Călătorii

Pompeii, o poveste cu un vulcan

26 decembrie 2016

24 august 79, dimineața. Pliniu cel Tânăr, în vârstă de numai 17 ani, bea un cappucino în casa unchiului său din Misenum, în timp ce citește ultimele știri pe iPhone. E o zi însorită și Pliniu cel Tânăr se simte tânăr și fericit, așa că îi cere băiatului de casă Grindius cel Săritor să îi aducă iute și-un croissant.

* * *

Ceva mai departe, Pompeii, un oraș comercial cu aproximativ 15.000 locuitori, e zgâlțâit scurt de un cutremur, dar nimic care să îi îngrijoreze pe localnici, deja obișnuiți cu asemenea zdruncinături în ultimele zile. Nobilii orașului se întorc în pat pe partea cealaltă, sclavii ridică din umeri pentru că nu e treaba lor, iar Vezuviul se pregătește să erupă.

La prânz: un fum negru începe să iasă din vulcanul Vezuviu, însoțit de cutremure puternice. După câteva mici explozii vulcanul erupe, aruncând în aer o ciupercă de fum, cenușă și pietre încinse. Norul se deplasează spre sud, unde se găsește chiar Pompeii, întunecând cerul de vară. Bogații orașului își scot mașinile Lamborghini și Ferrari din garaj și se grăbesc să părăsească orașul, dar drumul e blocat de idioți care fug de colo-colo, așa că sunt nevoiți să meargă pe jos.

După-amiază: vulcanul scoate zgomote nepământești în timp ce trage vânturi emite gaze, zguduind pământul. Pliniu cel Bătrân, unchiul lui Pliniu cel Tânăr și comandantul unei flote de nave staționate în zonă, tocmai făcuse plajă, apoi o baie rece și se pregătea să citească ultimul volum din Harry Potter când sor’sa, mama lui Pliniu cel Tânăr, n-a avut de lucru și i-a atras atenția asupra norului de deasupra vulcanului. Enervat, unchiul s-a dus pe terasă să vadă despre ce este vorba și a ordonat să i se pregătească jet ski-ul, după care i-a zis lui Pliniu cel Tânăr să facă bine să vină și el, dacă tot freacă menta la el în casă de dimineața până seara. Pliniu cel Tânăr se eschivează, zicând că el preferă să-și facă temele la latină și să răspundă la niște emailuri.

În Pompeii rocile vulcanice și cenușa încep să acopere orașul. Unchiul pleacă să îi salveze cu barca pe nefericiți de acolo, dar navele nu se pot apropia de țărm din cauza pietrelor care cad și care amenință să scufunde navele, așa că unchiul parchează barca câțiva kilometri mai departe și se duce la Pomponianus, un amic de-al lui din Stabiae, în apropiere de Pompeii. Acolo face o baie, cinează și trage un pui de somn, liniștindu-i pe cei de-ai casei că nu au de ce să își facă griji, totul va fi bine. Locatarii casei își spun că Pliniu cel Bătrân e cu siguranță nebun, dar nu au ce face, pentru că unchiul sforăie de zor.

În Misenum Pliniu cel Tânăr face o baie, citește și moțăie un pic până îl trezesc din nou cutremurele și se refugiază cu mămica lui, Plinia Marcella, în bibliotecă, cerând un volum de Livy ca să își treacă vremea în mod util. Plinia Marcella îl imploră pe ”Pliny” să se salveze, pentru că el este tânăr și iute de picior, iar ea e deja bătrână (avea 35 de ani), însă feciorul decide că e mai bine să facă un live-blogging, așa, pentru posteritate.

Seara: Pompeienii care așteptau în Pompeii să fie salvați de SMUD sunt îngropați în casele lor sub greutatea pietrelor și a cenușii. Aproape toată lumea moare, dar la ore diferite și în moduri diferite, cu toții încercând să ia cu ei câteva lucruri esențiale înainte de a se salva, ca cheile de la casă, telefonul mobil și pisica familiei.

Miezul nopții: norul ajunge la o înălțime de 30 km, apoi se sparge într-un val piroclastic de pietre vulcanice încinse la 400°C care alunecă în Herculane, topind tot ce întâlnește în drum. În oraș se oprește electricitatea și cade internetul, așa că locuitorii sunt revoltați, Herculane fiind un oraș de oameni aleși care nu puteau trăi ca niște vite.

