Călătorii, România

O mare covârșitor de frumoasă

24 iulie 2010

Pe drumul meu spre mare am luat o carte mai mult tristă decât voioasă, macabră, poate, dar plină de viață, în care personajul principal, un muribund, are convingerea că răul e cel care guvernează lumea, pe când divinul ”se mulțumește cu privitul”. Și totuși, cred că lucrurile nu stau chiar așa – avem o capacitate monstruoasă de a observa mai degrabă ce este rău sau urât, iar lucrurile bune le luăm ca atare. Ele sunt, uneori, prea insignifiante pentru a fi măcar menționate, cum ar fi o zi perfect senină și o mare caldă, caldă, caldă…

* * *

Navigând ieri pe apele (dez)organizate ale internetului, am dat peste o povestire a unui prieten, scrisă acum vreo 5 ani. Am recitit-o de vreo 2 ori, recunoscând elemente de biografie care îmi erau cunoscute, descoperind altele de care nu aveam habar, încercând să pun cap la cap acest puzzle care este omul cu ale sale fețe luminoase și întunecate pe care ți le arată alternativ. Și pentru că nu putem avea niciodată toate piesele de puzzle, nu ne rămâne decât să completăm cu o parte din noi imaginea de ansamblu. Oarecum terifiant. Sau minunat…

UNDERWATER (LOVE)

M-am jucat săptămâna trecută cu o camera foto subacvatică, de unică folosință – uitasem cât de distractiv poate fi să lucrezi pe film, când ai doar un număr redus de poziții pe care le poți folosi și trebuie să cumpănești bine înainte de a apăsa pe declanșator. Nu ai libertatea pe care ți-o dă digitalul, cu capacitatea sa uriașă de a înghiți toate rateurile fotografice, dar primești, în schimb, tot felul de chestii ciudățele, culori subacvatice, pete și zgârieturi despre care nu știi dacă sunt păsări în zbor pe un cer plat, sau rezultatul unei developări smucite. Fotografiile sunt, așa cum mă așteptam, supraexpuse, pline de zgomot, neclare și vignetate în stilul lomo, însă au un farmec aparte, al apelor marine mângâiate de soarele nebun…

MAREA NU E NICIODATĂ SINGURĂ

Viața de „stațiune”, aglomerată, încinsă, gălăgioasă, nu este pentru ființele solitare – distracțiile sunt gândite pentru grupuri, familii, mase de oameni care se mișcă dintr-o parte în alta într-un zumzet continuu. Doar natura creează locuri în care te poți lăsa pradă reveriilor, ca malul abrupt al unei mări cunoscute, dar totuși văzute pentru prima oară, scări care coboară în valuri, poteci de unde poți privi marea, golfuri izolate, bolovani poroși și scoici care se descompun la mal. Omul poate, cel mult, să aducă o pată de culoare într-un peisaj care nu îi aparține și să se bucure de briza mării și stropii ei sărați.

FEBRA MĂRII

Cum poate fi apa unui lac mai sărată decât apa mării? Astăzi am avut o zi minunată, cu sare cristalizată pe pielea arsă de soare, baie în lac, ”spa” cu nămol sapropelic, iar seara m-am întors în mare, pășind la limanul dintre nisipul fierbinte și marea albastră. Mai vreau…

GOLFUL PESCARILOR

Spre capătul orașului, înspre Constanța, se găsește un mic golf ignorat de turiști, dar folosit de localnicii pescari – eu i-am spus Golful pescarilor pentru că m-a făcut să mă gândesc la poveștile din copilărie, cu pirați și comori ascunse în cufere grele.

Mi-am petrecut acolo ultima mea după-amiază la mare, pitită sub un măceș care mă ferea cât putea de razele soarelui. În golf nisipul era mai aspru decât pe celelalte plaje, pietrele albe și rotunjite de valuri (eu însămi alegându-mi vreo patru, pe care le-am cărat până la București) străluceau în soare, iar apa limpede era potrivit de rece pentru o bălăceală scurtă.

Din când în când un pescăruș plictisit plonja in mare. Atât.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply alicee 29 iulie 2010 at 11:22 am

    Pana acum iti mai lasam reactii la pozele care imi placeau, dar de data asta trebuie sa te Felicit in scris! Pozele sunt cu adevarat minunate!
    Bravo!

    • Reply Anca 29 iulie 2010 at 12:40 pm

      Multumesc, Alicee, si te astept cu mai multe comentarii 🙂

  • Reply tania 1 august 2010 at 1:38 am

    orice val privit de la inaltime este su-perb. 🙂
    ai avut inaltime reusita, anca. 🙂

    • Reply Anca 2 august 2010 at 8:51 am

      Multumesc, Tania!

  • Reply Blanca 2 august 2010 at 12:17 pm

    Foarte frumos! ar trebui inramate si puse pe peretele camerei in care ne simtim cel mai bine, camera in care visam cu ochii deschisi, camera ce ne fereste de frigul iernii …

    • Reply Anca 2 august 2010 at 12:48 pm

      Casuta mea este chiar aici, Blanca, aici ma refugiez, aici visez… 🙂

    Lasă un răspuns