Călătorii, România

Pe străzi înflorite, de Paști

11 aprilie 2015

8 ore cu trenul dus, 8 ore întors, până îți iese os pe os de mers cu trenul de la București la Lugoj. Firește, trenul a avut și o mică întârziere, că altfel nu am fi simțit că mergem cu CFR-ul, dar dincolo de toate astea a fost bine, drumul e frumos peste poate, mai ales pe la Drobeta Turnu Severin – Orșova – Băile Herculane și până la Caransebeș, primăvara a fost in full bloom, iar munții se zăreau înzăpeziți în depărtare.

* * *

Partea bună la un drum din ăsta până în provincie e că ajungi să apreciezi șansa de a locui într-un oraș mare precum Bucureștiul. Știu, oamenii sunt fermecați când merg la țară sau într-un orășel liniștit și bucolic și fantazează, poate, cum ar fi să locuiască acolo, departe de lumea dezlănțuită, dar eu nu sunt așa, nimic nu m-a bucurat mai mult decât vederea furnalelor din București ițindu-se în zare la întoarcerea acasă și mult hulita agitație din capitală de care se plâng mulți din cei care ajung prima dată aici. Lucrurile rele de care se leagă unii vin la pachet cu altele pe care nu le găsești peste tot: de la slujbe, școli, informații, oameni, evenimente, magazine și transport către toate colțurile lumii, până la o altă mentalitate, diferită de a cuiva care a trăit toată viața pe aceeași stradă, a avut toată viața aceeași slujbă și a cunoscut toată viața aceiași oameni. Excepțiile sunt meritul exclusiv al celor care, chiar și într-un mediu apatic, sunt capabili să se depășească.

La plecare, așteptând trenul pentru București, mi-a ținut companie o doamnă care mergea la Buziaș și mai avea 2 ore de așteptat în picioare, într-o gară fără sală de așteptare și fără WC. Ca să-mi demonstreze că încă mai ține minte unele lucruri mi-a recitat o poezie de Pușkin, Șalul negru, cap-coadă, spre uimirea și admirația mea 😊 Spre final mi s-a plâns de lumea care nu mai este ”așezată”, de ritmul obositor al lumii, de agitația în care trăim acum.

Aș fi vrut să o fi putut liniști că nu trebuie să își facă griji pentru asta. Că o lume încremenită e mai rea decât una agitată, că unele lucruri trebuie răsturnate dacă vrei să schimbi ceva, că nu sunt tot mai multe rele pe lumea asta, ci doar accesul nostru la veștile proaste e mai facil. Atâta vreme cât într-o gară în care bate vântul doi oameni pot vorbi despre lumile și temerile lor, versurile lui Pușkin sunt mai vii ca niciodată și fiecare își poate alege lumea în care vrea să trăiască, fie ea agitată sau liniștită, eu zic că nu e totul pierdut.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Laura Dragoi 14 aprilie 2015 at 12:02 pm

    Asa de frumos ai scris Ancuta draga…iti multumesc.

  • Lasă un răspuns