Călătorii

Cu trenul de la București la Moscova

5 august 2011

Călătoria mea spre Moscova a început cum nu se poate mai bine, cu o întârziere de 50 de minute care s-a transformat destul de repede în 100. Eu inițial crezusem că 100 înseamnă 1, adică o oră și nu m-am neliniștit prea tare, da’ am zis totuși să verific: doamna de la informații mi-a răspuns însă placidă că da, trenul are deocamdată o întârziere de 100 de minute.

* * *

Curând acestea au devenit 120, apoi s-au stabilizat la 140, timp în care am luat la rând toate stabilimentele cu mâncare din Gara de Nord, încheind periplul pe la KFC, de unde aveam vedere foarte bună către panoul de plecări.

Ei, și doar ce mi-am desprins pentru câteva minute ochii de panoul ăsta că trenul a și tras la peron și am fugit să mă îmbarc. Și chiar acolo, în fața trenului, mi-am dat seama că primul meu contact cu Rusia nu avea să fie în Moscova, ci chiar acolo, în tren: provodnik (însoțitor de vagon) rus, pasageri ruși, vagon rusesc cu rezervor-samovar rusesc.

Se pare că eram singura pasageră din România, pentru că am creat ceva senzație și nedumerire printre colegii de voiaj: vecina mea de compartiment, rusoaică, se informează de la provodnik dacă sunt rumenka și până unde merg, apoi își informează prietenii din compartimentul vecin despre rumunski care niet ruski, da’ merge până la Moscova.

TRENUL-LEGO

Din țară se iese pe la Vicșani, lângă Suceava, fără evenimente notabile, în afară de o oră pierdută la graniță pentru controlul pașapoartelor. La ucraineni se reia povestea, cu diferența că după ce ofițerul ne ia pașapoartele trenul o ia mintenaș din loc, creând ceva panică printre pasageri.

Apoi are loc ceva cu totul nou și neașteptat, căci după câțiva kilometri trenul încetinește, e tras pe o line specială, rupt în două, vagoanele despărțite și, cu ajutorul unor pompe hidraulice și macarale, fiecare vagon e separat de roțile sale și ridicat în aer un metru deasupra lor, cu tot cu pasageri și valize și sticle cu apă. Niște specialiști în schimbat roți de tren le trag repede de sub fiecare vagon și aduc altele, mai mari și mai frumoase, rusești. Căci trenurile din Rusia merg pe șine de cale ferată cu ecartamentul mai lat, nu ca amărâtele astea din Europa care se târăsc pe șine înguste.

Toată povestea asta durează în total cam 2 ore, căci trenul trebuie recompus la loc ca o jucărie lego și trimis iar la punctul de frontieră unde ni se înmânează pașapoartele, acum ștampilate cu roz ucrainean. Și eu care credeam că pentru asta e suficient să se monteze la roți niște muțunachi cu care să alunece pe șinele rusești…

Iaca așa arată vagoanele ce levitează dincolo de graniță:

KIEV’ CHOCOLATES

La Kiev ajungem a doua zi, pe la prânz, și facem o oprire mai lungă, cât să fugă vecina mea de compartiment în gară să cumpere niște pungi ce par a fi pline ochi cu bomboane de ciocolată. Se întoarce fericită cu proaspăta pradă și numai ce o văd că îmi întinde două ciocolate mari; sunt așa surprinsă că o întreb de ce și-mi zice ceva de Kiev și probabil de dulciurile grozave de la ei.

Of, și eu care nu mai aveam decât niște amărâți de biscuiți, nu am avut absolut nimic să îi dăruiesc la rândul meu 😡

La granița cu Rusia controlul este un pic mai serios, își face apariția și un câine frumos și deștept, dependent de substanțe interzise, care ne adulmecă rapid pe toți și apoi gata, suntem în Rusia, așa, pur și simplu, trenul începe să gonească pe câmpii să recupereze din cele 3 ore întârziere și nu mai vedem decât mesteceni și câte o casă răzlețită și gări anonime.

THE RUSSIAN AMBASSADOR

O dată ajunși în Rusia îi văd pe vecinii mei ruși că încep să se foiască și să fie mai veseli și vorbăreți și nu trece mult că mă trezesc în compartiment cu emisarul lor, un tânăr care se pare că știa puțintică engleză; sunt întrebată unde merg și ce vreau să văd acolo, mi se spune că pe vecina mea de compartiment o cheamă Laura, că au fost toți împreună în vacanță în România și le-a plăcut foarte mult, că au vizitat Brașov, Piatra Neamț și au fost la mare („we swim”) și că sunt dintr-un oraș din apropierea Moscovei.

Și… niet ruski?, mă întreabă emisarul rus. Niet, niet, râd eu. Good luck, îmi urează și se retrage în compartimentul lui. Dar nu trec nici 10 minute și reapare, cu o foaie în mână și o fată după el, probabil prietena lui. Citește, mă roagă el. Pe foaie sunt tot felul de cuvinte și încep să citesc cu bietele mele cunoștințe de chirilică, dar când trec la coloana din dreapta ce să vezi, erau cuvinte românești, cum ar fi castraveți și carne de porc – aha, râdem toți, păi am și eu așa o foaie din asta și scot iute hârtiile cu alfabetul și cuvintele rusești. Ne uităm la ea și cei doi ruși încep foarte serioși să mă învețe alfabetul și să-mi corecteze pronunția.

Iar ca să fie prietenia dintre popoare completă primesc cadou foaia cu castraveții românești chirilici și ne despărțim încă o dată. Nu mai e mult până la Moscova, nu mai e mult…

LOST BECAUSE OF A CAT, A BLACK BIG CAT

O oră și jumătate s-a recuperat din întârzierea trenului ce a gonit halucinant pe câmpiile rusești de credeam că la primul hop sau curbă trenul nostru lego se va despărți de roți ca să zboare până hăt departe la Sankt Petersburg.

Am ajuns la Moscova pe la 00.20 și am plecat repede spre hostelul de pe strada Arbat, cel mai apropiat de gară pe care l-am găsit, minunându-mă cât de viu și de animat este orașul la ora aia târzie, de oamenii care se plimbau pe malul râului Moskva, de luminile de pe podurile moderne, de mașinile epatante și bulevardele cu patru benzi pe sens pe care nu există treceri de pietoni, ci doar pasaje subterane.

Nici urmă de orașul cenușiu pe care mi-l imaginam în afara Pieței Roșii, nici urmă de beznă sau vreo dificultate de orientare într-un oraș necunoscut și așa diferit.

Ajung pe Arbat și caut nerăbdătoare adresa, dar nu găsesc, Dumnezeule, absolut nimic, nici urmă de hostel! Sunt în locul corect, însă intrarea respectivă este cu neputință de găsit. Sun la numărul de telefon pe care îl aveam, dar nu răspunde nimeni, și deja este 1.30 dimineața, sunt într-un oraș în care nu cunosc un suflet și n-am, încă, nicio rublă la mine.

Disperată îi rog să mă ajute pe doi tineri care beau și ei o bere la doi pași de mine. Sar iute amândoi de lângă berile lor, unul fuge prin preajmă să se intereseze de hostel, altul stă cu mine și-mi ține companie. Nu trece mult și celălalt băiat se întoarce triumfător, găsise lângă o statuie unde se adunase un grup mai mare de băutori de bere alți doi băieți care stăteau chiar la hostel, așa că toți cinci ne îndreptăm într-acolo. E în spatele străzii și locul e cam neluminat și pare dubios și, pentru o fracțiune de secundă, mi se face frică, dar nu, se vede hostelul și ajungem la ușă, totul e ok, doar intrarea este cam greu de găsit.

Le mulțumesc (fără ajutorul lor n-aș fi găsit în veci intrarea aia ascunsă) și mă grăbesc să fac check-in-ul. Hostel Bulgakov se cheamă stabilimentul și este, de fapt, un loc foarte drăguț, cu uși de lemn pictate cu motani și altele asemenea, cu paturi moi și vrăjitoare de paie care moțăie pe cufere vechi.

Dacă n-ați citit Maestrul și Margareta de Bulgakov trebuie să știți că în carte motanul cel negru și gras e aghiotantul Satanei și o parte din poveste se petrece pe strada Arbat, unde locuia maestrul cu pricina.

Cu multe luni înainte de a pleca spre Moscova, citind cartea, hotărâsem să văd măcar un loc din carte și căutasem pe Google strada Arbat, neștiind la vremea aia că strada e o arteră foarte umblată și extrem de populară, nici vorbă să fie un loc pitit pe care să-l (re)descopăr eu.

Camera mea de hostel era deocamdată goală, dar după ce mă culc apar și ceilalți locatari, cinci băieți dintre care unul exclamă „C’e’ una donna!” când mă zărește cocoțată în patul de sus. Se duc la culcare cu grijă să nu mă trezească și adorm iute, de oboseală și de emoții că iată, am ajuns și în Rusia, până la urmă.

