Călătorii

Lisabona: soare și furtună

4 iulie 2009

Lisabona e construită pe malul râului Tejo, aproape de gura vărsare a acestuia în Oceanul Atlantic, poate de aceea ai permanent senzația că te afli pe malul mării, survolat de pescăruși, sub un cer schimbător ca o zi de mai – doar cele două poduri, 25 Aprilie și Vasco da Gama, care leagă cele două maluri, îți reamintesc că e vorba de un râu.

Am ajuns în Lisabona seara târziu, după un zbor de peste 4 ore; din taxi nu am apucat să văd decât palmieri, case cu azulejos și străzi liniștite. A doua zi, dimineața, am constatat că mă aflam foarte aproape de centrul orașului – se zărea, în vârful unui deal, Castelul Sao Jorge. Străzile, mai degrabă pustii, m-au condus către Piața Dom Pedro și, de acolo, în Praça do Comércio, de unde ai o vedere frumoasă către râu. Peste tot, case cu fațada din azulejos, faianță pictată, în general în albastru, și o liniște incredibilă pentru capitala unei țări.

Lisabona nu este un oraș aglomerat și agitat – probabil acesta e primul lucru care îți sare în ochi: portughezi pălăvrăgind liniștiți pe stradă, în fața vreunei pastiserias sau cervecerias, fado cântându-se în stațiile de metrou, tramvaie trecând lent pe câte o stradă în pantă. În Portugalia timpul pare a avea o altă valoare și o altă unitate de măsură. Și, cu toate că era începutul lui iulie, în Lisabona erau maxim 29 de grade la prânz, iar vântul adia permanent.

Ca să ajungi la Castelul Sao Jorge fie iei tramvaiul 28 care urcă până sus, fie urci încet traversând Alfama, vechiul cartier portughez. Vă recomand a doua variantă, farmecul Lisabonei stă în cartierele sale cu case înghesuite, cu mici curți interioare, rufe întinse la uscat deasupra străzii, multe trepte și magazinele modeste care vând te miri ce fleacuri.

Pentru cumpărături mergeți în Baixa, un cartier turistic, dar liniștit, sau în centrul comercial Amoreiras, care se află destul de aproape de aeroport, căci, la fiecare două minute, puteai vedea aterizând un avion.

A doua zi am părăsit zona centrală a orașului și am luat trenul până la Turnul Belem. Am trecut pe lângă Monumentul Descoperirilor, o construcție impresionantă, așezată pe malul râului. Cerul s-a întunecat brusc, anunțând o furtună zdravănă, după norii groși și cumpliți care atârnau deasupra unui deal din apropiere. Turnul Belem e o mică bijuterie stilizată, mai înalt însă decât te-ai aștepta, privindu-l de jos. Trebuie să fi urcat 5-6 etaje până în vârf, unde vântul bătea atât de puternic încât nu îți doreai decât să ajungi cât mai repede aproape de malul pietros și plin de crabi minusculi ai râului Tejo.

La Mănăstirea Jeronimos, fiind duminică, am prins un concert de muzică religioasă, gospel și flamandă. Lumea asculta vrăjită, nici măcar ploaia scurtă nu a reușit să ne împrăștie, iar norii crunți care apăsau cerul s-au împrăștiat ca și cum ar fi fost o himeră.

În partea opusă a orașului, lângă podul Vasco da Gama, se găsește un cartier cu totul diferit de Lisabona tradițională. Construit pentru Expo ’98, este un loc al distracțiilor: clădirile sunt moderne, există săli de concerte, un Oceanorium, un mall, o telecabină care te plimbă dintr-o parte în alta pe deasupra apei; într-un parc un bărbat plimba în lesă un iepure cu pălăriuță pe cap.

M-am întors de acolo nostalgică, bolnavă de dor…

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Andrei 28 noiembrie 2009 at 10:37 am

    Interesanta povestea despre Lisabona, m-ai facut curios de a vedea orasul cu proprii ochi 🙂 Dragut acel tramvai 28 !

  • Reply Anca 29 noiembrie 2009 at 3:30 pm

    Parerea mea e ca Portugalia intreaga e foarte pitoreasca – vezi Porto, Braga, Coimbra, Sintra si alte orase pe care planuiesc sa le vizitez cat de curand 🙂
    Tramvaiul 28 e faimos pentru ruta sa – eu nu l-am luat, imi uruia pe sub geam la residencial-ul unde am stat si mi-a ajuns 🙂

  • Reply Silvia Capitanu 11 septembrie 2014 at 6:54 am

    Lisabona e ea insasi o poezie sau o pânza pictata cu dor si culoare.Foarte frumoase pozele tale.Noi am închiriat mașina si am mers un pic si pe coasta, unde Cabo da Roca si Nazare m-au lăsat fara cuvinte.

  • Reply Anca 12 septembrie 2014 at 11:18 am

    Ehe, poze facute cu o sapuniera, ce vremuri…

  • Lasă un răspuns