic pelerinaj.

Mănăstirea este micuță și modestă, dar regulile sunt stricte: ca femeie nu poți intra în biserică cu capul descoperit, există șaluri la intrare pe care să ți le pui pe cap. De alături se vede în vale, foarte departe, Kazbegi ca un sat de jucărie. Tot plimbându-mă pe coamele dealurilor din jur am observat că mai exista un drum care ducea jos. Era o cărare care la un moment dat se intersecta cu drumul forestier, dar până am ajuns acolo a trebuit să fiu cu mare băgare de seamă, era abrupt și plin de bolovani, însă am făcut mai puțin la întoarcere pe acolo, doar o oră și 20 de minute până jos, în sat.

M-am întors în Kazbegi și mi-am căutat o marshrutka cu destinația Tbilisi. Am găsit una în centru, cu niște olandezi deja instalați înăuntru, după care a urmat un drum destul de ciudat, dar tipic georgian: a venit șoferul și am plecat, dar în loc să plecăm în direcția Tbilisi am luat-o în direcția opusă, a trecut podul și a parcat. Eu nu știam ce se întâmplă, olandezii nu știau nici ei. Așteptam pe cineva. Am stat acolo, dar un alt șofer a făcut scandal că se blocase drumul, așa că șoferul a mutat mașina în altă parte și iar am stat. Pe lângă noi niște purceluși foarte curați scotoceau prin iarbă, laolaltă cu niște gâște. După ce ne-am plictisit de așteptat am plecat, de data asta spre Tbilisi.

Nici n-am ieșit bine din Kazbegi că șoferul iarăși a oprit, întâi să-și umple o sticlă cu apă, după aia să mai ia pe cineva, un localnic, cu care a început să vorbească în georgiană. Și iarăși am făcut drumul ăla frumos și periculos – Georgian Military Highway – fără nici o oprire, până când am început să ne apropiem de Tbilisi, șoferul a oprit pe dreapta și olandezii s-au dat jos – în spate trăsese o altă mașină, iar olandezii își cărau bagajele acolo. Habar n-aveam ce se întâmplă, m-am dat și eu jos și am întrebat dacă schimbăm mașinile, dar am aflat că nu, olandezii mergeau mai departe, la Borjomi.

Probabil că marshrutka cu care mergeam eu fusese închiriată de ăștia până la punctul ăla de transfer și șoferul și-a pus un carton cu „Tbilisi” în parbriz ca să mai ia un turist, doi, dacă tot se ducea la Tbilisi. Eram chiar un pic îngrijorată că poate n-o să mă lase la Didube și habar n-aveam să ajung acasă din altă parte, dar mi-am făcut griji degeaba, am ajuns tot acolo de unde plecasem de dimineața. Și deși a fost una din cele mai obositoare zile din vacanța mea prin Caucaz, a fost de departe cea mai frumoasă 😊

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge acolo: cu marshrutka, drumul durează 2 ore și jumătate, iar biletul costă 10 lari, sau cu o excursie organizată.
Vizitare: vizitarea mănăstirii Gergeti este gratuită.

Georgian Military Highway:

Kazbegi01.JPGKazbegi02.JPGKazbegi03.JPGKazbegi04.JPGKazbegi05.JPGKazbegi06.JPGKazbegi07.JPGKazbegi08.JPGKazbegi09.JPGKazbegi10.JPGKazbegi11.JPGKazbegi12.JPGKazbegi13.JPGKazbegi14.JPGKazbegi15.JPGKazbegi16.JPGKazbegi17.JPGKazbegi18.JPGKazbegi19.JPGKazbegi20.JPGKazbegi21.JPGKazbegi22.JPGKazbegi23.JPGKazbegi24.JPGKazbegi25.JPGKazbegi26.JPGKazbegi27.JPGKazbegi28.JPGKazbegi29.JPGKazbegi30.JPGKazbegi31.JPGKazbegi32.JPGKazbegi33.JPGKazbegi34.JPGKazbegi35.JPGKazbegi36.JPGKazbegi37.JPGKazbegi38.JPGKazbegi39.JPGKazbegi40.JPG

VĂ PLACE ACEST ARTICOL?

Puteți dona o sumă modică pentru conținutul de pe acest site cu un card de credit sau printr-un cont Paypal.

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns