Călătorii

Mtskheta, fosta capitală gruzină

23 august 2014

După o primă zi petrecută prin Tbilisi era timpul să explorez puțin și împrejurimile. Mi-am ales ca primă țintă o localitate din apropiere – Mtskheta – fostă capitală în vremuri de demult și o atracție turistică ușor de atins (este la 20 de kilometri de Tbilisi). Cum în Georgia nu mai găsisem o agenție cu prețuri rezonabile ca în Armenia, eram oarecum pe cont propriu și trebuia să încerc, pentru prima dată în viața mea, celebrele marshrutka.

* * *

Pentru asta m-am dus cu metroul la Didube, una din stațiile de metrou din Tbilisi, lângă care se găsește, într-o devălmășie de nedescris, o autogară. Desigur, nu este o autogară pe model european, ci o parcare în care marshrutcile și taxiurile își caută mușterii. Nu există un program al curselor, fiecare mașină plecând după ce se umple și, în funcție de destinație, există curse mai dese sau mai rare, al căror program relativ toată lumea pare să îl cunoască, mai puțin străinii. Destinațiile în care pleacă fiecare mașină sunt menționate pe un carton aruncat în geamul marshrutcii. Scrise în alfabetul georgian, se înțelege.

Ca să te descurci pe acolo, străin fiind, trebuie să întrebi. Așa am procedat și eu, dar în același timp trebuia să mă apăr de taximetriștii care voiau să-și vândă cursele lor, la preț ceva mai mare. Unui nene pe care l-am întrebat de Mtskheta și care am crezut că vrea să-mi arate minunatul lui taxi, i-am răspuns că nu caut un taxi și s-a arătat foarte ofensat că l-am bănuit de așa ceva, m-a luat hotărât de braț și mi-a arătat insistent un loc din altă parte a autogării: de acolo plecau marshrutcile pentru Mtskheta.

Marshrutka este un maxi-taxi mai obosit, așa cum sunt cele din România care fac naveta între orașe și sate. Biletul de regulă se ia de la un ghișeu – dacă se pleacă dintr-o autogară, sau de la șofer dacă se ia mașina de pe stradă. Mi-am cumpărat și eu bilet, niște apă, și m-am instalat prin georgieni care se duceau spre Mtskheta cu treabă. În caz că vă întrebați cum se pronunță numele acestei localități – pronunția corectă este ceva de genul „țveta”. Eu toată ziua o dădusem cu „mșcveta” în sus, „mșcveta” în jos, dar probabil foarte mulți turiști fac aceeași greșeală, căci localnicii m-au înțeles aproape de fiecare dată când am pronunțam greșit.

Din Tbilisi până la destinația mea am făcut 15 minute. Cum nu aveam nici o hartă a localității am luat-o oarecum alandala: am văzut o cetate pe un delușor și am luat-o într-acolo, ieșind din oraș și mergând pe autostradă. Nu părea drumul cel bun, dar am zis să văd ce-i acolo: am găsit niște ziduri pustii și o vedere frumoasă spre Mtskheta. La întoarcere am avut mai mult noroc, căci am dat de partea veche a orașului și de Catedrala Svetitskhoveli, din secolul XI. În interior totul părea atât de vechi și impresionant, ca dintr-o altă eră.

În fața intrării în curtea catedralei am dat peste un birou turistic de unde m-am aprovizionat cu hărți și informații: mănăstirea care se vedea undeva sus, pe un deal, nu putea fi vizitată decât cu un taxi, nu exista transport local. Prețul unei curse dus-întors era 20 de lari, cam mult pentru o singură persoană, așa că m-am gândit să agăț pe cineva și să le propun să împărțim prețul. Ochisem un cuplu tânăr, dar la un moment dat i-am scăpat din vedere și când m-am apropiat din nou de biroul de turism am văzut ieșind o familie cu copii mici. Fără să mă gândesc prea mult i-am întrebat dacă nu vor să meargă la Mănăstirea Jvari, din vârful dealului, oferindu-mă să plătesc eu 10 lari și ei ceilalți 10. Au acceptat și așa am cunoscut-o pe Kasia, din Polonia, cu care am păstrat legătura prin email de atunci.

Mănăstirea Jvari este cocoțată într-un vârf de deal, cu vedere excelentă către Mtskheta și râul care se desparte în 3 brațe, formând o priveliște foarte frumoasă văzută de sus. Am găsit un taxi imediat, o parte din localnici din asta trăiesc, făcând curse până pe deal și înapoi, iar prețul e agreat de toată lumea și este același, n-a fost nevoie să negociem nimic. Ne-am urcat cu toții și am plecat pe un drum cu multe serpentine, iar în parcare șoferul a oprit și, obișnuit cu toate astea, s-a pregătit să aștepte. „Oare cât ne așteaptă șoferul?”, m-a întrebat Kasia. „Cât vrem noi”, am presupus eu, căci în parcare erau multe taxiuri și toți șoferii fumau câte o țigară și așteptau, până când li se întorceau turiștii. Oricum șoferul trebuia să ne aștepte, ca să îl plătim.

Nu sunt foarte multe de văzut acolo: mănăstirea Jvari e mult mai mică decât catedrala Svetitskhoveli, și în afară de a privi de pe deal în jos nu prea ai ce face. Inițial voiam să stăm o oră, dar ne-am îndreptat spre mașină mai repede, după vreo 40 de minute, cred. Kasia a spus că ar trebui ca ei să plătească mai mult, ei fiind 4 și eu una, așa că până la urmă am plătit eu 7 lari și ei restul. Ne-am despărțit tot acolo unde ne-am întâlnit – eu voiam să mă întorc la Tbilisi, ei mai aveau de vizitat catedrala Svetitskhoveli.

Cum în Mtskheta nu există o autogară am întrebat în stânga și-n dreapta de „marshrukta Tbilisi”. Oamenii au fost foarte amabili, nu doar mi-au indicat locul în care trebuia să aștept, dar când a venit o marshrutka cu o altă destinație, m-au atenționat să nu urc în ea. Nu știu de ce se ferește lumea de Georgia, m-am simțit în siguranță peste tot, călătorind la fel ca localnicii și fără să cunosc o boabă din limba lor.

Cum ziua nu se încheiase încă mi-a venit o idee: de ce să nu mai merg undeva, nu foarte departe, în a doua jumătate a zilei? De exemplu la Gori, orașul în care s-a născut Stalin? Și exact așa am făcut 

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns