Cărți

Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei

7 decembrie 2012

Am cumpărat cartea când am fost la Cluj, după ce am terminat de citit minunata Trilogie a Cairoului – în sâmbăta aia a plouat urât și după ce am vizitat Grădina Botanică și m-am fâțâit un pic prin oraș am încheiat ziua într-o librărie. Cartea asta părea disponibilă (în două ediții, chiar!), așa că am cumpărat-o.

La pagina 57, însă, m-am blocat definitiv. Cu neputință să mai continui, prea mă plictiseam de la un capăt la altul al rândului, așa că am început să citesc un ghid turistic. Dar ca să nu ziceți că sunt rea pe nedrept și să vă povestesc ce am citit. ”Jurnalul” începe în felul următor: el se duce în China, dar nu apucă bine să ne povestească ce și cum e pe acolo pentru că începe să ne explice cum a evoluat societatea umană și cum totul (de la religie la instituția căsătoriei) se trage din frustrarea masculilor nedominanți din epoca de piatră. Ok, pot trece peste asta, chit că nu sunt de acord că poți explica câteva mii de ani de civilizație umană la modul ăsta simplist, ca o demonstrație făcută la bere, băieților.

Ne întoarcem pentru un minut în China, dar apoi iute înapoi în trecut, pe vremea când autorul era doar un băiețel nevinovat și bunicii lui, niște oameni cu mult bun simț, discutau despre pârțuri. Apoi iar înapoi în China, la anemica partidă de sex la care ambii participanți par să se plictisească de moarte și când credeam că hai, poate s-o întâmpla totuși ceva prin cartea asta, autorul iar divaghează și începe să filozofeze despre fericirea omului: când eram în uter eram cu toții fericiți, apoi s-a dus totul naibii după primul reproș, etc., etc., de îți vine să te urci pe pereți și alta nu. Cartea asta ar fi trebuit să se numească ”Jurnalul unui filozof boem. 1001 de filozofii ieftine”.

În concluzie, experiența mea cu această carte a fost precum partida lui cu chinezoaica: în timpul întâlnirii fiecare se plictisea și se gândea la ale sale, iar la sfârșit am rămas și… și cu banii luați. Totuși, poate că altcuiva i-ar plăcea mai mult această carte, așa că vă fac o propunere: dacă este cineva interesat să citească Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei să lase aici un comentariu. Peste o săptămână fac o tragere la sorți (dacă va fi cazul) și i-o fac cadou câștigătorului.

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Mary Ana 7 decembrie 2012 at 11:53 am

    La inceput, am avut si eu o mare curiozitate in legatura cu aceasta carte. Il vazusem pe Ciprian Enea la tv si eram fascinata ca reusise sa calatoreasca in 100 de tari si sa vada minunile lumii. Cartea, de asemenea, fusese puternc mediatizata in termini elodiosi, ca fiind "primul jurnal erotic de calatorie din Romania", cu iz exotic. Acum nu stiu la ce sa ma astept de la aceasta carte, dar cu siguranta curiozitatile sunt nenumarate: oare autorul a avut aventuri erotice in fiecare tara vizitata, scenele sunt explicit descrise, calatoriile au avut ca scop turismul sexual, iar Ciprian Enea vrea sa fie un nou Michel Houellebecq? Hmm, deci tie nu ti-a placut deloc. Sa incerc si eu? Sau sa ma apuc de Trilogia din Cairo, ca tare mult mi-a placut Naghib Mahfuz cu minunata sa carte "Baietii de pe strada noastra" si ma mai asteapta inca vreo 2 carti fascinante. Hmm, hmmm…

  • Reply Anca 7 decembrie 2012 at 11:59 am

    Aha, deci “Baietii de pe strada noastra” e faina… Chiar ma gandeam daca sa o iau sau nu 🙂 “Jurnalul..” se poate dovedi amuzanta, te trec pe lista, atunci 🙂

  • Reply Mary Ana 7 decembrie 2012 at 12:38 pm

    Da, 'Baietii…' e faina…Adica, mie mi-a placut. Desi titlul te-ar putea duce cu gandul la aventurile unor adolescenti si ale lor probleme inerente varstei, cartea laureatului Nobel este o frumoasa alegorie despre marii intemeietori ai religiilor monoteiste. Ar trebui sa ai ceva cunostiinte despre Vechiul Testament sa o poti intelege, dar chiar si in lipsa lor, stilul literar, ce abunda in dialoguri, prezenta numeroaselor personaje si firul epic usor de urmarit, fac din aceasta carte o lectura fascinanta. Dar, stii tu, orice recomandare este subiectiva 🙂
    Multumesc pentru ca m-ai trecut pe lista.

  • Reply Anca 14 decembrie 2012 at 1:54 pm

    Mary Ana, te declar…castigatoare 🙂 Iti trimit un email pentru detalii.

  • Lasă un răspuns