Călătorii, România

Iarna la sud de București: Dobreni, Gostinari, Mironești și Comana

18 februarie 2017

Sunt multe obiective turistice de vizitat prin Muntenia, însă majoritatea sunt foarte vechi, degradate și abandonate. Avem ceea ce prețuim și se pare că prețuim puține lucruri – e mai ușor să te consideri mare patriot și să te lauzi cu asta, decât să te abții să-ți arunci gunoiul chiar lângă ruinele unei curți boierești, de exemplu.

* * *

Am fost prin câteva sate din sudul Bucureștiului pe unde nu mai călcasem niciodată până acum, locuri prin care poți să treci fără să ai habar că sunt pline de istorie, pentru că nu sunt indicatoare care să te informeze de asta și nici grijă sau respect față de trecut.

DOBRENI

Am plecat de la stația de metrou Berceni, capăt de linie și capăt de oraș, dincolo de care se întinde câmpul gol, am traversat comuna Berceni și am ajuns în Dobreni, unde se găsesc curțile lui Constantin Şerban Cârnul, construite pe la 1640. Constantin Șerban Basarab, numit și Cârnul (a avut nasul tăiat), a fost domnitor al Țării Românești în perioada 1654-1658 și a mai avut o scurtă domnie tot în Țara Românească, dar și una în Moldova. În aceeași perioadă a fost construit și un pod care trecea peste râul Sabar și făcea legătura între curțile boierești și biserică, pod din care nu s-a mai păstrat nimic.

Fostele curți boierești sunt acum o ruină lângă care se aruncă gunoaie. Alături, aproape lipită de zidurile vechi, s-a construit o casă nouă și urâtă. Locul nu este împrejmuit și nu e nici un indicator care să te informeze despre istoria locului. Am aflat mai multe detalii de la un localnic în vârstă care ne-a povestit că acum 60 de ani, când era copil, casa boierească era încă în picioare și aproape întreagă, însă construcția s-a degradat foarte tare o dată cu venirea comuniștilor (curte boierească = ”dușmanul statului”).

Spre Dobreni, pe un drum pe care două mașini nu pot trece una pe lângă alta din cauza nămeților de zăpadă:

IarnaBucuresti01.JPGIarnaBucuresti02.JPG

Biserica din Dobreni, ctitoria lui Constantin Șerban Cârnul din anul 1646, înainte de a deveni domn. În interior se păstrează o valoroasă pictură murală.

IarnaBucuresti03.JPG

Curțile lui Constantin Șerban Cârnul de la Dobreni:

IarnaBucuresti04.JPGIarnaBucuresti05.JPG

GOSTINARI

În comuna Gostinari se află ansamblul conacului Ștefan Bellu (construit în secolul al 18-lea, refăcut în 1818), constând în biserica ”Sfântul Nicolae”, turnul clopotniță și zidul de incintă. Teoretic ar fi trebuit să fie acolo și ruinele conacului, dar eu nu mi-am dat seama care sunt, ansamblul fiind în momentul de față cimitirul satului.

Fiind ceva mai noi decât curțile boierești de la Dobreni, curțile de la Gostinari sunt și într-o stare ceva mai bună (în sensul că nu s-au prăbușit încă de tot), însă peste tot stau să cadă bucăți de zidărie. Cu siguranță la un cutremur mai serios n-o să mai rămână prea multe în picioare și, deși am intrat în biserică pentru câteva fotografii, am preferat să nu zăbovesc prea mult pe acolo. Ansamblul conacului se găsește pe strada Mănăstirii și se zărește de pe drumul principal care trece prin sat.

Curtea boierească de la Gostinari a fost ridicată de strămoșul comun al tuturor celor din neamul Bellu, care au ajuns pe pământ românesc, marele vistiernic și logofăt Ștefan Bellu (1767-1833). Acest edificiu a fost ridicat la finele veacului al XVIII-lea și refăcut în anul 1818. Vistiernicul Ștefan, cunoscut și sub numele de Ștefănache, este înmormântat la Mănăstirea Radu Vodă din București. Curtea a fost moștenită de marele logofăt Alexandru-Alecu Bellu (1796-1853), fiul său, trecând apoi în posesia fiilor acestuia din urmă, Ștefan și Barbu (donatorul terenului pentru celebrul cimitir Bellu din București). Faima celor doi fii ai lui Alexandru a fost nefastă acestui monument, de vreme ce aceștia au renunțat să mai aibă grijă de fostele case boierești de la Gostinari. Mai mult: primul născut al lui Ștefan, Alexandru (1850-1921), numit după bunicul său, a mutat cumva reședința familiei din afara capitalei la Urlați (jud. Prahova), unde încă se găsește în stare bună conacul ridicat de el. Se pare că moștenirea caselor din Giurgiu a revenit citadinului Barbu Bellu, după cum este numit și schitul din comună. Azi la Gostinari se mai văd doar ruinele bisericii, ale zidului de incintă și ale turnului-clopotniță, posibil și beciurile caselor boierești.
Historia

În 2008, ansamblul boieresc a fost transformat în schit, pentru a se strânge bani pentru restaurarea lui, schitul fiind acum sub jurisdicția Mănăstirii Comana. Până în prezent nu s-a schimbat nimic la Gostinari.

IarnaBucuresti06.JPGIarnaBucuresti07.JPGIarnaBucuresti08.JPGIarnaBucuresti09.JPGIarnaBucuresti10.JPGIarnaBucuresti11.JPGIarnaBucuresti12.JPG

MIRONEȘTI

De la Gostinari am pornit pe jos spre Mironești, un sat izolat din județul Giurgiu. Am traversat Argeșul pe un pod improvizat din tuburi de ciment și am mers pe malul râului cale de vreo patru kilometri, până sus, în vârful unui deal, la Mironești. Fiind un drum neasfaltat, ne-am umplut de noroi până am ajuns în sat, unde ne-au întâmpinat, prompt, câinii.

La Mironești se găsesc ruinele conacului domnesc ale postelnicului Constantin Cantacuzino, ginerele voievodului Radu Șerban. În 2012, primăria comunei Gostinari a înconjurat ruinele curții domnești cu un gard și a montat un indicator cu explicații despre locul respectiv. Nu știu dacă asta a avut loc după ce unul dintre locuitorii satului a nivelat locul și și-a făcut grădină, cum scrie pe Institutul de Memorie Culturală (CIMEC). Acum se mai păstrează resturi de ziduri în picioare, pe terasa înaltă a râului Argeș. De acolo se vede cursul râului Argeș, pe alocuri ”îndreptat” pentru a deveni un râu navigabil (lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată).

Spre seară am plecat, și întorcându-ne pe drumul pe care veniserăm, am ajuns pe întuneric într-un sat stăpânit de marele postelnic Constantin, așezat pe un loc ridicat ce domina râul Argeș și numit Coiani, unde acesta are un mare palat după felul palatelor de la Constantinopol. Este într-adevăr ceva vrednic de admirat în arhitectura celor două clădiri principale așezate una în fața celeilalte și care nu se deosebesc câtuși de puțin una de alta, cu cupolele lor și sunt zugrăvite în întregime spre a imita liniile vălurite ale marmurei colorate. În vârful fiecărei cupole încununându-o este un cerc, întocmai ca o bucată solidă din porfir foarte tare, și restelul este făcut în diferite fete, asemenea cu cel al marmurei. Lemnăria este de o frumusețe rară și firidele și ferestrele sunt minunate. Înlăuntrul incintei este o biserică mare cu hramul Sf. Nicolae.
Paul de Alep în 1647, după ce a vizitat satul Coiani (fostul nume al satului Mironești)

La doi pași de ruine se găsește schitul ”Sfântul Nicolae” (1669), de care au grijă două măicuțe. Una dintre ele a venit să ne deschidă biserica, ne-a vorbit un pic despre istoria locului și ne-a dăruit colivă. La final a întrebat grupul de fete dacă dorește vreuna dintre ele să rămână la mănăstire. Nu a vrut niciuna 😊

Drumul neasfaltat care duce la Mironești și podul improvizat care leagă satul de restul lumii:

IarnaBucuresti13.JPGIarnaBucuresti14.JPGIarnaBucuresti15.JPGIarnaBucuresti16.JPGIarnaBucuresti17.JPGIarnaBucuresti18.JPGIarnaBucuresti19.JPGIarnaBucuresti20.JPG

Ce a mai rămas din curțile domnești:

IarnaBucuresti21.JPGIarnaBucuresti23.JPG

Schitul ”Sfântul Nicolae”:

IarnaBucuresti22.JPG

COMANA

Ultima oprire: mănăstirea Comana, ctitorită de Vlad Țepeș în anul 1461, cu rol de mănăstire-cetate. În trecut, locul pe care se află acum mănăstirea era un ostrov în mijlocul râului Neajlov din apropiere.

La aproximativ 30 km sud de București, pe vechiul drum spre Giurgiu, în apropierea locului unde râul Câlniștea întâlnește balta Comanei, se află Mănăstirea Comana, la marginea de nord a satului cu același nume, ctitorită la 1461 de Vlad Țepeș (1448; 1456 – 1462; 1476), ca o mănăstire fortificată. Rolul său strategic, de bastion defensiv pe una dintre direcțiile principale de înaintare a trupelor otomane de la sud de Dunăre către București și Târgoviște, a fost stabilit încă de la început, elementul de rezistență defensivă fiind, pentru această perioadă, terenul mlăștinos, special ales, și care, în caz de primejdie, după incendierea de către apărători a podului de lemn de acces în incintă, se dovedea imposibil de traversat de către asediatori.
Mircea Tănase, Mihail Muscariu

Degradată în timpul domniei fanariote și renovată în mai multe rânduri, ultima dată în 2011, cu fonduri europene, mănăstirea Comana este în prezent mănăstire de călugări. La mică distanță se găsește parcul natural Comana, înființat în 2004, în care au fost identificate până acum sute de specii de păsări, pești, reptile, mamifere și plante. Deși iarnă, am găsit acolo gâște, rațe, lișițe și o liniște albă de gheață sub care se zbăteau apele. Frumos de tot, vreau să mă întorc la vară.

CHESTIUNI PRACTICE

Excursia a fost organizată de Arhiva de geografie, prețul a fost 50 de lei.

IarnaBucuresti24.JPGIarnaBucuresti25.JPGIarnaBucuresti26.JPG

O mică cruce în memoria lui Nik Haydin, chitaristul trupei The Rock, mort într-un accident aerian la Comana. El s-a prăbușit cu paramotorul de la 300 de metri, împreună cu instructorul său de zbor:

IarnaBucuresti27.JPGIarnaBucuresti28.JPGIarnaBucuresti29.JPG

You Might Also Like

No Comments

Lasă un răspuns