Călătorii

Departe de casă în Kyoto: Mausoleul lui Nishi Otani și Kiyomizu-dera

septembrie 22, 2013

Știți acele orașe pe care le vezi pe hartă undeva departe, în cealaltă parte a lumii, și te întrebi ”cum ar fi să…?”, apoi îți spui în sinea ta ”nu, probabil n-o să ajung niciodată acolo”? Kyoto a fost unul din aceste orașe pentru mine… Între el și București se întind Marea Neagră, Marea Caspică, Asia Centrală, China și Marea Japoniei, nici măcar Google Maps nu e în stare să-mi spună distanța dintre aceste două puncte și totuși de ajuns se poate ajunge, iar lumea noastră cât un bob de orez se poate străbate de la un capăt la altul cât ai clipi.

În cazul meu clipirea a durat 10 ore pentru că am mers cu autocarul de la Tokyo, însă dacă iei shinkansen-ul toată distracția durează numai 3 ore. Am călătorit, deci, noaptea, iar dimineața când am ajuns în Kyoto eram așa de ”obo” că nu mai îmi ardea de nimic. Mi-am lăsat bagajul la hotel (acela cu capsule) pe care l-am găsit teribil de greu, cu toate că era, evident, foarte ușor de găsit și, pentru că era de abia 8-9 dimineața (!) am luat-o la întâmplare în direcția Gion (așa credeam eu).

Kyoto, ca oraș, nu e foarte mare, nici ultra-modern ca Tokyo, dar în august, aviz amatorilor, este practic o saună în aer liber. Evantaiul singur nu te ajută cu nimic, decât dacă ai 4 mâini cu 4 evantaie în fiecare din care să dai încontinuu și fără oprire – cum eu într-o mână țineam aparatul foto, în cealaltă poșeta și în alta evantaiul, m-am descurcat cum am putut doar cu 3 mâini. Și așa înarmată am ajuns la un râu care nu mi-a făcut nicio impresie deosebită, în afară de faptul că m-aș fi aruncat îmbrăcată în apele lui și nu înțelegeam de ce nimeni nu se bălăcește acolo, că la noi ar fi fost buluc de oameni pe maluri pe asemenea călduri.

Dincolo de râu am dat într-o stradă cu o grămadă de tarabe care vindeau ceramică de Kyoto. N-am făcut poze pentru că eram prea ocupată cu căscatul gurii la toate ceșcuțele și farfuriuțele delicate care erau de vânzare, mii și mii de ceșcuțe de ceai, mmm, iar unele – cele mai scumpe – era ușoare ca un fulg și costau o mică avere. Nu m-am putut hotărî dacă să iau ceva sau nu, că mi-era teamă că până în București le fac zob, așa că m-am întors din Japonia fără nici o toartă de ceașcă, măcar.

Următoarea oprire a fost la umbră, la Mausoleul lui Nishi Otani dedicat lui Shinran Shonin, fondatorul budismului shin. Mausoleul cuprinde o zona mai vastă care include cimitirul din spate prin care evident că m-am plimbat (mi-a amintit de cimitirele din Sarajevo, tot așa cocoțate pe coasta unui deal). În partea vestică a orașului Kyoto e o zonă de dealuri, iar eu eram în vârf și la un moment dat am găsit o panoramă drăguță cu orașul, iar undeva mai jos, în fereastra unei case, am văzut o femeie îmbrăcată în kimono și eram cât pe ce să cred că este o gheisha când am zărit mai multe turiste intrând în casă – cred că era unul de studiourile acelea ”hai să ne îmbrăcăm ca niște gheisha și să ne facem sute de poze pe care să le arătăm pe Facebook”.

Deoarece în zare se vedea o pagodă roșie am luat-o într-acolo și am ajuns la unul din cele mai frumoase temple din Kyoto: Kiyomizu-dera. O parte se poate vizita gratuit, dar pentru cea mai frumoasă secțiune se plătește bilet de intrare (300 yen) și neapărat să mergeți să-l vedeți dacă ajungeți acolo, pentru că templul are și-o terasă de pe care se vede o pădure cu un vârf de pagodă în mijloc, iar undeva în colțul din stânga este orașul, care pare foarte-foarte departe, iar jos de tot e un izvor cu apă sacră, așa că sufletul ți se umple de mult frumos și bine și nu ai mai vrea să pleci de acolo prea curând.

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Traveling Hawk octombrie 27, 2013 at 8:23 pm

    Kyomizu-dera a fost splendid in aprilie, cu ciresii infloriti. De altfel, asezarea sa e foarte frumoasa, ca si tot cartierul de case vechi japoneze, care il inconjoara. Ma bucur sa revad poze de acolo.

  • Reply teo ara iunie 6, 2017 at 11:47 pm

    Ma gandesc ca trebuie sa ai antrenament , nu gluma, sa faci fata la atatea siruri de trepte , toate templele astea vad ca au in fata siruri de trepte 🙂 Altfel, peisajul este superb , cu toate culorile alea…

  • Lasă un răspuns