Călătorii

Dōtonbori și hituri românești în Osaka

13 august 2013

Care erau șansele ca în cea mai aglomerată zonă din Osaka, la mii de km de casă, după ce, vreme de două săptămâni nu întâlnisem nici măcar un singur român în Japonia, să aud, deodată, un radio din România și hituri românești la difuzor în timp ce mă plimbam prin Dōtonbori?!? Șanse zero, aș fi spus inițial, cu toate astea chiar așa s-a întâmplat!

* * *

Dōtonbori e locul în care vrei să “ieși” când ai chef de o baie de mulțime în Osaka. E un cartier al neoanelor colorate, al reclamelor “vintage” (tentativa de schimbare a reclamei Glico a stârnit proteste publice, ea devenind deja un simbol pentru Dōtonbori), al televizoarelor gigant la care poți urmări un meci de baseball în plină stradă. Pe un canal îngust circulă niște bărcuțe care fac tururi turistice de câte 20 de minune în care ți se explică diverse “icon”-uri ale locului, de exemplu o caracatiță roșie de deasupra unui bar care la fiecare 15 minute pufăie, fornăie, exact ca într-un coșmar comic imaginat de Jules Verne. Chiar și fără să știu japoneză mă distrau la maxim explicațiile ghidului și liniștea în care grupul din barcă aștepta să se facă ora pentru pufăitul caracatiței din plastic. E un loc amuzant, e așa cum îți imaginezi Japonia din fotoliul de acasă – uimitoare și copilăroasă!

Ei, și în această stare plăcută în care mă găseam mi s-a părut, la un moment dat, că aud o muzică românească de undeva. Am ciulit urechile, apoi m-am gândit că probabil mi s-a făcut dor de casă și am halucinații auditive. Apoi iar mi s-a părut că aud un hip-hop românesc și mi-am zis “ce naiba, în Osaka?!?” Nu trece un minut și aud clar și tare, plutind peste jumătate de Dōtonbori, hitul care ne-a chinuit vara trecută, “Perfect fără tine“, a celor de Vama. Am rămas trăsnită! Și mai mirată am fost să aud vocea DJ-ului de la un radio românesc, apoi alt cântec, de data asta străin, apoi pauza publicitară. Nu m-am prins exact de unde se auzea – probabil de la unul din barurile de pe malul canalului în care lucra, poate, și un român nostalgic. Sau poate, pur și simplu, se ascultă posturile noastre de radio în Japonia, habar nu am! Însă întâmplarea m-a amuzat nespus pentru că, iată, globalizarea asta chiar funcționează și tehnologia îți poate juca farse ca aceasta ca să-ți amintească ce mică a devenit lumea.

Pe unul din televizoarele uriașe de pe stradă începuse un meci de baseball – japonezii iubesc baseball-ul pe care l-au importat de la americani – se adunase o mulțime mare care urmărea meciul și trăia fiecare lovitură sau ratare. Nu înțeleg nimic din jocul ăsta, dar după întâmplarea cu radioul mi s-a părut că cel mai plăcut lucru pe care îl pot face e să mă alătur mulțimii – mi-am luat o înghețată și m-am uitat la meci într-o stare apropiată de beatitudine, unul din acele momente în care chiar “trăiești clipa“, cum te îndeamnă toate sloganurile publicitare, dar nu pentru că vrei să te conformezi, ci pentru că te simți ca o boabă de mazăre într-o păstaie și asta-i câteodată tare bine 😊

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns