Bucureşti

Fabrica de chibrituri

26 noiembrie 2011

Numele de „fabrica de chibrituri” mă duce cu gândul la Castelul pălărierului, la ceva rupt dintr-o poveste, un teren de joacă pentru oameni cu o imaginație fantastică. Mi se pare o ghidușie să faci o fabrică pentru chibrituri, acele bețe mici cu moț colorat care stau înghesuite cu zecile într-o cutiuță și scapără frecate fiind de-o bucată de carton.

* * *

Fabrica de chibrituri se găsește tot în zona Filaret și imediat ce intri în curte te apucă pofta de joacă: mici hale albe împrăștiate peste tot, un turn, portițe de metal, ferestre și reflexii în toată curtea, niște mașini vechi și fotogenice, alte scărițe și ușițe, îți vine pur și simplu să țopăi printre toate astea și să te joci de-a v-ați ascunselea. În loc de chibrituri acum se fabrică termopane, în loc de bețe colorate găsești ferestre albăstrii, în loc de cutiuțe sunt rame care se rotesc singure pe mecanisme complicate care…ei bine, habar n-am ce fac ele. Doar muncitorii sunt tot muncitori, cu afișe cu fete frumoase și dezbrăcate pe pereți, ca un altar dedicat femeii în acel spațiu exclusiv masculin.

Am trecut în fugă prin hale, un muncitor s-a oferit să taie nu știu ce ca să scoată scântei (la propriu) pentru o fotografă interesată de procesul de producție, am mai căscat gura neînțelegând nimic din ce făceau oamenii ăia (și fabricarea termopanelor are dichisul ei), gândindu-mă că poate deranjăm, cu fâțâitul nostru de colo-colo. Un câine cât un vițel a captat apoi atenția tuturor, în fundul curții două mașini învelite în prelate așteptau să fie redescoperite și, peste tot, colțuri amenajate cu grijă îți atrăgeau atenția – nu știu dacă omul sfințește locul, dar sigur și-l personalizează după gustul și sufletul lui.

Credeați că asta e tot? Am lăsat ce e mai bun la sfârșit: Muzeul Chibritelor! Cum intri pe poartă, în prima căsuță de pe stânga găsești într-un hol 3 panouri cu cutii cu chibrituri – românești și internaționale, adevărate hituri ale vremii, de diferite mărimi și cu diverse desene, o minunăție! Totul asezonat cu un miros puternic de urină, dar ce mai contează mirosul, în lumina blițului și în înghesuiala creată în muzeu? Intrarea este liberă, apropo, și dacă vă rătăciți pe acolo și vă este rușine să spuneți că ați venit la Muzeul Chibritelor, puteți zice că vă interesează niște termopane șic, nou-nouțe. E mai plauzibil.

”Construcția Fabricii de Chibrituri începe la 1878 pe un teren liber aflat pe platoul Filaretului și accesibil din Șoseaua din Nou (actuala stradă Fabrica de Chibrituri), pe fondul unei politici care, urmând independența Politică câștigată la 1877, viza crearea unei industrii naționale moderne. Până la acest moment chibriturile erau importate, pentru cca. 2 milioane de lei anual, din Imperiul Austro-Ungar. […]

Deși construcția nu era finalizată, inaugurarea se face la 25 februarie 1879 în prezența domnitorului Carol I sub denumirea Fabrica de Chibrituri Filaret. Construcția fabricii este finalizată în 1899, inclusiv legătura prin cale ferată cu Gara Filaret. Dotată cu 30 de mașini aduse din Belgia, fabrica reușea să producă zilnic 300.000 de bețe de chibrit. […]

În 1948 naționalizarea se face cu ceva mai multă dificultate din cauza problemelor determinate de cesiunea care expira în 1959. Fabrica a continuat să fie extinsă și să funcționeze în anii postbelici și apoi, după 1990, ca S.C. Chibro S.A. În anul 2000 producția a fost întreruptă. […]

Ansamblul păstrează, în stare de conservare precară, cea mai mare parte a construcțiilor existente pe amplasament în perioada interbelică – hala principală, turnul de apă, două hale paralele în zona centrală, un corp administrativ, mai multe ateliere spre fundul de lot, precum și o serie de construcții din anii postbelici. […]

Calitățile amplasamentului împreună cu valoarea culturală ridicată a clădirilor concură în a face din Fabrica de Chibrituri unul dintre cele mai interesante situri industriale cu potențial de conversie din București.”
(Patrimoniul industrial ca resursă, Asociația Zeppelin)

CHESTIUNI PRACTICE:

Cum se ajunge acolo: Str. Fabrica de chibrituri nr. 24-26, București.

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply nickro 30 noiembrie 2011 at 10:19 am

    Mi-am adus aminte că eu nu am mai cumpărat de mult chibrituri româneşti! S-or mai fabrica la noi în ţară?! Peisajul pare cam (post)apocaliptic. Ai cumva şi o poză cu câinele cât viţelul 🙂 deoarece sună interesant poate o fi suferit vreo mutaţie genetică în peisajul dezolant!?!

  • Reply Anca 30 noiembrie 2011 at 10:29 am

    (Post)apocaliptic intr-adevar! 😀 N-am pozat catelul, statea intr-un tarc de 2 mp si la un moment dat s-a enervat si a inceput sa latre. Chibrituri cred ca mai fabricam, am gasit eu intr-o dugheana 🙂

  • Reply Ioana 30 noiembrie 2011 at 10:36 pm

    Ia te uita, in sfarsit cineva care a citit "Castelul palarierului"! E una dintre cartile mele preferate, ma innebunesc dupa atmosfera cu accente de roman gotic, e una dintre cartile pe care nu prea le uiti oricat timp ar trece dupa ce le-ai citit 🙂

  • Reply Anca 1 decembrie 2011 at 11:13 am

    Am citit-o acum cativa ani si inca imi amintesc intriga cartii, ceea ce nu pot spune despre altele.

  • Lasă un răspuns