Călătorii

Palatele din Sintra

26 decembrie 2017

O călătorie în Portugalia nu este completă fără o excursie la Sintra. Dacă Óbidos e ceva mai departe de Lisabona și poate o idee mai puțin cotropit de turiști, Sintra respiră turism prin toți porii: e plin de vizitatori peste tot, iar localnicii par să lucreze cu toții în industria asta. Din multe puncte de vedere m-am simțit ca un cumpărător care urmează să achiziționeze un produs vândut cu măiestrie, dar care nu mai are nimic de descoperit pe cont propriu. Poate de asta Sintra nu este în topul preferințelor mele – are prea mulți admiratori deja, prea multe obiective turistice importante și toată lumea este de acord că Sintra este absolut minunată, încât nu mai rămâne loc pentru mici descoperiri personale și momente autentice de care să îți amintești mai târziu.

PALATUL NAŢIONAL DIN SINTRA

Este în centrul istoric al orașului și a fost construit în timpul ocupației maure: priveliștea este frumoasă din vârful dealului, tot orașul se întinde pe colinele împădurite din jur, dar faptul că e cea mai aglomerată zonă din Sintra îi mai reduce din farmec. În piața din apropiere este un Muzeu al Știrilor (News Museum) și tot de acolo se pot lua autobuzele turistice care fac circuitul orașului: autobuzul 434 care ajunge la Castelul Maurilor (biletul costă 5 euro) și autobuzul 435, care ajunge la Quinta da Regaleira (biletul costă 2.5 euro). Ambele autobuze sunt extrem de aglomerate, eu am fost acolo iarna și era o coadă atât de lungă încât nu puteai intra în primul autobuz.

Palatul Naţional Sintra: intrarea costă 9 euro
News Museum: intrarea costă 8 euro

Sintra01.JPGSintra02.JPGSintra03.JPGSintra04.JPG

QUINTA DA REGALEIRA

Quinta da Regaleira este o fostă proprietate privată transformată în Muzeu și sit UNESCO, se poate ajunge până acolo și pe jos din centrul orașului, distanța nu e așa mare, dar trebuie să mergi un pic la deal. Atracția principală este parcul, cu tot felul de turnulețe, tuneluri, fântâni inițiatice și grote, la care se adaugă vegetația luxuriantă și clima umedă. Cel mai fain loc este fântâna inițiatică, un turn subteran în care poți coborî 27 de metri, după care mergi printr-un tunel și ajungi la niște grote și o mini-cascadă.

Quinta da Regaleira: intrarea costă 6 euro

Sintra05.JPGSintra06.JPGSintra07.JPGSintra08.JPGSintra10.JPGSintra09.JPGSintra11.JPGSintra12.JPGSintra13.JPGSintra14.JPGSintra15.JPGSintra16.JPGSintra17.JPGSintra18.JPG

CASTELUL MAURILOR

Inițial nu credeam că voi ajunge și la Castelul Maurilor – este construit în vârful celui mai înalt deal din Sintra, un pic prea sus pentru a merge până acolo pe jos. Însă după ce am plecat de la Quinta da Regaleira am dat peste niște indicatoare pentru un traseu de hiking care duce până la castel. Mă așteptam la ceva mai greu, dar a fost mai degrabă o plimbare prin parc, cu urcușul corespunzător. Traseul se numește Santa Maria, ajunge la biserica cu același nume, urcă prin pădure și se termină la Castelul Maurilor. Am făcut cam o oră până sus, traseul e puțin circulat și la un moment dat, când ieși din pădure, ai o vedere panoramică asupra castelului. De pe zidurile castelului se vede Castelul Pena, pe care eu nu l-am mai vizitat – începuse să se întunece și era tot mai frig. Poate o să ajung altă dată acolo, de exemplu vara, când este soare și culorile palatului strălucesc ca un caleidoscop.

Castelul Maurilor: intrarea costă 7.5 euro
Sintra: de la Lisabona se poate ajunge acolo cu trenul în 30 de minute, sunt trenuri frecvente, iar biletul costă 2.2 euro (biletul se încarcă pe cardul pentru metrou / trenuri urbane și suburbane)
Alte locuri din împrejurimi: Cabo da Roca, Cascais, Estoril, Praia das Maçãs, Praia da Adraga, Palatul Mafra

Sintra19.JPGSintra21.JPGSintra20.JPGSintra22.JPGSintra23.JPGSintra24.JPGSintra25.JPGSintra26.JPGSintra28.JPGSintra27.JPGSintra29.JPGSintra30.JPGSintra31.JPGSintra32.JPG

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Petra 22 martie 2018 at 7:22 am

    Este indicat sa ajungi cat mai devreme in Sintra undeva in jur de ora 8:30 pentru a putea prinde un loc de parcare sus in zona castelurilor Maur, Pena, daca sunteti cu masina. Trebuie organizat turul foarte bine pentru ca nu este timp suficient sa vizitezi toate obiectivele din Sintra, care sunt chiar multe. Ori stai mai mult in zona sau revii, ori te rezumi la cele mai spectaculoase. Nu are rost sa alergi peste tot gafaind, pentru ca la final sa nu intelegi mare lucru. Eu as vizita mai intai Quinta da Regaleira care are niste trasee subterane si palatul national, distanta dintre ele fiind cam de 5 minute de mers pe jos si Palacio de Monserrate care are un parc extraordinar.

  • Lasă un răspuns