Călătorii, România

Cu trenul

6 octombrie 2014

O călătorie cu trenul îți dă ocazia să întâlnești cele mai variate tipuri umane. Oameni care altfel nu s-ar întâlni niciodată ajung să împartă același vagon și să afle o grămadă de detalii mai mult sau puțin intime despre ceilalți. Îmi amintesc un drum cu trenul din iarna trecută când eu și cu o altă pasageră din fața mea ne-am stricat de râs ascultând un băiat cam sărac cu duhul care își făcea reclamă de “partidă bună” în fața unei doamne în vârstă. Doamna, la vreo 70 de ani, era de o politețe desăvârșită și îl asculta cu blândețe pe băiatul de la țară care se tot lăuda cu tractorul și găinile lui. Ceva mai devreme aceeași doamnă avusese drept partener de discuție un bătrân cam bețiv care vocaliza și bătea câmpii, până când l-a dat conductorul jos din tren. Cum nimerise femeia aia politicoasă toți țicniții din tren, nu știu!

* * *

Pe trenul care m-a dus la Lugoj am nimerit într-un vagon deschis, adică fără compartimente separate, ocazie cu care m-am pus la curent cu poveștile de viață ale lui X și Y din capătul celălalt al vagonului. La drum lung plictiseala e mare, pasagerii descoperind brusc pasiuni comune și ținându-și, astfel, de urât. Un tip la vreo 55 de ani s-a împrietenit cu o femeie la vreo 45 și dă-i și vorbește câte în lună și în stele despre viețile și familiile lor! Femeia era plimbată prin lume, fusese în Italia să aibă grijă de “familii” (în Lecce) și acum voia să facă același lucru prin Germania. El s-a oferit amabil să o ajute, îi promitea că la următoarea întâlnire îi va aduce baloane și flori, ea nu prea percuta, era femeie serioasă.

Nu o să încetez niciodată să mă minunez despre câte banalități pot vorbi oamenii doar ca să se audă vorbind. Să nu fie tăcere, să nu se simtă singuri. Îmi place să trag cu urechea, dar nu mă bag în discuții din astea pe drum. Când l-am auzit pe un muncitor spunând la telefon „Șefuțu’, cum zici matale!” am crezut inițial că o zice la mișto, dar omul era foarte respectuos, doar vorbea cu șefuțul lui! De la un băiat de vreo 20 de ani, student în București, m-am pus la curent cu mentalitatea tinerilor, de la alții am aflat care sunt problemele oamenilor în vârstă și tot așa.

La un moment dat a urcat o bătrână cu hainele rupte și a început să se lamenteze în gura mare, doamna conductor a întrebat-o de bilet și s-a dovedit că n-avea. Băiatul ei era în spital nu mai știu unde și ea făcea naveta așa, urcându-se în tren și cerșind milă, probabil n-avea bani nici de mâncare. Totuși, oamenii nu sunt chiar atât de haini, bătrâna a stat jos și a coborât la următoarea, meditând la soarta grea care i se hărăzise. Când m-am urcat în tren să plec spre Lugoj un ins care vindea ziare prin tren a sărit să mă ajute cu valiza și mi-a zis, ca un cunoscător, că pot să stau oriunde, că trenul nu e aglomerat. Nu știu de ce CFR-ul dă toate locurile unul lângă altul, chiar dacă restul vagonului e gol, dar și la întoarcere tot așa am pățit și până la urmă am stat mai în spate, unde era liber.

De citit nici vorbă să citesc. Cartea din imagine a rămas neterminată, era plină cu orori din istoria chinezilor, de ajunsesem să nu mai suport să citesc așa ceva: oameni tăiați în două, neveste care se răzbunau pe concubine mutilându-le și aruncându-le în latrină, oameni tocați și altele asemenea. Chestii curente pentru epoca respectivă. Cartea e despre eunucii de la curtea unor regi și împărați, despre cum inițial castrarea era o pedeapsă, dar apoi unii eunucii ajunseseră atât de puternici și bogați încât mulți se castrau de voie, ca să intre în tagma lor. O lume nebună.

Când am ajuns în București am răsuflat ușurată: mă întorsesem la realitatea pe care o știam, gata cu poveștile și oamenii de pe tren!

You Might Also Like

11 Comments

  • Reply Andreea Francu 13 octombrie 2014 at 7:34 pm

    🙂 Haios articol. N-am mai mers cu trenul de vreo 3 ani, mi s-a făcut dor.

