Călătorii

Egipt, „no hassle”. Îndrumar pentru non-arabi

21 decembrie 2012

Dacă plănuiești o vacanță în Egipt e bine să fii avertizat: Egiptul nu este în Europa! E drept că e aproape, se fac doar 2 ore și jumătate cu avionul din București – orașe ca Parisul și Londra sunt mai departe de noi, geograficește vorbind, dar cultural Egiptul este în cu totul altă lume, aia arabă. Și aici intervin aspectele mai puțin plăcute nouă care pot fi grupate sub denumirea de sâcâieli/agasări/hărțuiri, pe englezește “hassle”.

DO YOU WANT A…? (camel, horse, calèche, feluca, etc.)

Să începem cu cea mai importantă categorie, a egipteanului care încearcă să îți vândă ceva: în Egipt fiecare locuitor este un potențial vânzător, nu contează că e conțopist la guvern, cu siguranță are un văr, o soră sau un frate care au un magazin, o cămilă, o trăsură, ceva. Te duci să îți iei un suc de la dugheana din colț și vânzătorul te întreabă dacă nu interesează o barcă, te plimbi pe stradă și un angajat de la metrou vrea să îți vândă o plimbare cu cămila, te plimbi cu feluca și te crezi la adăpost de alte oferte, dar “căpitanul” încearcă să îți vândă altă plimbare cu feluca, de 1, 2 sau 3 nopți, iar dacă nu mai vrei feluca, atunci are el un văr care te poate duce la aeroport cu taxiul pentru doar 30 de lire.

În Cairo ți se oferă cămile, în Luxor trăsuri, în Aswan feluca; dacă toate astea nu sunt de ajuns mai există taxiuri (prescurtate tax’, pentru necunoscători), bărci cu motor, cai, excursii și apoi din nou cămile și feluca. Diminețile la hotel încep cu o negociere la un ceai sau cafea palestiniană cu gust dulceag de parfum: ”Do you want a camel ride?” ”No, thank you!” ”Maybe a horse?” ”No, I don’t want a horse.” ”What about a camel ride?” Și tot așa, preț de o oră, relaxat, până când nu mai vrei să auzi de cămile în viața ta.

La Giza, la piramide, cămilele (că tot despre ele e vorba!) ți se oferă din minut în minut – ești singur pe o dună, departe de piramida cea mare, și respiri ușurat că ai scăpat – greșeală! – un cămilar te reperează de la un kilometru distanță și pornește în trap către tine, căci dacă vrei să te plimbi cu cămila și nu știi cui să te adesezi?! ”Do you want a camel? Later? Maybe later? Even later? After that? No? Bye!” Discuția asta cu grade diferite de “later” am purtat-o de cel puțin 20 ori, iar după ”later” vine, ați ghicit, ”after that”!

SALVATORUL

În Egipt este suficient să fii femeie străină și să ai cea mai vagă mină dezorientată pentru ca din popor să se desprindă voinicește un salvator: el îți va oferi informații corecte și incorecte, utile și inutile, te va întreba de unde ești (”Ro-ma-nia?”) și îți va ura bun venit pentru a șaptezecișiopta oară în acea zi (”Welll-come!”), îți va zâmbi, își va aminti de Hagi, te va invita să îi vizitezi familia, îți va povesti viața lui (varianta prescurtată) și va fi cât se poate de amabil și săritor, după care:

a) te va lăsa baltă, moment în care răsar din pământ alți 3 salvatori care își vor disputa întâietatea;
b) va încerca să îți vândă o plimbare cu cămila sau își va aminti că nevastă-sa lucrează la magazinul de după colț;
c) îți va cere bacșiș.

În cazul puțin probabil în care nici una din variantele de mai sus nu se produce înseamnă că salvatorul n-a avut timp să-și desfășoare talentele de salvator și este numai vina ta că nu i-ai permis să facă asta.

BĂRBATUL MUSULMAN

Bărbatul arab egiptean, că despre el este vorba, a fost, este și va fi cu totul uimit de apariția unei femei străine cu părul neacoperit. Este brunetă, cum sunt toate femeile văzute de el de-a lungul vieții, dar nu are capul acoperit și poartă tricou? EXTRAORDINAR! Bărbatul arab tânăr are reacții copilărești, după cum urmează: trimite bezele (egiptenii sunt foarte pupăcioși, bărbații se pupă între ei când se întâlnesc: țoc-țoc), claxonează, salută (Hello!), fluieră. Cei maturi îți urează bun venit (”Welcome!”), intră în vorbă cu tine și vor să știe de unde ești, cât stai și dacă îți place în Egipt, îți mai urează încă o dată bun venit, totul cu un zâmbet larg pe față, ca și cum sosirea ta în Cairo/Luxor/Aswan era așteptată de generații întregi.

Egipteanul nu pare să fi auzit în viața lui de timiditate, tristețe sau inhibiții: în situații în care un european mai degrabă și-ar înghiți smartphone-ul decât să intre în vorbă cu o femeie străină, cel arab flirtează, pune întrebări, zâmbește, face complimente (nu am primit în 5 ani atâtea complimente câte am primit în 9 zile petrecute în Egipt) și la 2 secunde de când te-a întâlnit oftează și declamă melodramatic: “When will I see you again?“.

Proprietarul hotelului din Cairo m-a informat că își caută o a doua nevastă, căci nu are decât una (dacă tot nu voiam să cumpăr “a camel ride”), în Aswan am fost nevoită să declar că sunt măritată și că l-am lăsat pe soț acasă și tot acolo mi s-a propus să plec din România și să mă mut în Egipt ca să lucrez pe o feluca împreună cu un nubian. Încă nu sunt sigură că am procedat bine refuzând această ofertă.

FEMEIA MUSULMANĂ

În general nu te prea poți baza pe ea pentru vreun ajutor: dacă sunt tinere și le ceri o informație încep să chicotească cu toatele în grup, dacă nu ceri ajutorul cuiva anume s-ar putea ca una din femeile complet învălurite din apropierea ta să se ofere singură să te ajute. Cele tinere sunt, totuși, mai curioase: în Luxor, pe malul Nilului, am fost abordată în limba franceză de două adolescente: ”Nationalité?” Apoi în engleză: ”Your name?” Au stat vreun sfert de oră, au chicotit, au încercat să vorbească cu mine, dar cum nu prea știau nici franceză, nici engleză, contactul a fost superficial. Erau foarte încântate că m-au întâlnit, cu siguranță au povestit și acasă.

Copiii foarte mici sunt la fel de deschiși, îți fac cu mâna, îți spun “Hello!”, râd, apariția ta este ceva nemaipomenit și ei sunt foarte veseli și te molipsesc și pe tine.

În general ai senzația că ești primul turist european care a pus piciorul în Egipt și nu unul din cei 10 milioane de turiști din acel an: în templul de la Karnak un arab însoțit de două arăboaice m-a rugat să fac o poză. Am crezut că vrea să le fac lor o poză cu aparatul lui, dar când colo el vroia să îmi facă mie o poză împreună cu cele două femei care m-au și flancat imediat și au zâmbit galeș la aparat. Deci așa se simt vedetele care trebuie să se fotografieze cu tot felul de necunoscuți…

BANII

În cinstea turistului străin egipteanul cere un preț de 2-3 ori mai mare decât prețul normal, însă nici prețul normal nu este unul fix. ”Cât costă un falafel?”, l-am întrebat pe arabul de la recepție. ”Cât vrei tu să plătești, o liră, două lire.” Cât vreau eu? Cum adică?! În souq vânzătorul mi-a cerut 5 lire, eu am râs și m-am depărtat, el m-a chemat înapoi și mi-a vândut la prețul meu, dar apoi nu mai știu dacă m-a păcălit sau nu – parcă în altă parte un falafel avea două jumătăți, nu una singură.

