Bucureşti

Pe aleile din sanatoriul Ana Aslan

14 mai 2011

Plănuisem și altădată să vizitez Sanatoriul Ana Aslan și cum ieri intenționam să mă duc la Snagov, ajungând până la urmă la Prisma, unde nu este absolut nimic de văzut, pe drumul de întoarcere i-am zis șoferului să mă lase la Ana Aslan, care părea să aibă un parc frumos și liniștit înăuntru. Programul de vizitare e marțea, joia și duminica de la 16 la 18, dacă am reținut eu corect, dar dacă tot eram acolo l-am rugat pe paznic să mă lase să mă plimb un pic. N-a fost o problemă, mai târziu am observat că nu eram singura venită „în vizită” la ore nepotrivite.

Imaginați-vă 11 hectare în mijlocul unei păduri, o alee lungă mărginită de copaci care cotește la un moment dat ca să ducă la câteva pavilioane aurii. Liniște, chiar dacă aeroportul e suficient de aproape cât să auzi în fundal motoarele puternice ale avioanelor. Câțiva bătrâni plimbându-se agale. La dreapta o cărare te duce la un pâlc de copaci care înconjoară o pajiște burunăită și plină de soare.

Când o să fiu o băbuță bătrână vă rog frumos să mă internați în sanatoriul ăsta, e un loc perfect să te stingi încet, chiar dacă nu-s foarte sigură că oamenii bătrâni reușesc să se bucure așa ca mine de cireșile alea în formare, cu miez încă moale și gust acrișor, de iarba care se unduia, de copacii cu trunchiuri strâmbe care mi-au amintit de Toscana, de aerul sălbăticit și pur al livezilor neîngrijite. Uite așa mi s-a făcut dor de plimbări pe dealuri de țară, dor de zarzăre și mere crețe, dor de vară fără griji, doar cu soare și ierburi și furnici…

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Despina Skeletti 11 martie 2015 at 10:09 pm

    Asi fi fost curioasa sa vad cum este si inauntru.In afara de ierburi de toate felurile, pe afara, da gandul la cum umbla batranii, cu picioarele intotdeauna indurerate printre aceste ierburi. Cararea care se vede o fi poetica, dar nu m-asi aventura. Confortul cam pe unde e? Asa ca reclama e ímbietor cu numele Ana Aslan in frontispiciu si mai si. Probabil ca batranii care sunt "primiti" gasesc macar niste urme din ceea ce a pus ea la baza ingrijirii si usurarii batranetii, cu gandul intr-adevar la ea.

  • Reply Anca 12 martie 2015 at 9:40 am

    Si mie mi-ar fi placut sa vad cum este inauntru, dar am fost acolo un pic "incognito", nu cred ca le-ar fi placut sa umblu pe culoare cu aparatul foto in mana 🙂

  • Lasă un răspuns