Prin viață

Paștele la români

20 aprilie 2011
Urla cineva la televizor, întrebat fiind de ce se înghesuise, stătuse la o coadă imensă și plătise un preț mult mai mare pentru nu știu ce, că așa-i tradiția (la noi), adică fără acel obiect, acea bucată de pește, acel miel, pur și simplu nu se poate. Cunosc oameni care, înainte de Paști, se obosesc în așa hal făcând curat și gătind 10 feluri de mâncare, încât în noaptea de Înviere nu mai sunt în stare nici să se ridice de pe scaun. Iar cine nu face parte din această categorie robotitoare, intră în cealaltă, a celor care au ținut (sau nu) post, și apoi dau iama în mâncare, vizitând după aceea camerele de urgență ale spitalelor.

Nu îmi place sărbătoarea pascală, nu simt că devin mai bună dacă iau lumină, nu vreau să iubesc toți oamenii, nu am nici sentimentul acela al Paștelui fericit în familie și nici nu vreau să se sacrifice nimeni pentru mine, dacă asta presupune plăți ulterioare, cu dobândă, pe perioadă nedefinită. Nu vreau să revăd Patimile lui Hristos pentru a douăzecea oară, nici să fiu afumată într-o biserică, nici să stau în picioare ore în șir. Copil fiind, nu îmi plăcea de fapt nicio sărbătoare, nici măcar ziua mea de naștere, pentru că mereu mă alegeam cu sarcini educative precum curățatul morcovilor fierți pentru salata boeuf sau învârtitul într-o cratiță în care crema de zahăr făcea bulbuci și îmi ardea pielea. Eu voiam să stau pe afară, să mă joc și să pierd vremea, nu să șterg praful și să bat covoarele.

Acum sunt un om fericit: nu deretic, nu gătesc, nu lumânăresc. Cozonac nu știu să fac, dar mereu primesc cel puțin unul. Ouă nu vopsesc, mi se pare o muncă mult prea laborioasă pentru niște banale ouă fierte. Miel? Mm, asta mai merge, chiar dacă nu sunt o mare amatoare a acelui miros caracteristic. Slujbă de înviere? No way, e așa de lungă și de plictisitoare încât numai gândul la asta mă obosește. Post? Am încercat o dată de era să mă îmbolnăvesc de la toți biscuiții ăia cu E-uri, de la supele false ca niște bombe chimice și legumele fără gust. Nu, categoric, dacă mă paște ceva de Paște, este iadul necredincioșilor: soare italian, plimbări pe malul mării, fructe de mare și-un dolce far niente de mai mare dragul.

Mai rău de-atât nici că se poate!

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply M. 20 aprilie 2011 at 3:52 pm

    Ti-as spune ca te iubesc dar s-ar interpreta :)) Esti de-a mea si nici nu iti dai seama cat ma bucur ca simti si gandesti la fel :)) Si tocmai ce ma gandeam sa scriu si eu niste chestii care ma scot din minti zilele astea. Postarea de azi mi-a mers la sufletel.

  • Reply Anca 20 aprilie 2011 at 3:59 pm

    M., ma bucur 🙂 Mi-era si teama sa nu jignesc pe cineva scriind cele de mai sus – tocmai citisem intr-un sondaj ca pentru 92% dintre romani Pastele este foarte important, iar asta nu prea-mi miroase a bine…

  • Reply CristinaC 20 aprilie 2011 at 11:33 pm

    N-ai jignit pe nimeni… cati or fi ca noii….
    Nu tin post pentru ca ar trebui sa gatesc separt pentru mine si nu cred ca merita eforul. Nu ma omor cu curatenie de Pasti. Eu fac curatenie atunci cand trebuie… adica mereu… De cate ori fac cozonac de pasti sau de Craciun ceva nu imi iese asa ca fac cozonac atunci cand vreau si am pofta… recunosc… vopsesc cateva oua si imi place.
    Sincera sa fiu ma gandesc cu groaza a aceste sarbatori pentru ca toata lumea /familia vine la mine la masa si eu inca mai vreau sa nu le insel asteptarile… dar promit ca o sa imi treaca in curand.
    Sarbatori fericite Anca!

  • Reply VertAnge 21 aprilie 2011 at 4:50 pm

    Mie imi place Pastele, dar am grija sa nu se transforme din placere in in corvoada 🙂

  • Reply Anca 24 aprilie 2011 at 7:19 pm

    Am citit mesajele, n-am putut sa va raspund, dar va urez acum “Sarbatori fericite!”

  • Lasă un răspuns