Călătorii

Mykonos: toate fustele sus!

13 septembrie 2016

Mykonos e una din insulele populare din Ciclade, alături de Santorini. Vasele de croazieră opresc acolo, există și-un aeroport cu o activitate intensă și curse de feribot frecvente din Pireus. Drept urmare nu pot spune că luna septembrie este extra-sezon, e plin de turiști peste tot, mai ales mișunând în Mykonos Town (Chora), iar prețurile la cazare sunt destul de mari.

* * *

Eu nu am găsit o cazare la un preț decent în Chora, așa că am stat în campingul din Paradise Beach. Pe de o parte a fost fain, pentru că plaja era la doi pași de mine, pe de altă parte într-una din zile a trebuit să fac o excursie până în Mykonos Town ca să vizitez orașul. Pentru asemenea ocazie specială mi-am pus o fustă dintr-un voal ușor, am plătit ăia 2.3 Euro, cât costa autobuzul până în portul vechi, și dusă am fost. La sosire am descoperit, cu neplăcere, că bate vântul.

Știți morile alea din Mykonos, de pe un delușor? Ei bine, nu au fost dintotdeauna decorative. Am aflat asta plimbându-mă prin oraș și ținându-mi cu ambele mâini fusta, care mi se ridica la fiecare două minute în cap. În clipa în care am decis să urc dealul, să fac poze cu morile de vânt, s-a dezlănțuit iadul! Până și în fotografia pe care o am de acolo, în care stau jos, ținând bine de fustă, nemernica e umflată ca pânzele unui vapor în mijlocul furtunii! Norocul meu a fost că aveam o eșarfă la mine pe care mi-am înfășurat-o în jurul picioarelor și așa legată m-am plimbat prin oraș. La naiba cu stilul și eleganța, eșarfo-fusta m-a salvat de la multe momente penibile și îi sunt veșnic recunoscătoare.

Revenind la Mykonos Town, în afară de morile de vânt (care sunt multe și răsfirate prin oraș), mi-a plăcut mult mini-cartierul Little Venice, cu casele pescarilor înșirate drept pe malul mării. Mykonos nu e foarte mare, în câteva ore dai gata tot orașul. Îmi pare rău că nu am ajuns pe insula Delos, există excursii din Mikonos din portul vechi – 20 Euro dus-întors, plus biletul de intrare pentru sit, de 12 Euro. Delos este o insulă nelocuită, acum un important sit arheologic care în trecut a fost un sanctuar sacru, locul de naștere al lui Apollo și Artemis. Asta poate fi un pretext să revin în Mykonos, desigur, îmbrăcată în pantaloni.

CHESTIUNI PRACTICE:

Mykonos are un port nou și unul vechi – feriboturile opresc în portul nou, care e la 2,4 kilometri de portul vechi din oraș. Din portul nou până în cel vechi circulă un autobuz (biletul costă 1,6 Euro), dar se poate merge și pe jos, singura neplăcere e că pe anumite porțiuni nu există trotuar, iar șoseaua e destul de îngustă. Din stația de autobuz din portul vechi pleacă autobuze și spre alte destinații, ca Paradise Beach (biletul costă 2,3 Euro). O altă stație de autobuz cu plecări spre toate destinațiile din insulă este Fabrika, în apropiere de Little Venice. De acolo un autobuz Mykonos-Paradise Beach costă 1,8 Euro.

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns