Călătorii

Fascinanta Chină

30 august 2011

Navigam ieri pe site-ul Ambasadei Republicii Chineze în România ca să văd cum e cu viza lor (da, e o destinație care mă interesează) și ce găsesc? Una bucată concurs cu premii pe măsură: marele premiu – o excursie de o săptămână pentru 2 persoane în China și premiul întâi – un laptop Lenovo, restul premiilor fiind mai mult de consolare (biciclete, memory stick-uri, telefon mobil…).

* * *

Concursul e la a doua ediție (anul trecut n-au făcut cadou excursii, doar televizoare) și constă în 20 de întrebări despre China la care trebuie să răspundeți, tragerea la sorți făcându-se pe 29 septembrie. Mai multe detalii pe site-ul ambasadei, concursul se desfășoară între 1 august – 10 septembrie, așa că încă mai e timp să vă înscrieți. Succes!

Și dacă tot veni vorba de China, de când m-am întors din vacanță lucrez de zor la un traseu pe care vreau să îl fac cândva, dacă nu la anul, măcar peste doi ani. Mi-ar trebui 3 săptămâni să văd tot ce îmi doresc din China și tot a trebuit să tai diverse locuri de pe listă. Traseul ar fi: BucureștiBeijingXian (armata de teracotă) – Leshan (pentru Giant Buda) – de la Chongqing la Yichang (croazieră pe Yangtze) – Guilin (croazieră pe râul Li) – Hong KongMacao – Huangshan (pentru o cățărare pe muntele lor fantastic de frumos) – ShanghaiBeijingBucurești.

Problema principală e transportul până acolo, cel mai ieftin bilet de avion ar fi cu Aerosvit, 514 Euro, în rest prețuri mai mici decât în Europa la transportul cu trenul (de exemplu Shanghai – Beijing 31 de Euro la hard seat, un fel de clasa a doua), ținând cont de distanțele mari pe care le parcurge trenul (de exemplu 18 ore de la Xian până la Emei, lângă Leshan). Desigur, informațiile mele sunt luate de pe internet, în realitate prețurile pot fi un pic diferite. Dacă ați fost în China și aveți informații actuale despre țara asta fascinantă, vă aștept să comentați aici.

Sper să-mi împlinesc și eu visul de a ajunge acolo, la chinezi acasă 😊

You Might Also Like

18 Comments

  • Reply Liliana 30 august 2011 at 9:59 am

    Succes! Suna frumos planul imaginar.

  • Reply Claudia Mihaila 30 august 2011 at 10:47 am

    Cand te apuci de cautat merita sa incerci si o varianta de bilet dus pe Beijing cu retur din Shanghai, nu ar trebui sa fie diferenta mare de pret si in plus economisesti niste (multe) ore de mers cu trenul.
    Altfel…bafta in planificare si realizarea visului.:)

    • Reply Anca 30 august 2011 at 10:50 am

      Multumesc, o sa incerc si varianta asta 🙂

  • Reply Razvan Pascu 30 august 2011 at 4:35 pm

    Eu am fost pe o parte din traseul tau si cred ca iti trebuie chiar mai mult de 3 saptamani pt acest traseu. Iar sa mergi la hard seat nu e chiar placut, chiar si la cuseta e greu si preturile sunt mai mari.

    • Reply Anca 30 august 2011 at 4:44 pm

      Da, probabil ca va trebui sa refac traseul la un moment dat… Mersi 🙂

  • Reply badge® 30 august 2011 at 7:37 pm

    Vagoanele hardsleeper nu sunt chiar atât de neplăcute, în afară de faptul că nu era patul făcut și mi-am căpătat o pneumonie de la aerul condiționat (dar asta o pățeam și la un softsleeper), totul a fost ok.
    Problema e cu biletele, pentru că nu există un sistem centralizat și va trebui să ți le iei de fiecare dată din gara de plecare. Biletele se pun în vânzare cu 5-10 zile înainte și crede-mă, trebuie să fii pe fază sau să ai noroc cu carul să prinzi ce te interesează, deoarece chinezii sunt mulți, da' mulți de tot.
    Prețurile sunt cam aceleași cu cele de pe net. E bine să ai o variantă de rezervă, adică bani pentru avion. Îți spun din proprie experiență, am pățit-o anul trecut.
    Una peste alta, călătoria cu trenul în China e o experiență plăcută.

    • Reply Anca 30 august 2011 at 9:19 pm

      Mersi, badge! Citisem si eu ca nu au sistem centralizat, poate il implementeaza pana ajung eu acolo 😀

  • Reply Mihai 31 august 2011 at 10:55 pm

    Lufthansa are cam la 3 luni promotii pe diverse continente (gen Asia, Africa, etc). Din ce-am observat preturile pt China (Beijing si Shanghai) incep de la 450E. Daca urmaresti din timp (abonare la newsletter, de ex) ai sansa sa-ti gasesti niste bilete la pret bun (evident cele mai ieftine vor fi cu plecare din Frankfurt/Munchen).
    Prietenii mei care au fost acolo pe cont propriu au angajat un ghid local, cred ca asta merge mai bine daca mergeti mai multi, costurile devin mai mici.
    Oricum, este o mare diferenta culturala, tocmai lucrez cu niste chinezi si cateodata nu te poti intelege cu ei.

    • Reply Anca 1 septembrie 2011 at 8:20 am

      Multumesc, Mihai. De ce nu te poti intelege cu chinezii? (presupun ca nu e vorba de probleme de limba, vorbesc engleza, nu?)

  • Reply Mihai 3 septembrie 2011 at 11:36 pm

    Vorbesc o engleza destul de stalcita cei pe care-i stiu eu. Cand nu inteleg ceva, dau din cap si zic "da" (chestia asta se pare ca e si-n China si-n Thailanda, au povestit-o si cei care au fost pe acolo). Sau ii explici 10 minute ceva, isi ia notite, face treaba vreo 2 ore, cand te duci sa vezi ce-a facut descoperi ca el a priceput complet altceva decat ai zis tu. Deci e posibil sa dai de unul care nici nu stie engleza, tu intrebi ceva, ala pare ca zice un da…si uite asa te pierzi prin oras. Presupun ca-n Hong-Kong stiu mai bine.
    A, mi-am mai amintit ceva, cei care s-au dus au zis ca o sa vezi foarte multi facand un fel de miscari de kung-fu in parcuri (e un fel de meditatie, miscarile sunt lente).

    • Reply Anca 4 septembrie 2011 at 10:25 am

      Aha… O sa fie interesant in China, prevad 🙂

  • Reply Oana 6 noiembrie 2011 at 5:28 pm

    Eu am fost anul asta in Beijing, Hong Kong si Yangshuo (70 de km de Guilin). Preturile la tren nu sunt chiar asa de mici iar biletele sunt extrem de greu de gasit. Eu am stat cateva ore in gara din Beijing pana am reusit sa-i conving sa-mi dea unul dintre ultimele bilete spre Hong Kong. Biletul la hard sleeper pana in Hong Kong e in jur de 450 de yuani (24 de ore) iar cel pana in shanghai e in jur de 350 cu trenul lent si 555 cu cel super rapid care ajunge in 4 ore jumate. Din Shanghai in HK e tot in jur de 400 si 18 ore. Trenurile sunt ok doar ca eu am calatorit de fiecare data la nivelul 3 din cauza ca nu prea gaseam bilete dar in afara de faptul ca trebuie sa te cateri nitel iar aerul conditionat e dat la maxim, e ok.
    Daca ai timp ti-as recomanda sa-ti extinzi putin traseul si sa ajungi si in provincia Yunan, spre Lijiang. Din cate imi amintesc era un tren de la Xi An la Kunming si de acolo mai departe pana aproape de Lijiang (care nu are gara).
    In Hong Kong viata e foarte, foarte scumpa. Cel mai ieftin hostel pe care l-am gasit a costat 15 euro pentru care am primit un pat intr-o camaruta de vreo 4 metri patrati in care erau inghesuite 6 paturi, cu o baie ce consta intr-un wc si un dus deasupra lui. Pentru 25 de euro am primit un pat intr-o camaruta nitel mai mare, cu doar 4 paturi. Baia era la fel. Acolo nu mi-am permis sa mananc in alta parte decat la McDonalds.
    In Yangshuo nu am fost in croaziera pe raul Li (sunt foarte scumpe) dar am inchiriat o bicicleta cu 20 de yani pe zi si am mers vreo 50 de kilometri prin countryside, pe langa rau. E de vis !

    • Reply Anca 6 noiembrie 2011 at 5:34 pm

      Multumesc mult, Oana, pentru informatii! Ai avut o aventura pe cinste asta vara 🙂

  • Reply Mihai 20 ianuarie 2014 at 12:29 pm

    Salut,

    Daca te mai pasioneaza o calatorie in China, KLM are promotie pt Beijing/Shanghai/Hong Kong. Pt luna mai simularea mi-a dat 512EUR biletul la Beijing. Cu plecare din Luxembourg si escala in Amsterdam dar banuiesc ca si cu plecarea din alte parti vei afla niste preturi asemanatoare. Vezi linkul din semnatura.

    • Reply Anca 20 ianuarie 2014 at 1:06 pm

      Multumesc, ma intereseaza China, dar nu pentru anul asta 🙂

  • Reply Sinziana 17 octombrie 2014 at 2:11 pm

    Abia acum am descoperit bloggul tau si am vazut articolul acesta. Eu am locuit 3 ani in China, am facut parte din facultate acolo, vorbesc chineza fluent, asa ca drop me a line (or a comment) cand te hotarasti sa ajungi in Regatul de Mijloc (e o tara pe care ori ai sa o iubesti cu pasiune ori ai sa o urasti cu aceeasi intensitate).

    P.S. Hurry up, pana nu dispar si de acolo locurile traditionale cu mania asta a lor de a moderniza totul!

    • Reply Anca 17 octombrie 2014 at 2:14 pm

      Multumesc, Sinziana 🙂 Sper sa ajung cat mai curand pe acolo 🙂

  • Reply Sinziana 17 octombrie 2014 at 2:13 pm

    Nu e Kung-Fu, se cheama taijichuan 🙂 este tot o forma de arta martiala combinata cu meditatie ( acum e doar o forma de miscare – oamenii acolo nu sunt sedentari absolut deloc, mai ales cei cu mai multe primaveri)

  • Lasă un răspuns