Călătorii

La Viena cu trenul

11 august 2008

Am plecat spre Viena cu trenul – o opțiune romantică pentru unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Sau poate așa mi s-a părut mie (și această impresie mi-a rămas în suflet) fiind vorba de prima mea călătorie organizată pe cont propriu, primul meu oraș umblat și răs-umblat, văzut și admirat, fotografiat, lăudat și dorit în continuare.

* * *

Din gară m-am urcat direct în metrou și am coborât la Stephansplatz. Cât de copleșită m-am simțit când, ridicând ochii, am zărit catedrala neagră strălucind pe un cer incredibil de albastru, construcția atât de mare și frumoasă în piața micuță – prima catedrală gotică pe care o vedeam și care mi-a rămas cea mai dragă. Ulterior nici măcar la Notre-Dame nu m-am simțit la fel de emoționată.

Catedrala Sfântul Ștefan este, acum, unul din simbolurile Vienei, iar piața – un loc central al orașului, cu calești, turiști, mimi vopsiți, ba chiar și protestatari – toți învârtindu-se pe străduțele din jur sau pierzând timpul admirând catedrala.

Apoi – parcurile… Sunt superbe…! Cât de luminoasă e clădirea Parlamentului, cât de împodobită cu mușcate e Primăria! Te poți plimba cu tramvaiul 1 pe Ringstrasse, dacă picioarele nu te mai țin să vezi orașul pe jos, deși asta ar fi păcat, Viena nu e o metropolă agitată, este un oraș bine întreținut, ușor de vizitat, cu străzi înguste și clădiri îngrijite, făcute parcă pentru a te pierde în hățișul lor urban.

Am văzut Dunărea – mă așteptam la un fluviu mare, dar uitasem că Dunărea care trece prin Viena este doar “lăstarul” celui care curge la noi in țară. Asta e Dunărea cântată de austrieci, o apă ce curge domol, o apă albastră, dar care ascunde și capcane învolburate.

Nu am ratat Prater-ul, cu toate mașinăriile sale, cu roller coaster-ul, cu roata mare care te ridică sus – sus până te ia amețeala, cu toții copiii care țipă fericiți și toate dulciurile din lume care te fac și pe tine să te simți, iar, copil.

O zi întreagă am dedicat-o palatului Schönbrunn. Am urcat dealul către Glorietta, am încercat să nu mă pierd în labirintul din gard verde din parc, am stat pe o bancă și m-am uitat pur și simplu la cer, frântă de oboseală, dar fericită, am vizitat grădina zoologică cu frumoșii urși polari și cei doi pui – vedete locale, cu liliecii agățați de acoperiș și păsările flamingo cu penajul lor roz.

În ultima zi am mers la Belvedere: Lower Belvedere și Upper Belvedere (cel de jos și cel de sus), două frumoase palate, acum muzee. Majoritatea operelor lui Gustav Klimt se găsesc aici. Și tot aici, între cele două palate, este o frumoasă gradină, fotografiată de mine într-o zi cu un cer teribil de înnorat care făcea ca toate florile să pară și mai colorate decât erau, iar statuile și mai albe decât cea mai albă marmură.

Seara am mers iar in Rathausplatz, piața primăriei, unde se desfășura un festival de film. Pe un ecran imens agățat de fațada clădirii am urmărit un film documentar despre Argentina. Niște sud-americani de lângă mine erau extaziați că se vorbea de țara lor, iar eu mă gândeam ce mică este lumea, și ce mare, totuși.

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns