Călătorii

Cu trenul prin Egipt: cum să escrochezi o femeie singură

29 decembrie 2012

De la Cairo la Luxor și de la Aswan la Cairo am călătorit cu trenul, la vagonul de dormit. Trenul a fost la fiecare drum la fel de confortabil / curat / zdruncinător, experiențele însă au fost complet diferite. Dacă la primul drum am avut un steward drăguț și amabil (cel mai frumos bărbat pe care l-am văzut prin Egipt, arăta ca un paj de la curtea unui faraon), la al doilea drum am dat peste Dl. Șarlatanache.

* * *

Aswan, seara: trenul pentru Cairo trage la peron cu o oră înainte și mă duc să mă instalez în cușeta mea. În timp ce în ușa fiecărui vagon din trenul acela luuung aștepta însoțitorul de vagon ca să-și îndrume oaspeții, la vagonul meu – numărul 1 – nu era nici urmă de viață. Urc și merg până aproape de capăt până zăresc într-unul dintre compartimente un nene în veston care stă și meditează. Da, el era stewardul, dl Șarlatanache.

”Da, acesta este trenul dvs..” și mă conduce la compartiment unde mă informează că se obișnuiește ca pasagerii să îi răsplătească serviciile a doua zi, dimineața. Poftim?! Care servicii? Nici măcar nu era la locul lui ca să-mi spună dacă m-am urcat în trenul corect. Îi mulțumesc pentru informație după care, văzându-mă că mă uit la un bagaj care stătea în mijlocul compartimentului, mă informează că aparține celeilalte doamne cu care împart cușeta și că vai, oh, vai, de ce nu mi-am luat o cușetă doar pentru mine?! „Pentru că nu mă deranjează să împart cușeta cu altcineva, mulțumesc, la revedere.”

După ce-mi aduce cina iar pomenește de neplăcerea asta, cu cealaltă doamnă, și că se poate aranja să dorm singură, ș.a.m.d., și trebuie să îi repet că pe mine nu mă deranjează deloc pentru că ăsta era adevărul – nu aveam o problemă cu asta, știam că este o cușetă pentru două persoane. Nu trece mult și dl Șarlatanache revine și ia bagajul, că cică doamna s-a hotărât să rămână cu grupul ei și își vrea geanta – mi s-a părut un pic ciudat că cineva se mută cu atâta ușurință într-un tren care părea destul de plin, dar mai departe de atât nu am mers cu gândul.

După cină, fiind destul de târziu, apăs de vreo 4-5 ori butonul cu care chemi stewardul fără să vină nimeni, așa că mă duc până la cabina lui ca să îl chem personal – patul nu se poate da jos decât cu o cheie specială și nici cu tava cu mâncare nu prea știam ce să fac. Găsesc compartimentul dlui Șarlatanache gol și cu ușa larg deschisă, dar ceva îmi atrage atenția fără să vreau: un bagaj deschis care stă pe podea, bagajul… doamnei!

Timp de 2 minute m-am uitat ca tâmpită, nevenindu-mi să cred. Nu exista nici o doamnă! Nu era nimic de aranjat ca să dorm singură în cușetă pentru că oricum aș fi dormit singură în cușetă, bagajul fiind al dlui Șarlatanache care avea o metodă de escrocat turiștii prin care aceștia i-ar fi plătit o sumă de bani însoțitorului de vagon ca să poată dormi singuri într-o cușetă în care urmau să doarmă singuri.

Pentru că stewardul „meu” nu se zărea nicăieri m-am dus la vagonul următor și am rugat pe altcineva să mă ajute, mi-am făcut patul, am închis ușa cu lanțul de siguranță și am încercat să dorm, deși aveam o stare accentuată de anxietate. După vreo jumătate de oră vine Dl. Șarlatanache și dă să intre să ia tava și dă nas în nas cu lanțul de la ușă. Îi spun, spre surprinderea lui, că am rugat pe altcineva să mă ajute și când dau să închid ușa încearcă a treia tentativă de ușurare de bani din seara aceea: cafeaua am plătit-o? „Care cafea?!” întreb, mirată. „Cafeaua pe care am servit-o, nu este inclusă în cină. 10 pounds.” Îi spun că vorbim despre asta dimineață și închid ușa, în timp ce starea de anxietate crește și mai mult.

Biletul de tren care a costat 60 USD – prețul pentru turiștii străini – includea o cină și un mic dejun la care ți se dădeau tot felul de chestii împachetate, mâncare caldă sau rece, pâine, salată, apă, cafea, etc. Când venisem de la Cairo, cu același tren și același tip de bilet, am servit aceleași chestii, fără să-mi ceară nimeni nici un ban pentru vreo cafea sau altceva. Și dacă, prin absurd, chiar nu era inclusă în prețul biletului, nu era normal să fiu anunțată de asta înainte de a consuma produsul respectiv și nu după? Hotărăsc să nu plătesc sau să plătesc în gara din Cairo, ocazie cu care aveam să pomenesc și de bagajul „doamnei”.

Noaptea aceea am dormit groaznic: tot timpul mă temeam să nu încerce cineva să intre în compartiment, îmi făceam o mie de griji pentru a doua zi (urăsc scandalurile și nu aveam nici un chef să mă cert cu stewardul sau cu altcineva), trenul s-a hâțânat ceva de groază tot drumul, de câteva ori s-a oprit cu un scrâșnet teribil încât am crezut că poate am lovit vreo mașină sau o cămilă, ceva…, dar după câteva minute o luam din nou din loc iar eu nu mai puteam adormi – ce mai, a fost o călătorie urâtă.

Dimineața Dl. Șarlatanache, amabil ca întotdeauna, m-a întrebat de cafea. Eu am spus că nu plătesc, el s-a enervat și mi-a spus, citez: „Of course, you are TOURIST!”, Cairo era departe și eu mă uitam tot timpul, deprimată, după el în timp ce în jurul meu turiști de bună credință și mai amabili decât mine își plăteau cafelele și ceaiurile pe care le achitaseră deja. Mă gândeam ca o dată ajunsă la Cairo să caut birourile acestei companii și să fac o plângere, ceva, dar ajunsă în gară și trecând pe lângă niște birouri insalubre mi-am dat seama că e o nebunie să mă apuc să mă lupt singură cu corupția de pe trenurile din Egipt, după o noapte care mă storsese de puteri și după 3 tentative eșuate de escrocare.

M-am dus să îmi iau bilet pentru Alexandria, ultima mea oprire din Egipt.

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply nickro 20 martie 2013 at 10:45 am

    Dincolo de intamplarea neplacuta, in sine, exista si o consecinta pozitiva: acest minunat articol de calatorie! Aveti un evident talent literar.

    • Reply Anca 20 martie 2013 at 2:04 pm

      Multumesc 🙂

  • Reply Wish2Go 24 martie 2013 at 3:44 pm

    Din pacate, exista si astfel de experiente neplacute 🙁

  • Lasă un răspuns