  • Reply Noemi 14 octombrie 2014 at 12:50 am

    Foarte interesant mi se pare când oamenii încep să povestească despre bolile lor, de parcă unui străin îi pasă de ce te doare pe tine…

  • Reply Diana 14 octombrie 2014 at 10:22 am

    Mie imi place foarte mult sa merg cu trenul in ciuda micilor neplaceri gen mizerie la toaleta sau aglomeratie (ruta Buc-Cta e mereu full, se dau bilete si in picioare). In general prefer sa citesc sau sa ma uit pe geam si daca vad ca stau langa cineva mai vorbaret imi pun castile in urechi ca sa para ca nu il aud. 🙂
    Ultima oara cand am venit de la Bucuresti era o doamna in vagon care s-a tot mutat de pe un scaun pe altul – purta o pelerina galbena de ploaie si un colac de plaja. A fost amuzant. 🙂

  • Reply Anca 14 octombrie 2014 at 10:59 am

    Pai nu le pasa, dar exista nevoia asta de a vorbi altcuiva despre problemele tale, daca se preface ca ii pasa este suficient.

  • Reply Anca 14 octombrie 2014 at 11:00 am

    Si pelerina si colac? Dragut 🙂 La mine cea mai simpatica imagine a fost intr-un tren Regio unde o fata avea un urs de plus in marime naturala care statea pe un scaun – imi pare rau ca nu i-am facut o fotografie atunci, era foarte haioasa situatia 🙂

  • Reply Any 16 octombrie 2014 at 4:57 pm

    Eu nu pot sa citesc in tren, in avion sau in orice alt mijloc de transport. Si nici la coafor nu pot sa citesc. Am nevoie de liniste, nu zic ca trebuie sa ma concentrez sau mai stiu eu ce, dar ma transpun pur si simplu in lumea personajelor, calatoresc cu ele, ma desprind de realitate, intr-un fel.
    Iar in tren, fiecare cu ce-l doare! Nu-i inteleg insa pe cei ce trebuie neaparat sa-si spuna povestea vietii lor unor necunoscuti.

  • Reply Anca 16 octombrie 2014 at 5:17 pm

    Eee… e terapeutic sa-ti spui pasul altcuiva. Ca sunt niste necunoscuti, nu cred ca intereseaza pe toata lumea 🙂

  • Reply Antoaneta Moga 24 septembrie 2015 at 6:04 pm

    Haios articol! Mi-ai adus aminte de o ocazie asemanatoare, acum cca 5 ani cand ne-am urcat intr-un tren care avea punctul terminus undeva in nord (Baia Mare parca). Eram intr-un compartiment de 6 persoane, eu cu sotul, doua taranci care se cunosteau si un barbat care a intrat in vorba cu ele (erau din aceeasi localitate cred). Initial, ele tocau pe indelete cunostinte feminine comune, ce a facut uba, alta, o cronica acida de nu se poate … apoi a inceput barbatul sa ne povesteasca cum vine el de la proces de la Bucuresti pentru ca este judecat pentru un viol, si de aici niste consideratii filozofice proprii despre femei. M-a uimit nivelul de civilizatie scazut, sau mai bine zis de necivilizatie. Pentru ca nu am reactionat in nici un fel – ne faceam in continuare ca nu auzim ce se discuta in jur, lucru greu de crezut intr-un compatiment asa mic cu 5 ocupanti din care 3 aveau morisca la gura (eu si sotul amutisem in primul rand de uimire, apoi de teama, la chestia cu violul), cele doua taranci ne-au luat pe noi doi la forfecat, intr-o discutie voalata dar care pricepeam unde bate … cum ca am fire de par alb, ca sunt mai mare decat sotul, niste comparatii de-astea, aberante. bine ca am coborat la timp, la Sinaia, ca simteam ca imi creste tensiunea arteriala!

  • Reply Antoaneta Moga 24 septembrie 2015 at 6:09 pm

    PS Atunci incercam sa citesc o carte, nu am reusit decat sa le enervez mai tare pe cele doua femei care se uitau intrigate cum pot sa stau asa linistita cu nasul intr-o carte si sa nu le bag pe ele in seama. Motiv pentru care s-au si razbunat cu comentariile la adresa noastra.

  • Reply Anca 25 septembrie 2015 at 1:52 pm

    Wow, ce oameni nepoliticosi! 🙁 Eu nu stiu daca mi-as fi pastrat calmul.

  • Reply Paul 1 iunie 2016 at 9:49 am

    si mie imi place mult cu trenul. mai ales pe distante lungi si in vagon de dormit. chiar si la clasa a III-a!

  • Lasă un răspuns