Așa a început călătoria mea moscovită, pe strada Arbat, acasă la însuși Bulgakov 😊

You Might Also Like

23 Comments

  • Reply Liliana 23 august 2011 at 9:53 am

    Am zambit, am chicotit si m-am bucurat pentru tine. Astept si continuarea 🙂

  • Reply Bogdan 23 august 2011 at 10:04 am

    Am citit tot si astept mai multe informatii, in special despre mancarea ruseasca. Pozeaza niste cofetarii pentru mine, sunt tare curios cum arata 🙂

    • Reply Anca 23 august 2011 at 10:07 am

      Aoleu, nici nu-mi amintesc sa fi vazut cofetarii prin Rusia, eu cumparam chestii ieftine din supermarket si ce pot sa-ti spun e ca nu mi-au placut deloc, rusii pun zahar in orice, in lapte batut, in fructele de mare, in paine…

  • Reply Liliana 23 august 2011 at 11:12 am

    Cata dulcegareala! Ceva borsh autentic de sfecla rosie?

    • Reply Anca 23 august 2011 at 11:13 am

      La supermarket nu 🙂 Ce sa-i faci, drum lung, remuneratie mica…

  • Reply Ana 23 august 2011 at 11:58 am

    Ce taaare! Drept sa spun, am citit cartea, imi doresc sa vad Moscova si tot la fel de potrivit mi se pare sa ajung pana acolo cu trenul. Am dat tarcoale in cateva randuri trenurilor rusesti din Gara de Nord, pe inserat. Stiam ca au si soba in interior. Astept si celelalte impresii. Da, e un loc ce trebuie vazut.

    • Reply Anca 23 august 2011 at 12:13 pm

      Ana, de soba nu stiu nimic, nu am vazut-o, dar in principiu ai tot ce iti trebuie, mai putin duș 🙂 Fa-ti curaj si incearca o calatorie din asta, merita!

  • Reply Liliana 23 august 2011 at 1:07 pm

    Pentru dus in tren, recomand un pachet de servetele umede de bebelusi :). Nu e tocmai un dus, dar asa, de dat praful jos de pe tine …

    • Reply Anca 23 august 2011 at 1:12 pm

      Eu am gasit unele speciale pentru calatorii 🙂

  • Reply Liliana 23 august 2011 at 1:15 pm

    Ah, ok. Nu stiam ca exista. Ziceam de bebelusi, ca sunt mai mari decat alea tip batista.

  • Reply MVCaraiman 23 august 2011 at 1:39 pm

    Simpatic articolul, astept continuarea 🙂

  • Reply Iulia 23 august 2011 at 2:10 pm

    Rusia e in topul dorintelor mele de calatorii:) Imi place cum ai povestit, astept sa citesc si urmatoarele episoade. Nu pleci din Moscova?
    Succes!

    • Reply Anca 23 august 2011 at 2:15 pm

      Pai m-am intors duminica trecuta din vacanta, n-as fi putut povesti asa detaliat pe drumuri fiind 🙂

      Va multumesc pentru aprecieri & comentarii 🙂

  • Reply Narcisa 23 august 2011 at 3:20 pm

    abia aştept impresii despre restul călătoriei după un început aşa de… normal în astfel de condiţii 🙂

  • Reply Loredana 23 august 2011 at 10:27 pm

    Anca, de fiecare data zambesc cand iti citesc posturile… asteptam sa descarci desaga cu istorioare

    • Reply Anca 24 august 2011 at 8:07 am

      Ei…multumesc frumos 🙂

  • Reply Florentina R 24 august 2011 at 1:44 pm

    Noh Anca, felicitari! Ai avut o calatorie frumoasa! Esti tare curajoasa! Eu n-as fi putut sa merg singura. De frica :D. Salutari!

  • Reply Mihaela Mihai 4 septembrie 2011 at 4:58 pm

    Subscriu la ce zice Florentina:)Acum am inceput sa savurez si eu povestile.Te-am mai urmarit pe facebook, dar intre timp am fost si eu plecata putin si n-am avut acces la net.Abia asteptam sa am un moment de ragaz sa te citesc:)

    • Reply Anca 4 septembrie 2011 at 5:58 pm

      Multumesc si… spor la citit 🙂

  • Reply catalin 10 iulie 2015 at 2:42 pm

    Cat a durat calatoria ta pana acolo ? ( f frumos scris 😉 .)

    • Reply Anca 10 iulie 2015 at 3:02 pm

      2 zile. Multumesc 🙂

  • Reply Ionut 2 noiembrie 2015 at 4:26 pm

    Nu cumva schimbarea boghiurilor a avut loc la granita dintre RO si MD? 🙂 Eu sunt sigur ca da. Nu de alta dar si MD si UA au facut parte din URSS si au acelasi ecartament lat 🙂

    • Reply Anca 5 noiembrie 2015 at 5:33 pm

      Nu – cand am fost eu trenul nu circula prin Republica Moldova, ci trecea prin Cernauti si Kiev. Acum vad ca circula prin Chisinau.

    Lasă un răspuns