Pentru o feluca este suficient să te plimbi pe malul Nilului în Aswan și imediat apare un nubian care se laudă că are cele mai mici prețuri: “Do you want to know how cheap?“ Și îți trântește un preț dublu, pe tine te pufnește râsul, începe și el să râdă și negocierea începe. Dacă vrei să obții cel mai mic preț e suficient să te prefaci că vrei să pleci și ai câștigat runda. Asta până când vine vremea să îi dai banii – dacă nu ai fix, ai încurcat-o, căci își va opri bacșiș pentru că a fost simpatic. Și chiar a fost, toți sunt.

Străinii plătesc, de multe ori, exact cât li se spune. Alteori se zgârcesc la câte o liră, precum francezul care n-a vrut să plătească 2 lire la feribot, ci doar o liră, prețul pentru arabi (o liră egipteană este echivalentul a 12 eurocenți, adică mai nimic). Din nimic în nimic, însă, te trezești că ți se duc banii: bacșiș pentru omul de la toaletă, pentru paznicul de la templu, pentru ghidul de la mormânt. Bani pentru taxi, pentru biletele de intrare, pentru apa plată, pentru excursii. Dacă mai vrei și o plimbare cu trăsura sau cu cămila, suveniruri și prostioare, costul urcă încet-încet. Și atunci înveți să te târguiești, intri în jocul lor și încerci să îi bați cu propriile lor arme. Avantajul tău? Ești unul dintre turiștii tot mai puțini, iar ei au și mai multă nevoie de banii tăi decât ai tu de caleașca lor.

Deși este deja un articol-fluviu, probabil aș mai avea încă pe atâta de povestit, dar mă opresc, deocamdată, aici. Egiptul a fost o experiență nouă pentru mine, iar contactul s-a lăsat, de multe ori, cu nervi și cu țipete: am țipat la doi angajați de la piramide să mă lase în pace, după ce îmi smulseseră biletul din mână ca să îmi explice că ghișeul lângă care eram eu era un ghișeu, iar piramida la care mă uitam era chiar o piramidă, m-am rățoit la cei care îmi ofereau o trăsură pentru a mia oară pe ziua aia și m-am plimbat îmbufnată prin Cairo în prima zi pentru că orașul s-a dovedit a fi un pic mai mult decât mă așteptasem eu să fie.

La întoarcerea acasă, când deja îmi făcusem plinul de Egipt și suspinam după confortul din Europa mult iubită și după indiferența locuitorilor săi, am realizat că avionul era 99% plin cu egipteni și am luat-o de la capăt: ”Sunt din România? Mi-a plăcut în Egipt? Cât am stat, unde am stat, ce am vizitat? Welll-come!”

You Might Also Like

26 Comments

  • Reply Mary Ana 5 ianuarie 2013 at 5:13 pm

    Din cate povestesti, egiptenii le dau clasa turcilor la capitolul hartuiala. Mi-a povestit o prietena ca egiptenii sunt foarte prietenosi, insa in dorinta lor de a afla cat mai multe despre tine poseda o adevarata arta de a descoase omul. Dar se pare ca aparenta lor prietenie a fost o adevarata hartuiala pentru tine.
    Te asteptam cu mai multe poze si mai multe povesti. Si, desigur, poate la final, si niste date tehnice: costuri cazare, transport, masa.
    Bine te-ai intors acasa si la multi ani! Un 2013 bogat in calatorii!

  • Reply Dana 5 ianuarie 2013 at 5:25 pm

    Am promis ca nu mai calc in Egipt! Este exact asa cum spui! La fiecare pas gasesti pe cineva care sa se tina de tine si sa iti manance nervii! Noi am fost cu copii acolo! Mare prostie! Inca din avion au inceput sa ceara sa se pozeze cu ei! Apoi, pe strazi in Cairo, din senin oamenii puneau mana pe ei, ii luat de de dupa umeri, le puneu mana pe par, o fata de peste 20 de ani chiar l-a pupat asa deodata pe unul din copii de s-a speriat bietul de el!!! Cei mai agasanti erau barbatii tineri! Daca nu tineam copiii de mana, incercau sa ii izoleze si sa vorbeasca cu ei sau sa le faca poze!! Am urat aproape fiecare moment cat am stat acolo! Si, ca si tine, i-am inteles pe Vip-ii carora li se cere tot tipul sa faca poze … Pacat de minunatiile de piramide, de Sfimx, de muzeu ….

  • Reply catherine 5 ianuarie 2013 at 5:25 pm

    excelent!
    în umila mea opinie, nu ştiu cum te-a influenţat Egiptul ăsta, dar ţi-a inspirat unul dintre cele mai reuşite articole. poate trebuie să călătoreşti mai des în ţări uşor incomode, pentru bucuria noastră, a cititorilor…?! ziceam şi eu 🙂
    acum, îl iau de la capăt şi revin cu întrebări 🙂

  • Reply Mirel 5 ianuarie 2013 at 5:36 pm

    Foarte tare articolul si foarte bine scris. Felicitari!

  • Reply Anca 5 ianuarie 2013 at 6:25 pm

    Si eu ma asteptam ca in Egipt sa regasesc atmosfera din Istanbul, dar tarile astea n-au nicio legatura intre ele, in afara de religie. Egiptenii sunt foarte prietenosi (chiar prea prietenosi!) si n-am avut nicio clipa impresia ca imi vrea cineva raul, dar stii cum… te omoara cu bunatatea, cu ajutorul si cu prietenia. Spre sfarsitul sejurului le spuneam unora dintre ei: “Don't help me! Please do not help me!” 😀 😀

  • Reply Anca 5 ianuarie 2013 at 6:29 pm

    Au niste reactii cam salbatice la vederea strainilor – de parca nu au vazut niciodata europeni/americani/etc. Mi s-a parut cam ciudat…de parca traiesc in Egipt complet izolati si nu merg niciodata nicaieri. Ceea ce poate fi adevarat, avand in vedere ca majoritatea sunt foarte saraci 🙁

  • Reply Anca 5 ianuarie 2013 at 6:32 pm

    Pai intotdeauna locurile mai diferite trezesc mai multe reactii in noi… Avand in vedere ca am cam “epuizat” Europa nu imi mai raman decat tarile incomode sau indepartate pentru calatorii 😛

  • Reply Anca 5 ianuarie 2013 at 6:32 pm

    Mersi 🙂

  • Reply catherine 5 ianuarie 2013 at 6:53 pm

    N-ai încotro! 😉

  • Reply Ioana 5 ianuarie 2013 at 9:20 pm

    Primul gand: nu te-a intrebat nimeni daca vrei bani?
    Al doilea gand: Egiptul ar trebui sa fie destinatia ideala pentru orice femeie care nu se simte atractiva si care e pe punctul de a intra intr-o depresie.
    Al treilea gand: ce bine ca nu esti blonda! Ti-ar fi dat camile ca sa te mariti cu ei. Probabil ca ti-ar fi oferit si locul de prima nevasta.
    Al patrulea gand: ANCA! WELLL-COME! 😀

  • Reply Anca 5 ianuarie 2013 at 9:49 pm

    Chiar asa, acasa nu mi-a urat nimeni bun venit 😀

  • Reply Kisuletz 5 ianuarie 2013 at 11:32 pm

    Ai intrat in noul an pe alt continent; asa sper sa o tii tot anul:). Foarte interesant. Noroc ca iti citesc articolele, asa ma informez din timp. Oricum, eu mai am de batut Europa pana una alta;). Foarte bun articolul!

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 10:05 am

    Gro-zav! Nu ştiu cât timp ţi-a luat să pui articolul ăsta la cale, dar e un "fluviu" care te poartă zâmbind. : )

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 11:19 am

    Nu chiar, de Anul Nou eram la Lugoj 🙂

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 11:20 am

    L-am scris intr-o noapte, pana la 1.30 am, si ieri l-am finalizat 🙂

  • Reply Narcisa 6 ianuarie 2013 at 12:32 pm

    nici n-am respirat cât l-am citit 🙂

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 12:41 pm

    Aoleu! Vezi sa nu lesini la mine pe blog, ca n-am trusa de urgenta 😀

  • Reply Pilula de stres 6 ianuarie 2013 at 12:48 pm

    Hahaha!!! E tot ce pot spune 🙂

    Am petrecut 4 zile în Cairo cu câteva luni înainte de revoluția lor și ai descris exact modul în care ne-am simțit și noi cât am stat acolo.

    Singurele momente în care ne-am simțit bine au fost orele în care ne-am pierdut pe străduțe în zona centrală a orașului, departe de zonele turistice, în locuri unde prețurile erau doar în scrierea lor și vânzătorii nici măcar nu făceau diferența dintre engleză și franceză 🙂

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 12:58 pm

    Da, in afara zonelor turistice e ceva mai bine, scapi macar de vanzatorii de plimbari cu feluca sau camila 🙂

  • Reply Ioana 6 ianuarie 2013 at 1:02 pm

    Egiptenii nu sunt arabi, ei sunt… egipteni 🙂 Mai aproape de turci ca metehne si comportament decat de arabii-arabi. Oricum, bine ca ne-ai zis ca Egiptul nu e in Europa, nu m-as fi asteptat :-))))

  • Reply Anca 6 ianuarie 2013 at 2:41 pm

    Da, egipteni care locuiesc in Republica Araba Egipt, vorbesc araba si sunt (majoritatea) urmasii invadatorilor arabi.

  • Reply Ioana 6 ianuarie 2013 at 7:24 pm

    Cred ca n-ai inteles spiritul, eu zic sa mai citesti o data ce am scris 🙂 Relax, oamenii mai si glumesc, nu trebuie sa iei totul asa in serios 🙂

  • Reply Alina 25 martie 2014 at 2:45 am

    Citind articolul tău parcă îmi vedeam experiențele pe care le-am avut în Maroc. E nevoie de multă creativitate ca să scapi de abordările arabilor,

  • Reply Anca 25 martie 2014 at 10:02 am

    Dar si arabii sunt foarte creativi, trebuie sa recunoastem 🙂

  • Reply lucy 5 mai 2014 at 6:16 pm

    Fain articolul.am fost in egipt ,mai exact in sharm el sheih acum un an si chiar mi-a placut,pt ca sotul meu a lucrat o perioada cu egipteni in portul din alexandria si ii cunoaste asa de bine ca nu reuseau sa se agate de noi asta in momentele cand paraseam teritoriul hotelului.eram cazati la un hotel de 5stele in regim AI si aici nu am intalnit nici un fel de problema ba chiar am intalnit niste persoane care in momentul aterizarii noastre in hotel mi-au adus imediat un platou cu fructe si mancare pt ca eu ii soptisem sotului ca mi-e foame.in afara hotelului insa e jungla:)cel putin 2 barbati i-au propus sotului 3000 de camile doar ca sa ma dea de sotie 🙂 intr-un magazin am stat cu taxistul si cu proprietarul la un ceai si narghilea din partea casei si pana la urma pt vreo 5kg de rochite,esarfe si suvenire am platit doar 15euro..ce sa zic e important sa ai pe cineva care 'gandeste' ca ei si stie cum si ce a spuna.

  • Reply IIjiMae The Thief Phantom 11 aprilie 2015 at 5:35 pm

    Christos Voskrese! O:) funny hahahahahahahahahahaha 😀 😀 😀 😀 😀 ))))

  • Lasă un răspuns