Cărți

Kawabata, Frumusețe și întristare

3 februarie 2014

Când citesc câte-o nuvelă scrisă de-un japonez mă gândesc la ceștile lor ceai, dintr-un porțelan subțire ca mătasea și fragil ca o păpădie. Într-o dugheană din Kyoto, de dincolo de râul Kamo, am văzut una atât de fină, încât mi-a fost teamă să o ating – când o țineai în palmă era ușoară ca un fulg, la propriu, și costa o avere!

Kawabata (se citește Kauabata) a scris o astfel de bijuterie care poate fi, pentru un străin, și o invitație de a vizita Japonia, datorită mulțimii de atracții turistice menționate în carte. Sigur că nu pentru asta a fost scrisă povestea, dar frumusețea locurilor din Japonia e și ea o parte din acea „frumusețe” din titlu (întristarea fie o simți, fie nu…).

La început frumusețea a întâlnit frumusețea, apoi, după 20 de ani, tristețea s-a întâlnit cu tristețea, în zgomotul clopotelor de Anul Nou de la mănăstirea Chion-in. O fată tânără și frumoasă, despre care nu se știe exact cine e și de unde vine, schimbă finalul poveștii, iar dragostea se transformă din frumusețe care întristează în tristețe care înfrumusețează

Numai un japonez putea scrie o astfel de poveste-poem în care până și un banal fotoliu de tren care se rotește în jurul axului său este un simbol al singurătății…

Frumusețe și întristare se citește cu o ceașcă de ceai alături, într-o stare de contemplație și visare. Notele de la final, cu explicații pentru locurile și personajele menționate în carte, sunt cel mai bun ghid pentru cineva care își dorește să viziteze Japonia sau numai visează la ea…

P.S.: Yasunari Kawabata a luat premiul Nobel pentru literatură în 1968, dacă mai aveți nevoie de un îndemn ca să îl citiți.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Bianca 7 aprilie 2016 at 12:43 pm

    E cea mai proasta carte pe are am pus mana in ultimii 29 de ani. Cred ca premiul Nobel l-a luat intr-un moment de ratacire a celor din comisie, ca altfel nu imi explic. Oricum nu l-a luat pentru cartea asta. Imi vine foarte greu sa cred ca ti-a placut:)). Mie mi se pare ca povestea e jalnica (cu dezvirginari de minore si apoi iertare si idiotenii romantice etc) si nu prea are fir narativ.

    • Reply Anca 7 aprilie 2016 at 2:04 pm

      Da, mi-a placut. Nu e o carte romantica, iar povestea nu e despre "dezvirginari de minore".

  • Reply Bianca 8 aprilie 2016 at 1:14 pm

    Am ales sa comentez la recenzia de carte pe blogul tau pentru ca am o repulsie foarte mare fata de carte :)) (am si aruncat-o la gunoi). Nu stiu inca de ce :). Dar te rog sa nu imi iei comentariul in nume de rau. Sincer, nu am reusit sa o termin, mai aveam cam 20 de pagini. Personajul feminin, Otoko avea 16 ani(minora & virgina) cand a ramas insarcinata cu un Oki (de vreo 30 de ani) si conform povestii a fost lasata de izbeliste la avort, fiind foarte apr de moarte (coma). Restul nu mai scriu ca deja am inceput sa ma enervez :))

    • Reply Anca 8 aprilie 2016 at 1:30 pm

      Bianca, povestea e o fictiune, probabil ca tie personal iti spune (alt)ceva decat unui cititor detasat – pe mine nu m-a oripilat povestea, am luat-o drept ceea ce este – o poveste. Intr-un fel te inteleg, dar imi pare rau ca ai aruncat cartea la gunoi, puteai sa o dai altcuiva sau sa o "uiti" pe o banca in parc cu un biletel pentru vreun doritor.

      Daca "Frumusete si intristare" te-a oripilat nu stiu cum ti s-a parut / ti s-ar parea "Lolita" lui Nabokov, care e o poveste mult mai greu de digerat decat asta…

    Lasă un răspuns