25 august 79, dimineața: valul piroclastic ajunge și în Pompeii, omorând pe ultimii rămași care continuau să aștepte SMURD-ul. În Stabiae stratul de pietre din jurul casei lui Pomponianus trece de jumătate de metru, așa că ceilalți n-au încotro și îl trezesc pe Pliniu cel Bătrân. Unchiul îi înjură printre dinți și le spune că salvarea lor e să meargă pe câmp, pe plajă nu se poate. Ca să se apere de pietrele care cad își pun pe cap perne Armani legate cu o batistă. Femeile din casă sunt oripilate! Pernele legate cu batiste nu mai sunt la modă de anul trecut!

Pliniu cel Tânăr, obosit după toată tevatura din ziua anterioară, îi scrie o a doua scrisoare prietenului lui Cornelius Tacitus, în care îi povestește cât de greu i-a fost și ce neplăcut e să nu poți face plajă într-o zi de vară, dar nu poate expedia scrisoarea pentru că FAN Courierului nu mai ajunge la Misenum. Între timp Pliniu cel Bătrân moare sufocat pe lângă Stabiae din cauza penelor artificiale cu care era umplută perna. Întunericul acoperă lumea.

1549: Niște zilieri care săpau un șanț pentru devierea râului Sarno dau peste niște ziduri pe care scrie ”decurio Pompeii”. Decid să facă o pauză de prânz până vine șeful lor să le spună ce e de făcut.

1738: Niște zidari care lucrau la fundația palatului de vară al regelui descoperă ruinele orașului Herculane. Zidarii iau o pauză de prânz până vine șeful lor să le spună ce e de făcut.

1748: Vin spaniolii și se apucă de excavații. Regele Neapolelui, Charles of Bourbon, este în extaz, acum se va finaliza și palatul lui de vară, la care au fost blocate lucrările timp de zece ani!

1863: Se sapă. Descoperirea picturilor erotice din Pompeii îi descumpănește pe arheologi: mai săpăm sau o lăsăm baltă? Mai multe obiecte de artă sunt ascunse, de rușine, într-un ”gabinetto segreto”, într-un muzeu din Neapole.

2000: Colecția de artă erotică de la Muzeul Arheologic din Neapole este scoasă la lumină. Au trecut numai 140 de ani de la redescoperirea lor.

2016: Turiștii care vizitează Pompeii chicotesc în fața picturilor murale din spa-ul pompeian, cu poziții sexuale explicite. Noroc că nu s-au păstrat prea multe, dar vai, pe sit există niște statui uriașe cu bărbați dezbrăcați, așa că unii vizitatori de sex masculin își fac poze cu puța statuii în mână, pentru că lucrul ăsta este extrem de amuzant pentru maimuțe homo sapiens sapiens.

2017: supervulcanul Campi Flegrei, care își are domiciliul stabil sub Golful Neapolelui, începe să se trezească. Desigur, ca de obicei nu se știe nimic sigur, iar pericolul este infim: se crede că prima lui erupție, de acum 200.000 de ani, a declanșat o iarnă vulcanică, iar cea de acum 40.000 de ani a provocat moartea majorității Neanderthalienilor. Dar, având în vedere că nu s-a întâmplat nimic timp de 40.000 de ani, care sunt șansele să ni se întâmple ceva nouă?!

* * *

Situl este foarte mare și îți ia câteva ore să îl vizitezi în întregime. Mă așteptasem să găsesc acolo câteva ruine împrăștiate ici și colo și am găsit un ORAȘ! Casă lângă casă lângă casă, cu străzi pavate întretăindu-se și treceri de pietoni, picturi elaborate prin vile și mozaicuri superbe. E impresionant și frumos, iar Vezuviul arată foarte nevinovat în depărtare 😊

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge la Pompeii: cu trenul Circumvesuviana luat din Napoli Centrale până la stația Pompeii Scavi, biletul de tren costă 2.6 Euro. Ghișeele liniei Circumvesuviana se găsesc la subsolul gării, în capăt.
Intrarea: biletul de intrare costă 11 Euro (doar Pompeii) sau 20 de Euro (Pompeii, Herculane, Oplontis, Boscoreale și Stabiae).

Pompeii02.JPGPompeii03.JPGPompeii04.JPGPompeii05.JPGPompeii06.JPGPompeii07.JPGPompeii08.JPGPompeii09.JPGPompeii10.JPGPompeii11.JPGPompeii12.JPGPompeii13.JPGPompeii14.JPGPompeii15.JPGPompeii16.JPGPompeii17.JPGPompeii18.JPGPompeii19.JPGPompeii20.JPGPompeii21.JPGPompeii22.JPGPompeii23.JPGPompeii24.JPGPompeii25.JPG

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns