Călătorii

Cu trenul prin Balcani

6 iulie 2012

Anul ăsta pornesc într-o nouă aventură: cu trenul prin Balcani! Călătoriile cu trenul nu sunt ceva nou pentru mine: anul trecut parcurgeam traseul București – Moscova – Sank Petersburg – Helsinki – Tallinn – Riga – Vilnius – Minsk – Kiev – București în mare parte cu trenul și am spus de mai multe ori că transsiberianul îmi va fi casă măcar o dată în viață. Un traseu Balcanii se pretează pentru o călătorie de acest fel: legăturile directe cu avionul între principalele orașe sunt rare, iar costurile sunt prea mari ținând cont de distanțele destul de mici. Cum eu nu am mașină, să pornesc cu ea la drum, îmi rămân trenurile și, acolo unde calea ferată nu mă mai poate ajuta, autobuzele locale.

* * *

Călătoria mea ideală cu trenul prin Europa e imaginară cam până pe la mijlocul lunii august, după care, ce-o fi, ce-o păți, eu de plecat tot plec să mă rătăcesc pe acolo. Mă leagă de Balcani amintiri din copilărie de când locuiam aproape de granița cu Iugoslavia și le urmăream posturile TV. Mă întrebam mereu ce e dincolo, cum arată locurile acelea atât de aproape de noi, dar niciodată vizitate. Până acum…

Călătoria va începe… în Veneția. Economisesc timp începând din nord și continuând spre sud, străbătând toate țările, pe rând, și, cum un bilet de avion București-Ljubljana este prea scump, am ales Veneția. De acolo se fac 2 ore până în Slovenia unde voi sta câteva zile, trecând apoi în vecina sa Croația: Plitvice, Zagreb și Dubrovnik vă spun ceva? 🙂 Ce de amintiri o să am de pe acolo, sunt absolut sigură că în Croația o să-mi placă foarte mult.

Din Split voi da fuga în Bosnia și Herțegovina – Sarajevo am auzit că este un oraș încântător, iar Mostar parcă-i dintr-o poveste din 1001 de nopți, cu podul acela cu aer oriental. Un pic mai în sud voi traversa Muntenegru: Budva, Kotor și Cetinje sunt foarte aproape una de cealaltă și toate-s incredibil de frumoase. Muntenegru este pentru mine un mister, mă duce cu gândul la păduri nesfârșite și adânci și locuri neumblate de om.

Mă grăbesc să tai iute Albania în care din păcate nu pot zăbovi prea mult (în afară de o zi în Shkodra) și ajung în Macedonia. Am pus pe listă lacul Ohrid, nesfârșit de frumos. Din Skopje, care e un nod feroviar al zonei, mă voi îndrepta spre Belgrad, Serbia. Sunt peste 300 de km și străbat, practic, toată țara.

Nu-mi rămâne apoi decât să iau trenul spre România, spre București. Pare simplu traseul?

Un InterRail Global Pass mi-ar ușura mult călătoria, căci acoperă majoritatea țărilor pe care le voi străbate (mai puțin Albania, destul de deficitară la capitolul căi ferate). Va fi o călătorie pe cinste pe care o aștept cu emoții: drumul nu este foarte lung, nici vize nu am de luat, dar traseul sinuos cu multiple legături pe care nu trebuie să le ratez fac din el unul destul de dificil. Țineți-mi pumnii să mă întorc cu bine și la timp acasă!

CHESTIUNI PRACTICE:

Rail Europe oferă abonamente avantajoase pentru o anumită țară sau un grup de țări, abonamente care simplifică foarte mult călătoria cu trenul. Dacă vreți să verificați mersul trenurilor internaționale vă puteți încrede în site-ul austriac ÖBB, pe care îl consult de fiecare dată când pun la cale o călătorie cu trenul în străinătate.

You Might Also Like

21 Comments

  • Reply Liliana 6 iulie 2012 at 9:36 am

    Big like! Ai deconspirat un pic din planurile de vacanţă aşa …

  • Reply Dianora 6 iulie 2012 at 9:57 am

    Tocmai ai descris și vacanta mea ideala! Eu din pacate abia anul viitor in vara o sa pot face asta. Anul asta din pacate treaba ma tine in Sofia. Dar vine si vremea mea. Sa stii ca te voi invidia in special cand ajungi prin Bosnia! De mult visez sa fac o baie acolo sub podul din Mostar.

    • Reply Anca 8 iulie 2012 at 10:23 pm

      O baie sub podul din Mostar? Hm, imi dai idei 🙂

  • Reply cristina 6 iulie 2012 at 10:25 am

    tu pleci singurica in aventura asta? e ceva ce si eu planuiesc de mult dar chiar singura nu m-as duce

    stiu ca si cfr ul are niste pass uri pentru
    calatorii in balcani

    • Reply Anca 8 iulie 2012 at 10:24 pm

      Da, singura. N-ar fi prima data 🙂

  • Reply Cristiana Geambasu 6 iulie 2012 at 1:51 pm

    Tine tot de chestiuni practice:
    Trenul nu ajunge in Dubrovnik si nici in Plivdice… sunt autocare care fac cursele astea, dar atentie la bagaje – se plateste separat pentru ele daca sunt lasate la ..hai sa ii zicem cala. Este pacat sa nu mergi insa cu autocarul de la Split la Dubrovnik (aprox 6 h) si sa nu admiri toata coasta dalmata. Cel mai bine faci traseul Zagreb – Split noaptea in tren normal, la clasa II (banchetele de la tren se rabateaza si se unesc cu cele din fata si devin pat). Ai scutit o cazare si ziua urmatoare poti vedea si Splitul care merita cu prisosinta. In general merita mers cu tren de noapte si spre Zagreb si pleci seara de acolo spre Split. Si Zagrebul este un oras minumat. In functie de ziua saptamanii si ora la care ajungi cu trenul poti avea surprize cu autocarele. In Split este alaturi de gara si autogara iar peste drum si portul. Eu am asteptat degeaba in Plivdice, duminica, un autocar care nu avea cursa in ziua respectiva, Deci atentie si la zilele saptamanii, chiar si in vacanta. Cazare, in Croatia de obicei gasesti aproape la fiecare casa (se vede afisul cu "Sobe") si este destul de ieftina (aprox 30 euro/apartament) Se poate plati aproximativ oriunde (nu cazarea la particular) cu cardul in lei, iar conversia e ok. Daca doresti info suplimentare pot sa iti mai dau, pentru ca am facut aceste trasee ( cu exceptia Albaniei, Macedoniei si Muntenegru) de ceva ori.

    • Reply Anca 8 iulie 2012 at 10:29 pm

      De cateva ori prin Balcani? Sunt impresionata 🙂 Multumesc mult Cristina, orice sfat ma ajuta. Cam 95% din cazari sunt rezervate deja, mai am de “pigulit” unele detalii. O sa ma interesez de traseul Belgrad-Bucuresti – aia este o linie care a fost de nenumarate ori in reparatie, mai ales pe tronsonul de langa Portile de Fier…

  • Reply Cristiana Geambasu 6 iulie 2012 at 2:03 pm

    Atentie: In iunie drumul feroviar Belgrad- Bucuresti nu functiona, deoarece era in reparatie. Trebuie sa te interesezi daca va fi disponibil pana ajungi in acel punct al excursiei.

  • Reply Larisa 6 iulie 2012 at 6:10 pm

    Foarte interesanta calatoria planificata de tine! Abia astept sa citesc impresiile! Calatorie placuta iti doresc si sa te intorci cu multe amintiri placute (si multe fotografii, fireste :p).

    • Reply Anca 8 iulie 2012 at 10:31 pm

      Multumesc 🙂 Mai e un pic pana la impresii…

  • Reply catherine 6 iulie 2012 at 10:38 pm

    impecabil articolul! sper să câştigi premiul cel mare pentru că vom fi cu toţii câştigaţi 😉

    • Reply Anca 8 iulie 2012 at 10:32 pm

      Ei, vom vedea 😛

  • Reply cristina 7 iulie 2012 at 9:41 am

    Dubrovnik nu are gara. Nu poti ajunge decat prin Ploče (are gara) cu busul sau masina.

  • Reply viviana 17 iulie 2012 at 11:21 pm

    mi se pare senzational! si eu plec in luna august tot cam 2 saptamani, tot singura 🙂 ( am mai fost si nu m-a "mancat" nimeni :), doar ca plec cu masina si cu cortul. Eu fac traseul in ordinea inversa, sa ii spun asa, adica de la Belgrad, in Croatia – care e intr-adevar superba – Slovenia ( Liubliana, Maribor, Bled si cateva pesteri ), apoi partea inferioara a Austriei cu lacurile superbe , Graz si apoi ma opresc putin si prin Bratislava si Slovacia. Drum bun iti doresc si multe poze!

    • Reply Anca 18 iulie 2012 at 10:50 am

      Ah, frumos, dupa vacanta putem face schimb de impresii 🙂

  • Reply Cristiana Geambasu 31 iulie 2012 at 1:54 pm

    Must see in Bosnia: Sarajevo, Mostar precum si Medugorje. Este o atmosfera deosebita..

    • Reply Anca 31 iulie 2012 at 2:01 pm

      La Medugorje nu am timp sa ajung – celelalte doua sunt pe lista. Multumesc pentru ponturi 🙂

  • Reply Nicu 21 octombrie 2012 at 3:32 pm

    Trenul Belgrad – Bucuresti nu circula ?!!

    Am venit ieri de la Belgrad .
    De la Bucuresti la Belgrad se circula cu trenul in felul urmator –Plecare seara din Buc si schimb la Timisoara de unde este tren direct Tm- Moravita si capat de linie Virset.
    Din spatele garii Virset se ia autocar imediat spre Belgrad si se poate platii in dinari sau cine nu are in euro, cost aprox 5 euro.
    Inapoi la fel autocar Belgrad din gara –Virset si mai departe Timisoara tren.
    1 euro = —

    22

    222 .,,.20-1140- dinari , casa de schimb in gara Bel

  • Reply Nicu 21 octombrie 2012 at 3:39 pm

    Rectificare mesaj anterior

    1 euro – 112 -114 dinari, case de schimb in gara Belgrad sau in oras cursul la fel.
    Linga gara Belgrad este autogara cu legaturi spre toate zonele din fosta zona Yugaslavia.

    Drum bun

    • Reply Anca 22 octombrie 2012 at 4:17 pm

      Multumesc, dar intre timp am fost acolo, m-am si intors…:)

    Lasă un răspuns