Călătorii

Feribotul spre Helsinki. Coșmarul Morskoi Facade

12 august 2011

Ultima zi în Rusia și în Sankt Petersburg trebuia să fie o plimbare ușoară spre feribotul St. Peter Line, care urma să mă ducă la Helsinki. În schimb am fost foarte aproape de a pierde legătura și a-mi da toate planurile peste cap.

* * *

Prevăzătoare cum sunt am plecat din timp spre terminalul de ferry, care știam că este la Morskoi Facade (Marine Facade). Pe hartă văzusem scris undeva Morskoi nu știu cum și am dedus că acolo trebuie să merg. Toate bune și frumoase, mai puțin ziua respectivă – noroasă și răcoroasă, cât să îți strice cheful de plimbări. Când am ajuns la podul după care încep terminalele de ferry am întrebat de sus numitul Morskoi. Mi s-a spus să o iau pe Bolshoy Prospekt, ceea ce am și făcut, atâta doar că respectivul bulevard era îngrozitor de lung, iar eu căram un rucsac în spate.

Am tot mers până oamenii au devenit tot mai rari, clădirile tot mai pustii, strada tot mai lungă. Din când în când mai întrebam pe cineva de Morskoi Facade, dar spre groaza mea nimeni nu știa nimic. Marine Facade? Tot nimic. Am continuat cu inima strânsă și după un lung drum am ajuns aproape de mare. După colț am dat peste Morskoi Vokzal, dar nu am apucat să mă bucur că am aflat că Morskoi Vokzal nu e același lucru cu Morskoi Facade, care facade mi-e indicat într-o direcție foarte vagă, sugerându-mi-se mai degrabă un taxi care să mă ducă acolo.

După ce m-am învârtit în cerc minute în șir, am avut brusc și pe nepregătite un moment teribil de panică – timpul trecea foarte repede, eu mergeam de ceva timp prin aceleași locuri pustii populate doar cu depozite și oameni care nu știau să mă îndrume, nu vorbeam deloc rusă și nici nu mai aveam timp să învăț ceva și, colac peste pupăză, mai aveam fix 16 ruble cash și nu se zărea niciun picior de bancomat pe străzile alea.

M-am calmat și am hotărât, totuși, să iau un taxi – era singura mea speranță să ajung la timp la feribot, așa că am luat-o înapoi pe același Bolshoy Prospekt în căutarea unui bancomat și a unui taximetrist rus. Din nefericire, nu se zărea nici una, nici alta. Într-o doară am mai întrebat pe cineva de Morskoi Facade (da, știu că mă repet cu morskoi-ul ăsta, dar a fost o zi cumplită) și, după ce la început doamna respectivă nu a știut să-mi spună nimic, ulterior s-a întors din drum și mi-a spus să iau autobuzul 7, care merge chiar acolo. ”7? Minunat!” Eram chiar lângă o stație de autobuz, iar autobuzul 7 se apropia de mine.

M-am urcat repede și am întrebat-o pe taxatoare de Morskoi Facade, să fiu sigură că n-ajung cine știe unde. În discuție s-au băgat și două pasagere, una părea să știe unde-i terminalul, taxatoarea avea dubii, în fine, părea că sunt în autobuzul bun, mai trebuia doar să plătesc biletul care costa 21 de ruble.

M-am scotocit de monede, dar nu le-am găsit decât pe alea 16 de care știam. Doamna taxatoare nu s-a lăsat, însă, înduplecată, și îmi tot repeta în engleză ”Twenty one!”. La următoarea stație m-am pregătit să cobor, aproape cu lacrimi în ochi de atâta stres, oboseală și supărare. În plus, nici în stația aia nu zăream vreun bancomat și iar ar fi trebuit să merg pe jos cine știe cât până aveam să găsesc unul – dacă aveam să găsesc…

Dar nici nu am apucat să cobor că una dintre pasagere m-a tras de rucsac să urc înapoi că e în regulă, ea și cealaltă doamnă au pus banii împreună și mi-au plătit biletul de autobuz, zbirul de taxatoare m-a lăsat în pace iar eu nu mai știam cum să le mulțumesc. N-a vrut niciuna să primească alea 16 ruble pe care le mai aveam la mine (cu care aveam să mă și întorc acasă, i le-am dat până la urmă mamei, ascunse într-o matrioska).

După vreo 5 minute am ajuns într-o stație din care se vedeau, printre blocuri, multe feriboturi uriașe, și una dintre doamne mi-a făcut semn să cobor, acolo era Morskoi Facade. Locul era incredibil, nu l-aș fi găsit niciodată de una singură: o fâșie lată de nisip auriu despărțea cartierul de blocuri de terminalul de ferry. La intrare pe șoseaua care ducea la terminal mi s-au cerut actele și am răsuflat, în sfârșit, ușurată: St. Peter Line era acolo, ancorat la mal, iar pe lângă mine treceau vâjâind mașini și autocare – eram singura care mergea pe jos până la terminal, oamenii normali se duceau cu taxiul.

În rest, la vapor a fost ca la avion: check-in, control pașapoarte, control bagaje, îmbarcare. Lângă scară niște muzicanți cântau de zor, iar eu eram atât de fericită că am găsit feribotul încât totul mi se părea încântător. Cabina era confortabilă și aveam două colege de cameră dintre care una nu vorbea engleză, dar avea în schimb o pălărie roz cu boruri largi. Am inspectat punțile și am ajuns, bineînțeles, pe una pe care accesul era interzis, apoi mi-am găsit locul perfect pentru a urmări plecarea din port: o bucată însorită de punte cu șezlonguri negre – în fața mea marea strălucea cenușiu.

Călătoria cu vaporul a fost perfectă, vasul cu 9 etaje s-a mișcat atât silențios încât nici nu mi-am dat seama când am plecat, a durat apoi o oră să ieșim din Golful Finlandei, pe o porțiune îngustă pe unde treceau toate navele, în șir indian. Apusul este grozav pe mare, am stat pe punte până am înghețat de frig, bucurându-mă de priveliști, de aer, de mare.

Neapărat, dacă aveți ocazia, mergeți cu feribotul, e o experiență deosebită. Și nu, n-am avut rău de mare, în cabină m-am simțit mai degrabă ca în avion, aceleași zgomote și vibrații, dar de data asta într-un pat moale în care am dormit până a doua zi dimineața, când m-am trezit la Helsinki 😊

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge acolo: Sankt Petersburg – Helsinki cu vasul Princess Maria, St. Peter Line. Pleacă din Sankt Petersburg la ora 20.00 și ajunge în Helsinki la 8 dimineața, ora locală. Biletul a costat 65 de Euro pentru un pat într-o cabină interioară cu patru paturi (sunt cabine separate pentru femei / bărbați). Existau și bilete mai ieftine, dar n-am mai găsit. St. Peter Line e singura companie care operează pe ruta asta, dar mai există operatori care vând bilete (la suprapreț) pe navele lui St. Peter Line.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Claudia Mihaila 5 septembrie 2011 at 6:50 pm

    🙂 trebuia sa ai parte si de ceva emotii…altfel nu era o aventura completa, nu? Bine ca a fost cu happy-end!

    • Reply Anca 6 septembrie 2011 at 12:38 pm

      Exact, nu-mi pare rau ca s-au intamplat si din astea 🙂

  • Reply Gabriela Cimpoca 6 septembrie 2011 at 10:39 pm

    Da, sunt frumoase calatoriile cu ferry, am mers si noi o data din Irlanda in Anglia. Un ferry e ca un mic oras plutitor, plin de viata si de o multime de lucruri care graviteaza in juru-i. Ma bucur ca ai experimentat si asta. Si… esti frumusica tare! 🙂

    • Reply Anca 7 septembrie 2011 at 8:10 am

      Ah, mersi 🙂 Intr-o zi vreau sa merg intr-o croaziera adevarata, uite asa…

  • Reply Emil 14 ianuarie 2013 at 5:54 pm

    Esti tare!Felicitari pentru curajul de a calatori singura!

    • Reply Anca 14 ianuarie 2013 at 8:44 pm

      Nu e cine stie ce curaj 🙂

    Lasă un răspuns