Călătorii, România

Înapoi în Golful Pescarilor sau jurnal de plajă și apă sărată

iulie 22, 2011

PRIMA ZI – POSTCARD VIEWSEu am locul meu la mare, un mic golf pe care l-am botezat anul trecut „al pescarilor”, pentru că acolo își au baza niște pescari și bărcile lor vechi. Cum am ajuns m-am dus direct acolo, și așa plaja „cealaltă” gemea la ora aia de turiști care se călcau în picioare.

Anul ăsta, nu știu de ce, distanțele mi s-au părut mult mai mici, hop-țop de la gară la pensiune, apoi țop de la pensiune până în golf. Locul meu secret nu mai era așa secret, pare-mi-se – câteva cearșafuri se întindeau pe plajă, dar suficient de răzlețite cât să pot respira și eu. A, și era liniște, iar în fața ochilor mei mijiți de soare pluteau niște bărci pescărești care arătau cam așa:

A DOUA ZI – THE ROCKDimineața. Mi-e lene să merg prea departe, așa că mă opresc pe plaja obișnuită unde găsesc cu greu un metru pătrat de nisip liber pe care să-mi întind cearșaful. Sunt aproape de apă, ceea ce mai târziu se va dovedi neinspirat căci, la un val mare și nărăvaș, bucata mea de pânză se va umple de apă, nisip și alge. Noroc că se apropie ora prânzului și oamenii mai pleacă spre hotelurile lor, așa că reușesc să mă mut un pic mai sus pe nisip. Dar locul mă plictisește și plec.

După masă. Plajă pe o bucată îngustă de țărm ros de valuri, ceva oameni, dar nu ca pe cealaltă parte. Deasupra mea malul e numai straturi-straturi de rocă calcaroasă găurită de vânt și ploaie. Totul arată cam așa:

Nu se prea poate sta acolo, soarele lasă o umbră lungă și niște musculițe enervante mă scot din minți. Stau precum copiii cu picioarele în apă și privesc ciorba aia cum vine spre mine și mă udă de sus până jos. În lipsă de ceva mai interesant gust o algă verde: sărată, ațoasă, cu miros de mare.

A TREIA ZI – AFTER THE RAINPloaie. Apoi plimbare pe malul mării – o mare învolburată, noroioasă, cu valuri care se sparg furioase de țărm, dar strălucesc precum opalul în depărtare. O pasăre mare, neagră, se scufundă cu îndemânare după pește și prinde cam de fiecare dată ceva. Stau pe niște trepte și privesc valurile spărgându-se sub mine, pasărea neagră, pontonul spart și murdar. Miroase puternic a alge care putrezesc, a iod și sare. Aș putea sta toată ziua așa, dar iese soarele și peisajul se schimbă.

ÎNCHEIEREO mare pustie și sălbatică e ca un colț de rai chiar și când înoată alge și meduze translucide. Și totuși, ce monoton e totul, cum aștepți cu sufletul la gură să pleci de acolo, să ai ceva de „făcut”…tot soarele ăla care parcă îți topește creierul și te vlăguiește. La un moment dat e și asta de ajuns.

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply Narcisa iulie 25, 2011 at 9:13 am

    sunt superbe fotografiile şi mica poveste creată în jurul locului! e un sentiment numai bun cu care să începi o săptămână de muncă. 🙂

  • Reply Ioana iulie 25, 2011 at 9:33 am

    <3

  • Reply VertAnge iulie 25, 2011 at 10:59 am

    Foarte frumoase imagini! (asa cum ne-ai obisnuit :).

  • Reply Anca iulie 25, 2011 at 11:34 am

    Multumesc 🙂

  • Reply Ioana iulie 25, 2011 at 11:56 am

    Foarte frumoase pozele…concediu placut! Cat stai pe acolo? 🙂

  • Reply Anca iulie 25, 2011 at 11:57 am

    M-am intors ieri seara, n-a fost concediu, ci un weekend mai lung 🙂

  • Reply Claudia Mihaila iulie 25, 2011 at 2:58 pm

    Frumos weekend ai avut! Iar fotografiile sunt superbe. 🙂

  • Lasă un răspuns