Călătorii

Luxor: Karnak și plimbare pe malul Nilului

24 decembrie 2012

De la Cairo am plecat cu trenul la Luxor, urmând să ajung acolo dis de dimineață. Dar cât de dimineață nimeni nu știa, așa că de la 7 jumătate încolo m-am trezit de nu știu câte ori ca să verific dacă nu cumva am ajuns, dacă nu cumva am trecut de Luxor.

CU TRENUL DE LA CAIRO LA LUXOR

Trenul înaintase toată noaptea cu sughițuri și frâne bruște. Când lua viteză începea să tremure din toate încheieturile de credeam că gata, acum o să sară de pe linie, dar în loc să deraieze se oprea brusc, cu un scrâșnet teribil, încât eram sigură că lovisem vreo cămilă, vreun autobuz, ceva. Nu era nimic, așa că după un minut porneam iar la drum și o luam de la capăt cu zdruncinăturile.

Afară peisajul se schimbase complet: auriul deșertului se amesteca cu verdele crud al câmpiilor, se zăreau peste tot palmieri, felahi călare pe măgăruși și gări decolorate prin care treceam fără să ne oprim. La 10 dimineața am ajuns, într-un final, la Luxor.

BOB MARLEY HOUSE HOSTEL

Prima mea grijă a fost să îmi găsesc hostelul, care a fost, de departe, cea mai bună cazare pe care am avut-o în Egipt. A fost un pic cam greu de găsit străduța Badr, dar am descoperit un loc liniștit și prietenos. Am dormit singură în cameră și singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost că noaptea se făcea cam răcoare și trebuia să mă învelesc cu două pături. Proprietara, Maria, e o doamnă flamandă căsătorită cu un egiptean și care, imediat ce m-a văzut m-a botezat „Ancia”, ceea ce până atunci nu făcuseră decât polonezii și cehii din pricina felului în care pronunță ei litera „c”.

Spre deosebire de egiptenii din Cairo care voiau să îmi vândă tururi fără să țină cont și de dorințele mele, Maria m-a întrebat de la bun început cu ce mă poate ajuta, mi-a oferit toate informațiile necesare și mi-a prezentat excursiile disponibile, ca să pot alege în cunoștință de cauză. Aveam să stau două zile în Luxor și, desigur, voiam să ajung pe malul de vest, în Valea Regilor, dar nu îmi era foarte clar cum se poate face asta. Am cumpărat, în cele din urmă, un tur ghidat care includea transport și ghid – pe cont propriu nu prea se poate vizita malul de vest decât cu taxiul sau, eventual, cu bicicleta.

TEACHER’S CARD SAU CUM AM DEVENIT PROFESOARĂ

Apoi am aflat că pot să îmi fac în Luxor un “Student’s card” sau “Teacher’s card” care îmi oferă reduceri substanțiale la biletele de intrare și e valabil în toată lumea. Am făcut un calcul (cardul costa 70 de lire) și am constatat că la câte bilete urma să plătesc în Egipt îmi recuperam banii chiar în excursia asta. A fost cea mai bună investiție pe care am făcut-o într-o călătorie – m-am dus cu băiatul Mohamed la sediul AIESEC și în câteva minute aveam cardul, apoi am plecat să vizitez Karnakul.

SĂ VĂD NILUL, O DORINȚĂ ÎMPLINITĂ

Complexul este la doi kilometri de Luxor – poți ajunge acolo cu taxiul, cu caleașca, cu autobuzul sau pe jos. Mohamed a tot încercat să-mi găsească un autobuz, dar fără succes, așa că am plecat pe jos și bine am făcut, pentru că nu trebuie decât să mergi pe malul Nilului care e amenajat ca un parc, cu grădini și bănci, și plimbarea e foarte plăcută.

Spre deosebire de Cairo, unde aerul e aproape irespirabil, în special când te găsești în trafic, în Luxor nu mă mai săturam să respir! Un aer de primăvară, curat și proaspăt, soare cât să nu îți fie prea cald, dar nici răcoare, și NILUL! Cred că de abia în Luxor am început să mă bucur din plin de această țară incredibilă în care nici n-aș fi visat să ajung atunci când, în copilărie, învățam despre Nil și faraoni. Cine ar fi crezut că într-o zi aveam să mă plimb pe malul Nilului ca la mine acasă? În niciun caz eu 😊

KARNAK

Karnak este destul de mare și îți ia câteva ore să îl vizitezi pe îndelete. Cel mai mult mi-a plăcut sala hipostilă, cu coloane uriașe decorate cu hieroglife. Inițial sala avusese acoperiș și intrând acolo, ca într-o pădure tăcută de piatră, te simțeai mic și trecător, așa cum și suntem, de fapt.

Am avut noroc să ajung pe la ora prânzului când în tot complexul nu cred că eram mai mult de 20 de inși. Pe la 3-4 după amiaza, când mă pregăteam să plec, au dat năvală sute de oameni, de nu știam ce se întâmplă – tocmai sosiră din Hurghada vreo 30 de autocare pline cu turiști. În câteva minute nu mai aveai loc să te plimbi pe acolo de grupurile de ruși, cehi și alte nații strânse în jurul unui ghid care explica de ce soția faraonului e reprezentată mult mai mică decât faraonul (pentru că cei doi nu împărțeau și tronul; dacă soția era sora care avea și ea o parte din regat atunci amândoi erau reprezentați la înălțime egală).

ALȚI CĂLĂTORI

M-am întors în Luxor, dar nu am vizitat și templul de acolo, care e în centrul orașului și perfect vizibil din orice direcție – prea văzusem multe în ziua aceea ca să mai vizitez ceva. După un apus de soare pe Nil am trimis o vedere acasă și m-am întors la hostel unde toată lumea avea o poveste sau se îndrepta către una. O chinezoaică urma să plece spre Israel și Iordania cu autobuzul, trecând prin peninsula Sinai, un american se pregătea să viziteze a doua zi niște temple mai puțin cunoscute și mi-a recomandat cu căldură ghidul meu de a doua zi din Valea Regilor (aveam să ajung la o altă concluzie în privința acestui ghid, mai puțin călduroasă), dar cele mai faine povești le avea Maria.

A fost prima turistă care a vizitat templul Hatshepsut după masacrul din ’97 când 62 de turiști au fost uciși acolo și nimeni nu mai vroia să vină în Egipt, după care a prins-o revoluția acum doi ani în Cairo și a rămas blocată acolo (nu mai circula niciun tren, iar hotelurile se închideau unul după altul), a fost agresată pe stradă în timpul manifestațiilor și luni de zile a avut coșmaruri după aceea. Dar, pe de altă parte, a vizitat toate, dar TOATE, mormintele de pe malul de vest și sunt zeci de morminte acolo care se închid și redeschid la fiecare 2-3 ani; unele morminte le-a vizitat chiar de câteva ori și a văzut inclusiv mormântul lui Nefertari care acum este închis definitiv publicului.

A doua zi, după ce am vizitat și eu Valea Regilor, aveam să îi înțeleg mai bine pasiunea și atracția pentru locurile acelea: sunt superbe mormintele faraonilor, absolut superbe.

VĂ PLACE ACEST ARTICOL?

Puteți dona o sumă modică pentru conținutul de pe acest site cu un card de credit sau printr-un cont Paypal.

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Cris-Mary 27 ianuarie 2013 at 7:40 pm

    Absolut minunata calatorie. Si noi incercam sa ne facem curaj sa ajungem macar o data in viata prin acele locuri .

  • Reply ANDREEA 6 iunie 2017 at 4:22 pm

    Cate zile sunt necesare pentru a vedea Luxor in detaliu? 😀

    • Reply Anca 6 iunie 2017 at 5:25 pm

      Cel puțin două zile: una pentru Luxor și Karnak, alta pentru Valea Regilor și Templul Hatshepsut.

    Lasă un răspuns